Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7775/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7775/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 26-08-2013 în dosarul nr. 6140/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
Sentință civilă nr. 7775
Ședința din Camera de Consiliu din data de 26.08.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. N.
GREFIER L. L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect ,,cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. D..
Cererea se judecă în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța constată că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 1028 și 1029 NCPC, cererea reclamantei și înscrisurile doveditoare fiind comunicate pârâtei, care nu a remis instanței un răspuns în termenul legal 30 de zile, fiind incidente prevederile art. 1030 alin. 2 NCPC.
Instanța constată că niciuna dintre părți nu a solicitat dezbateri orale în condițiile art. 1029 alin. 2 NCPC.
Instanța constată cererea în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. cu nr._ /14.03.2013, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă reglementată de art. 1025 și următoarele NCPC, reclamanta . a chemat în judecată pârâtul M. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei 2.764,43 lei, din care suma de 2.154,41 lei cu titlu de contravaloare prestări servicii și suma de 610,02 lei cu titlu de contravaloare echipamente electronice.
În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat faptul că a arătat că a prestat servicii de comunicații electronice în favoarea pârâtului, ce nu au fost achitate de acesta.
În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul, legal citat, în condițiile art. 1029 alin. 3 NCPC despre cererea îndreptată împotriva sa, nu a formulat un răspuns.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În baza contractului nr._/21.07.2010, reclamanta a furnizat pârâtului servicii de CATV, internet și telefonie. În acest sens au fost emise facturile fiscale nr._/13.09.2010,_/20.09.2010,_/19.10.2010,_/18.11.2010,_/20.12.2010 și_/20.01.2011, fiind rămasă neachitată suma de 2.154,41 lei.
Potrivit art. 1073 din vechiul C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Conform art. 662 alin.2, 3 și 4 din NCPC, ... creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța reține că existența acestei creanțe rezultă din clauzele contractului de prestări servicii sus menționat, care reprezintă un act de creanță, precum și din facturile emise de către reclamantă. Prin urmare, creanța are un caracter cert.
Referitor la condiția lichidității creanței, instanța apreciază că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de reclamantă este determinat prin însuși contractul de prestări servicii mai sus menționat.
În privința exigibilității creanței, instanța apreciază că din analiza clauzelor contractuale, rezultă că obligația de plată a contravalorii serviciilor trebuia executată în cursul fiecărei luni, cel mai târziu până la scadenței fiecărei facturi.
Or așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, obligațiile contractuale nu au fost respectate.
Analizând data scadenței fiecărei facturi depuse la dosar, instanța constată că la momentul introducerii cererii, creanța constând în sumele solicitate cu titlu de debit principal și penalități de întârziere sunt scadente, astfel încât și condiția exigibilității creanțelor pretinse este îndeplinită în cauză.
Reținând că reclamanta și-a dovedit pretențiile cu privire la debitul solicitat, în baza art. 1030 NCPC, instanța va admite cererea formulată de aceasta și va obliga pârâtul la plata sumei de de 2.764,43 lei, din care suma de 2.154,41 lei cu titlu de contravaloare prestări servicii și suma de 610,02 lei cu titlu de contravaloare echipamente electronice.
În baza art. 1031 NCPC, pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., cu sediul în București, sector 5, .. 75, Clădirea Forum 2000 BUILDING, Faza I, în contradictoriu cu pârâtul M. D. cu domiciliul în G., ., jud. G..
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 2.764,43 lei, din care suma de 2.154,41 lei cu titlu de contravaloare prestări servicii și suma de 610,02 lei cu titlu de contravaloare echipamente electronice.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Cercetată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 26.08.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.G..C.N. 26.08.2013/Dact.LB/4 ex/29.08.2013/
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.-
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 26-04-2013,... → |
---|