Acţiune în constatare. Încheierea nr. 28/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 28/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 17386/233/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 28 mai 2013
Instanța constituită din:
Președinte M. V.
Grefier N. L. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. V. și pe pârât I. P., pârât A. T., având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul asistat de av. R. Aluna și pârâta I. P. asistată de av. T. Tincuța, lipsind pârâta A. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pârâta I. P. a depus la dosar înscrisuri cu opis, după care;
Reclamantul prin apărător depune la dosar dovada citării pârâtei A. T. prin publicitate lărgită și copie de pe plângerea penală formulată cât și procedura pentru a fi avută în vedere.
Învederează instanței că pârâta Ibănecu P. a fost căutată acum câteva zile pentru a da relații la Poliție. Precizează că dosarul penal este în faza de început, solicitând suspendarea cauzei, dar arată că lasă la aprecierea instanței.
Reclamantul învederează instanței că a aflat în cursul procesului de partaj de acest împrumut, „în premieră absolută”. Arată că a avut și discuții cu fosta soție, încercând să rezolve problema pe cale amiabilă.
Pârâta, personal precizează că nu a discutat niciodată cu pârâtul despre acest subiect.
În măsura în care și instanța și apărătorul pârâtei ar fi de acord, reprezentantul reclamantului arată că s-ar impune suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c. Solicită o amânarea a cauzei pentru ca reclamantul să meargă la Poliție cu o cerere pentru a i se confirma stadiul cercetărilor penale în dosarul penal. În măsura în care ar exista un act oficial în acest sens, se va pune în discuție necesitatea suspendării.
Apărătorul pârâtei învederează instanței că se opune acestei solicitări, motivând că în cazul în care reclamantul dorea să depună la dosar dovada depunerii plângerii penale, avea posibilitatea să o facă până la acest moment. Mai arată că pârâta, joi sau vineri luna aceasta, a fost invitată la Poliție, comunicându-i-se că este înregistrată o plângere penală, astfel că reclamantul avea tot timpul să depună la dosar un act în acest sens.
Instanța, deliberând va respinge cererea de a se face demersuri la Poliție, apreciind, pe de o parte că, față de momentul presupus al depunerii plângerii, respectiv octombrie – noiembrie 2012 și data curentă, reclamantul putea face dovada înregistrării și a stadiului cercetărilor penale, iar pe de altă parte constată că plângerea având ca obiect înșelăciune a fost depusă la un an după înregistrarea prezentei cereri de chemare în judecată.
Părțile prin apărători arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul prin apărător face precizarea că în acest caz probele s-au administrat ca și când ar fi fost un caz de partaj judiciar.
În acest caz există 2 repere: în anul 2005 pârâta A. T. și-a împrumutat sora cu o anumită sumă de bani și trebuie să se dovedească că la data restituirii, A. T. ar fi avut suma pe care să o restituie.
Din studierea actelor depuse la dosar cât și a contractului de împrumut rezultă 2 întrebări: acest act este încheiat între 2 surori și nu este precizată calitatea împrumutului care ar duce la opozabilitate. Este clar că, neștiind nimic este ca și cum s-ar fi făcut o procură de reprezentare. Este vorba totuși de 30.000 de euro, aspect impunându-se a fi consemnat în contract. De asemenea, arată că notarul nu precizează faptul că banii s-au dat în fața lui. Banii s-au dat cu 2-3 zile înainte, așa a precizat pârâta în interogatoriu. Dar din declarațiile martorilor, coroborând cu cele relatate de pârâtă rezultă că banii s-ar fi dat în tranșe. Pârâta a dat o declarație juridică fără să se gândească la consecințele juridice ce izvorăsc din acest act. Învederează că nu se poate da un act de mână încheiat între doi frați. Este un act pro causa . S-a mai arătat faptul că numita A. T. își are domiciliul în Germania, dar din câte știe reclamantul, A. T. nu este o persoană care să aibă anumite sume de bani, acesteia nu îi merge atât de bine în Germania pe cât s-ar dori. A. T. a vândut soților I., în anul 1997 un apartament cu 20 mil. lei, astăzi ar fi suma de 600 euro.
Mai arată că împrumutul este dat în august 2005. În România pârâta A. T. nu a dovedit că a lucrat, la dosar nefiind nici un act în acest sens, deci nu a dovedit că ea ar fi câștigat bani în România sau în Germania. Este clar că nu a avut suma de bani cu care să-și fi împrumutat sora și, prin urmare, împrumutul este fictiv. Prin acest împrumut ar fi vrut pârâta I. să deturneze masa partajabilă. Chiar prin răspunsurile pârâtei I. date la interogatoriu se conturează acest aspect, dacă prin absurd ar fi să se creadă că acest împrumut ar conține o fărâmă de adevăr. La interogatoriu, la întrebarea nr. 5 se arată că A. T. a vândut două autoturisme și a avut bani să restituie suma. În anul 2009 nu a avut nici un bun pe care să îl înstrăineze. Dacă ar fi avut un bun atunci ar fi considerat bun comun.
Cu privire la nulitatea actului juridic, apărătorul reclamantului arată că s-a motivat situația de fapt, totul s-a făcut fictiv fără a fi înștiințat reclamantul. În legătură cu banii pe care i-ar fi primit o parte de la frate, la interogatoriu a fost întrebat dacă cei doi soți i-au vândut imobilul, precizându-se că nu s-au dat banii toți deodată. Banii reprezintă prețul vândut lui A. M.. Prin urmare, sunt bunuri comune. Aceste sume de bani au un impact major asupra masei partajabile.
A. T. nu s-a prezentat la interogatoriu astfel că s-a considerat o recunoaștere totală. Aceasta a fost de acord cu întrebările care i-au fost adresate prin interogatoriu.
Solicită admiterea cererii pe baza actelor aflate la dosar.
Conchide faptul că este de notorietate că se pune un mare semn de întrebare la veniturile parlamentarilor, iar această speță se confruntă cu aceleași aspecte, dar la o scară mai mică.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Pârâta I. P., prin apărător învederează instanței că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cât și nulitatea absolută privind rambursarea acestui împrumut. De asemenea, a solicitat să se constate și nulitatea lipsei consimțământului expres a reclamantului cu privire la încheierea acestui contract. În faza de judecată a rămas doar nulitatea absolută a contractului și a declarației atestând rambursarea împrumutului.
Motivele cererii de chemare în judecată formulată de reclamant se referă la faptul că pârâta, cu ocazia partajului a prezentat contractul de împrumut. Prin urmare, reclamantul a pus concluzii prin IAP ca fiind un act fictiv iar interesul era acela de a se deturna masa partajabilă. S-a mai arătat faptul că pârâta A. T. nu avea de unde să dea acești bani, ea necâștigând suficient în Germania.
În ceea ce privește motivul „în premieră absolută” invocat de reclamant, apărătorul pârâtei precizează s-au depus acte la dosar în care se arată că ”în ceea ce privește contractul de împrumut de 30.000 euro este unul fictiv, părțile fiind preocupate să dea o notă de legalitate venitului pe care îl aveau și investițiilor pe care le făceau”, dar face precizarea: când le făceau? În fața instanței? Acest lucru dovedește clar că reclamantul avea cunoștință de contractul de împrumut numai când a văzut că prin IAP a constat că această datorie este comună părților.
S-a mai subliniat faptul că pârâta ar fi încheiat actul în vederea deturnării masei partajabile. Dar cele două părți au fost în perioada cea mai profitabilă din viața lor. Precizează că la dosar sunt acte din care rezultă că părțile au cumpărat, în anul 2005, un teren pentru a ridica o casă în . lucrările la o vilă, un apartament pe . fost refăcut și extins, acum fiind spațiu comercial. Au mai cumpărat 2 mașini. Prin urmare, arată că investițiile erau foarte mari, iar pârâta a solicitat bani de la sora ei și nu numai în acel moment, ci a avut bani dați și ulterior. Pârâta I. P. are o soră în Germania, în Italia, iar fratele ei a lucrat în 2 țări.
Solicită a se observa că nici reclamantul nu a dovedit sumele de bani, acesta având posibilitatea de a aduce acte de la fisc prin care ar fi dovedit că ar fi avut bani să-și facă avere în acea perioadă. Reclamantul a depus acte cu privire la pensia de întreținere, dar profitul este 0. Trebuia să dovedească cu înscrisuri.
Cu privire la declarația încheiată, din conținutul ei se arată că împrumutul s-a efectuat pe data de 26 august, și s-a dat în 27 august. Se mai arată că data a fost modificată pentru că sora pârâtei a venit în vara în țară, nu în luna februarie.
Solicită respingerea cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera,
Văzând și dispozițiile art. 260 Cod proc. Civ.,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 04.06.2013
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2013
PREȘEDINTE Grefier
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 5812/2013
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte M. V.
Grefier N. L. C.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant I. V. și pe pârât I. P., pârât A. T., având ca obiect „acțiune în constatare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.06.2013 dată la care a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 02.09.2011 pe rolul Judecătoriei G., reclamantul I. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții I. P. și A. T., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr.3227/26.08.2005 de BNP S. T., nulitatea absolută a declarației liberatorii, atestând rambursarea împrumutului și nulitatea relativă a actului juridic de împrumut prin lipsa consimțământului expres al reclamantului.
În motivare, reclamantul a arătat că cele două pârâte au încheiat la data de 26.08.2005 un contract de împrumut pentru suma de 30.000 euro, iar prin actul sub semnătură privată semnat ulterior de acestea se atestă rambursarea de către pârâta I. P. a întregului împrumut.
Susține reclamantul că acesta a divorțat de pârâta I. P. prin ..10.2008, iar cu ocazia judecării procesului de partaj această pârâtă a prezentat în premieră contractul de împrumut, iar ca o consecință a acestei împrejurări, instanța a reținut prin încheierea de admitere în principiu pronunțată în dosarul de partaj, că suma de 30.000 euro, reprezentând contravaloare contract împrumut, reprezintă o datorie comună a celor doi soți.
Potrivit aprecierilor reclamantului, contractul de împrumut încheiat de cele două pârâte nu este unul valabil, deoarece nu cuprinde specificat scopul împrumutului, natura comună a acestuia sau obligația comună asumată de cei doi soți, nici chiar calitatea de persoană căsătorită a împrumutatei I. P. la data încheierii contractului, iar scopul încheierii acestuia a fost acela de a denatura masa partajabilă a celor doi soți.
Nu în ultimul rând, susține reclamantul că acesta nu a avut cunoștință de acest împrumut și nici nu și-a putut manifesta consimțământul la încheierea contractului de împrumut, care în accepțiunea sa este un act fictiv.
În drept, s-a întemeiat pe dispozițiile art.112 și urm C.pr.civ, art.274 C.pr.civ și art.948 C.civ.
În dovedirea acțiunii, a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul.
Pârâta I. P., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere vizând nulitatea relativă a contractului de împrumut, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că reclamantul a avut cunoștință de acest împrumut, iar restituirea celor 30.000 euro a fost realizată doar de pârâta I. P. care nu a găsit înțelegere la reclamant pentru a o sprijini în sensul restituirii împrumutului, deoarece acesta inițiase la acea dată o relație afectivă cu o altă femeie.
Pârâta A. T., legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare. Aceasta a fost citată inclusiv prin publicitate.
La termenul de judecată din data de 22.01.2013, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității relative a contractului de împrumut.
La termenul de judecată din data de 26.03.2013 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, proba testimonială cu câte un martor și proba cu interogatoriul părților.
Probele au fost administrate la termenul de judecată din data de 09.05.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:
În data de 26.08.2005 a fost încheiat un contract de împrumut între pârâtele A. T. și I. P., contract autentificat prin încheierea nr.3237 de BNPA S. T. și C. O. T., în baza căruia pârâta A. T. o împrumuta pe sora sa, pârâta I. P. cu suma de 30.000 euro (f.5 dosar).
Acest împrumut a fost restituit la data de 27 august 2009, potrivit declarației liberatorii încheiate de cele două pârâte în prezența martorului A. M. (f.6 dosar).
Prin S.C.nr.6871/03.10.2008 pronunțată de Judecătoria G. s-a dispus desfacerea căsătoriei părților I. P. și I. V..Ulterior, prin S.C.nr.1193/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ s-a dispus partajarea bunurilor comune ale celor două părți, iar prin Încheierea de admitere în principiu pronunțată în acest în data de 28.07.2010 s-a reținut ca obligație comună a celor doi soți suma de 30.000 euro împrumutată de pârâta I. P..
Potrivit declarației martorei V. C. (f.139 dosar), pârâta I. P. a împrumutat de la sora sa, pârâta A. T. suma de 30.000 euro, dar în mai multe tranșe. Astfel, potrivit martorei primii bani au fost dați în anul 2002-2003, destinația acestora fiind pentru cumpărarea unui nou microbus și pentru cumpărarea unui teren în scopul edificării unei noi construcții. Susține martora că cele două pârâte au încheiat contractul la notariat deoarece A. T. inițiase o relație afectivă cu un bărbat de naționalitate italiană și nu dorea să dea naștere unor suspiciuni și unor contradicții în relația de cuplu. Mai precizează martora că pârâta I. P. a restituit întreaga sumă de bani împrumutată, fiind ajutată în acest sens de fratele său, A. M., de martoră, iar restul sumei de bani a fost procurat de pârâta I. P. din vânzarea unor microbuze.
Susținerile martorei se coroborează cu răspunsurile date la interogatoriu de I. P., respectiv răspunsurile de la întrebările 3,4 și 5 (f.133-134 dosar), dar și cu înscrisurile depuse la dosar de unde rezultă că numitul A. M. avea resurse financiare pentru a o putea ajuta pe sora sa să restituie o parte din împrumut (f.186-198 dosar).
În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit cu care pârâta A. T. nu putea acorda un împrumut în valoare de 30.000 euro sorei sale, deoarece aceasta nu realiza venituri, instanța reține faptul că, astfel cum rezultă din răspunsul la interogatoriu administrat reclamantului, pârâta A. T. avea în proprietate un apartament pe care l-a vândut atunci când a plecat în Germania, dar a realizat venituri și în Germania unde locuiește de mai bine de 15 ani. Susținerile reclamantului potrivit cu care apartamentul vândut de A. T. era de fapt tot proprietatea celor doi soți, dar a fost achiziționat pe numele cumnatei sale, respectiv pârâta A. T., nu pot fi primite de instanță, deoarece în speță nu au fost administrate probe de unde să rezulte această realitate.
Potrivit declarației martorului D. V. (f.140 dosar), pârâta I. P. nu ar fi contractat un împrumut, deoarece,pe de o parte, în cazul în care ar fi fost adevărat ar fi aflat acest lucru de la reclamant de care îl leagă o relație de prietenie foarte apropiată, iar pe de altă parte nu ar fi fost nevoie ca pârâta I. P. să se împrumute la sora sa, deoarece martorul l-ar fi putut împrumuta chiar el pe reclamant dacă s-ar fi aflat la nevoie.
Cu toate acestea, instanța va avea în vedere și împrejurarea că martorul, potrivit propriilor sale susțineri, a lucrat aproape 11 ani în Germania, iar în acest interval de timp este imposibil ca acesta să fi fost la curent cu situația personală și financiară a celor doi soți.
Caracteristica simulației este faptul că presupune existența concomitentă între aceleași părți, a două contracte: unul public, aparent (contract simulat) prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității și un altul secret, contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public simulat. Spre a ne afla în prezența unei simulații, este necesar, ca actul secret contraînscrisul să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.
Potrivit art.1175 cod civil cuprins în capitolul consacrat probelor, secțiunea referitoare la înscrisuri (înscrisuri autentice) - "Actul secret, care modifică un act juridic nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane".Legiuitorul, prin acest text de lege a reglementat ca probă pentru dovedirea convenției simulate, contraînscrisul, ca o excepție de la regula instituită prin art.1198 Cod civil.
Este cunoscut faptul că, de obicei acțiunea în simulație este introdusă de terțul pe care contractul aparent îl prejudiciază.Fiind străin de contract, terțul care introduce acțiunea nu va fi ținut să facă dovada după regulile de probă prevăzute pentru actul juridic; față de terț contractul are valoarea unui fapt juridic - în înțelesul restrâns al acestei noțiuni.
Prin urmare, terțul poate utiliza, spre a dovedi existența contractului secret și deci simulația, orice mijloc de probă inclusiv proba cu martori.
Existența contraînscrisului, prin natura sa, este în măsură să înlăture anumite dubii în legătură cu conținutul actului juridic, de asemenea, oferă securitate juridică circuitului civil, mai ales în situația unei simulații.
În contextul dat, apar ca lipsite de relevanță și neîntemeiate susținerile referitoare la faptul că
Indiferent de tipul simulatiei pretins,instanța reține ca atat prevederile art. 1175 C. civ., cat si considerentele doctrinare si jurisprudentiale impun in cazul simulatiei existenta a doua acte juridice: unul public, aparent, ostensibil, care nu corespunde realitatii si unul secret, care da socoteala despre voința reală a părților.
În speta nu s-a dovedit existenta actului secret pentru a se putea aprecia asupra caracterului nereal al actului public, desi existenta actului secret este o conditie impusa de dispozitie (art. 1175 C. civ.).Instanța reține că reclamantul, pe parcursul procesului nu numai ca nu a dovedit existenta actului secret, dar nici nu a invocat pe parcursul procesului ca un astfel de act ar exista.
Examinand dispozitiile legale,instanța constată ca prevederile art. 1175 C. civ. fac parte din Sectiunea I a Capitolului IX Despre inscrisuri, din Codul civil, ceea ce conduce la concluzia ca, pentru dovedirea simulatiei, constructia actului juridic trebuie interpretata ca instrumentum, ceea ce impune existenta inscrisului nu numai ad probationem, ci chiar ad validitatem. Reclamantul nu numai ca nu a dovedit existenta unui act secret ca instrumentum, dar acesta nu a pretins nici macar ca un asemenea act ar exista, in sensul de negotium, dar ca, din varii motive, acesta nu s-a incheiat in forma scrisa.
Ca atare, instanța constată că nu s-a dovedit premisa simulatiei, respectiv existenta celor doua operatiuni juridice care sa reprezinte actul public si pe cel secret.
Analizand temeiurile de fapt ale actiunii,instanța reține ca reclamantul, vorbind despre o operatiune fictiva, a inteles sa invoce in primul rand cauza ilicita a contractului de împrumut, cauza ilicita constand in intentia pârâtei I. P. de a denatura masa partajabilă cu ocazia soluționării dosarului având ca obiect partaj bunuri comune.
Din probele administrate în cauză se reține că pârâta I. P. a justificat sumele de bani necesare restituirii împrumutului în valoare de 30.000 euro contractat de la sora sa, pârâta A. T., astfel încât declarația liberatorie semnată de cele două pârâte în prezența martorului A. M. (f.6 dosar) nu poate îmbrăca un caracter fictiv.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța, în raport de soluția pronunțată în acest dosar, urmează să o respingă.
Instanța va lua act că pârâta I. P. solicit acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul I. V., cu domiciliul în G., ., ., jud.G., în contradictoriu cu pârâta I. P., domiciliată în G., ., jud.G. și pârâta A. T., cu ultimul domiciliu cunoscut în ., ca nefondată.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Ia act că pârâta I. P. solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. VM / Tehnored. CNL/Nr. Ex. 4/28.06.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3015/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 3974/2013. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
