Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 8024/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8024/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 8389/233/2012

Dosarul nr.8389 /233/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.8024

Ședința publică din data de 11.09.2013

Președinte – E. P.

Grefier – G. O.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „obligație de a face și pretenții” formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – Direcția Silvică G. cu sediul în G., ., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului la poziția J_, având CUI_ și CF R1590120, în contradictoriu cu pârâții C. V. L. domiciliat în G., ., .>C. C. S. domiciliat în G., ., ..

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 04.09.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.05.2012, reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. V. L., C. C. S., Ș. V. și H. A., obligarea acestora de a-și exprima opțiunea privind încheierea unui contract de pază pentru suprafața de 11 ha teren forestier situat pe teritoriul administrativ al comunei Piscu precum și obligarea în solidar la plata sumei de 3.798,18 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de pază pentru perioada 01.01.2009 – 31.05.2012.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu defunctul C. M., autor al reclamanților C. C. S. și C. V. L., contractul de pază nr. 2165/08.08.2006, prin care reclamanta, în calitate de prestator, s-a obligat să asigure paza suprafeței de 11 ha pădure aflate în proprietatea defunctului, situată pe raza comunei Piscu, jud. G..

Pentru serviciile prestate, a precizat reclamanta, a emis factura nr._/26.02.2008 în valoare de 1.062,51 lei, factură cea fost comunicată la adresa beneficiarului din contract, ocazie cu care a aflat că acesta a decedat la data de 28.12.2007, prin adresa nr. 2408/24.06.2008 Primăria Comunei Piscu comunicând reclamantei decesul numitului C. M..

A învederat reclamanta că s-a mai purtat o judecată între aceleași părți, pentru contravaloarea serviciilor de pază aferente unei perioade anterioare perioadei din prezenta cauză, judecată care a făcut obiectul dosarului nr._ în care s-a pronunțat Sentința civilă nr._/20.12.2010 care a obligat pârâții la plată.

În drept, a invocat prevederile art. 998, 1003 și 1075 C.civ. de la 1864, art. 1381 și 1386 C.civ. și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

In susținerea cererii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 4-19, 74-88).

Pârâta Ș. V. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că nu îi este opozabil contractul în baza căruia s-a emis de către reclamantă factura a cărei contravaloare o solicită deoarece pârâta nu și-a mandatat unchiul să încheie contractul de pază.

A precizat pârâta că, prin Sentința civilă nr. 126/14.03.2007, pronunțată de Judecătoria Liești, instanța a luat act de tranzacția părților de ieșire din indiviziune cu privire la suprafața de pădure, pârâtei fiindu-i atribuită în proprietate suprafața de 3,33 ha pădure.

A solicitat judecata cauzei și în lipsă.

A depus la dosar înscrisuri în copie (f. 28-37, 66-69).

Pârâta H. A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că deține în proprietate numai suprafața de 3,33 ha teren forestier, urmare a tranzacției care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Liești în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 126/14.03.2007.

A depus la dosar înscrisuri în copie (f. 39-43).

Pârâții C. C. S. și C. V. L. au formulat întâmpinare, prin care au arătat că este nul contractul în baza căruia s-a emis de către reclamantă factura a cărei contravaloare o solicită deoarece nu și l-au însușit prin semnătură proprie și nu s-au obligat prin acesta.

Au mai arătat pârâții că reclamanta nu a ținut cont, la emiterea facturii, că, urmare a tranzacției intervenite între părți, care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Liești, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 126/14.03.2007, dețin în proprietate numai suprafața de 4,33 ha pădure, restul suprafeței de 6,66 ha fiind deținut de alți moștenitori, astfel încât nu este întemeiată cererea reclamantei de obligare la plata sumei reprezentând contravaloare servicii de pază pentru 11 ha pădure.

Au depus la dosar înscrisuri în copie (f. 46-49).

La data de 15.02.2013, pârâții C. C. S. și C. V. L. au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamantei la contravaloarea masei lemnoase dispărute ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de către aceasta.

Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 314,85 lei, în baza art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și timbru judiciar de 5 lei, potrivit art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Prin Încheierea de la termenul de judecată din data de 19.06.2013, s-au disjuns capetele de cerere privind chemarea în judecată a pârâtelor Ș. V. și H. A. și s-a dispus alcătuirea a două dosare distincte având ca obiect obligație de a face (f.89).

La data de 04.09.2013, reclamanta și-a modificat cererea introductivă, renunțând la capătul de cerere privind obligarea pârâților C. C. S. și C. V. L. la încheierea contractului privind paza suprafeței de 4,33 ha pădure și solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 1.494 lei cu titlu de contravaloare servicii de pază.

A depus înscrisuri în copie (f. 93-100).

Instanța este competentă să soluționeze cererea, în baza art. 1 pct. 1 și 3 și art. 5 C.proc.civ. de la 1865.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 08.08.2006, între reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – Direcția Silvică G., în calitate de prestator și C. M., în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de prestări servicii silvice nr. 2165, având ca obiect executarea serviciilor silvice de către prestator, respectiv paza fondului forestier, contra unui tarif de 55 lei /an, pentru o perioadă nedeterminată (f. 4-7).

Între aceleași părți s-a mai purtat o judecată, pentru contravaloarea serviciilor de pază aferente perioadei septembrie 2007 – decembrie 2008, judecată care a făcut obiectul dosarului nr._, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr._/20.12.2010, hotărâre prin care pârâții au fost obligați la plată (f. 8-10).

În considerentele hotărârii menționate s-a reținut că, prin adresa nr. 2480/24.06.2008 emisă de Primăria Comunei Piscu, reclamanta a fost înștiințată despre decesul numitului C. M. la data de 26.02.2008, prin aceeași adresă fiind indicați și moștenitorii acestuia, respectiv pârâții C. V. L. și C. C. S..

Prin sentința civilă nr. 126/14.03.2007, pronunțată de către Judecătoria Liești în dosarul nr._ (f.31-34), s-a stabilit, în urma tranzacției încheiate de către părți, că suprafața de pădure, care face obiectul contractului încheiat cu reclamanta, aflată în proprietatea pârâților C. V. L. și C. C. S., în calitate de succesori legali ai defunctului C. M., este de 4,33 ha, suprafață reținută și de reclamantă în cererea de modificare a acțiunii (f. 93) și de către pârâți în întâmpinare (f. 47).

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților C. C. S. și C. V. L. la plata sumei de 1.494 lei cu titlu de contravaloare servicii pază pentru perioada 01.01.2009 – 31.05.2012 (41 luni).

Reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind încheierea unui nou contract de prestări servicii.

În drept, potrivit art.51 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic „proprietarii de păduri sunt obligați să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a pășunatului și a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condițiile legii” iar, potrivit art. 10 alin. 1 din același act normativ, „sunt obligatorii administrarea, precum și asigurarea serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice”.

În baza contractului încheiat între reclamantă și autorul pârâților, precum și față de prevederile normative în vigoare menționate, reclamanta a solicitat obligarea pârâților C. C. S. și C. V. L. la plata sumei de 1.494 lei cu titlu de contravaloare servicii pază pentru perioada 01.01.2009 – 31.05.2012 (41 luni).

Nu pot fi reținute apărările pârâților conform cărora contractul este lovit de nulitate deoarece, prin decesul autorului lor, a încetat contractul, astfel încât el nu le poate fi opozabil, întrucât, pe de o parte, nesemnarea contractului nu constituie o cauză de nulitate a contractului, ci o cauză de inopozabilitate a acestuia iar, pe de altă parte, pârâții, în calitate de succesori universali, au preluat activul și pasivul patrimoniului succesoral (contravaloarea serviciilor de pază solicitate de reclamantă făcând parte din pasivul succesoral) iar obligația de plată nu se stinge la data morții titularului de contract ci se transmite moștenitorilor odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului transmis. Mai mult, serviciile de pază prestate de reclamantă au profitat moștenitorilor autorului.

În cauză, nu s-a făcut dovada că pârâții au încheiat un alt contract cu reclamanta pentru paza fondului forestier, deși această obligația le revenea în baza textului de lege mai sus invocat, astfel încât este fondată cererea reclamantei de obligare a pârâților la contravaloarea serviciilor de pază a fondului forestier.

Cu privire la cuantumul sumei solicitate, așa cum s-a arătat, pârâților li s-a transmis în proprietate suprafața de pădure de 4,33 ha, prețul contractului fiind de 55 lei/ha/an (4,583 lei/ha/lună) iar perioada pentru care s-a solicitat prin acțiune contravaloarea serviciilor prestate este de 41 luni, astfel încât cererea reclamantei este fondată numai pentru suma de 813,68 lei (4,583x4,33x41).

În consecință, pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită în parte cererea și să oblige pe pârâții C. V. L. și C. C. S. la plata, către reclamantă, a sumei de 813,68 lei reprezentând contravaloare servicii de pază pentru perioada 01.01.2009 – 31.05.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – Direcția Silvică G. cu sediul în G., ., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului la poziția J_, având CUI_ și CF R1590120, în contradictoriu cu pârâții C. V. L. domiciliat în G., ., ., .>C. C. S. domiciliat în G., ., ..

Obligă pârâții la plata, către reclamantă, a sumei de 813,68 lei reprezentând contravaloare servicii pază pentru perioada 01.01.2009 – 31.05.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2013.

Președinte Grefier

Red.E.P./ Dact.GO / 5 ex /21.10.2013

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 8024/2013. Judecătoria GALAŢI