Contestaţie la executare. Sentința nr. 9986/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9986/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1879/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9986
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.10.2013
Președinte – I. D. C.
Grefier - A. C. N.
Pentru astăzi fiind amânată solutionarea cauzei civile avand ca obiect „contestatie la executare” formulată de contestatoarea . in contradictoriu cu intimații . și B.E.J. P. Ș..
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 10.10.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 17.10.2013 si apoi pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotarâre:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante sub nr._ la data de 25.01.2013 a fost restituit spre solutionare dosarul nr._/233/2012* privind pe contestatoarea S.C. G. Asigurari S.A. Galati si intimatii S.C. Senior C. S.R.L.Galati si B.E.J. P. S., avand in vedere ca in dosarul Curtii de Apel Galati nr._/233/2012, in care prin Sentinta civila nr. 457/11.10.2012 s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Galati.
La termenul din data de 21.02.2013, aparatorul intimatei S.C. Senior C. S.R.L.Galati, arata ca competenta de solutionare a contestatiei la titlu a fost atribuita Tribunalului Galati, dosarul de fond fiind solutionat de catre TribunaluL Galati, aratand ca prezenta cauza se refera doar la supendarea executarii silite, urmand sa depuna la dosar dovada ca Tribunalul Galati a respins contestatia la titlu.
La termenul din data de 28.03.2013, instanta a dispus citarea contestatoarei cu mentiunea achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 10 lei aferenta cererii de suspendare si cautiune in cuantum de 2.100 lei aferenta aceleiasi cereri.
In data de 25.04.2013, aparatorul intimatei S.C. Senior C. S.R.L.Galati, depune la dosar copia Sentintei civile nr. 134/2013 pronuntata de Tribunalul Galati (fila 32-33), prin care contestatia la executare privind lamurirea dispozitivului nr. 446/21.03.2011, a fost respinsa si arata ca prezenta actiune a ramas fara obiect.
La termenul din data de 27.06.2013, instanta, avand in vedere ca, contestatoarea nu a achitat taxa judiciara de timbru in cuantum de 10 lei, a anulat capatul de cerere privind supendarea executarii silite ca netimbrat.
Prezentul dosar are atasate urmatoarele dosare :dosar nr._/233/2012 al Judecatoriei Galati, dosar nr._/233/2013 al Curtii de Apel Galati, dosar nr._ * al Tribunalului Galati-Sectia a II-civila, dosar nr._ al Tribunalului Galati-Sectia C.A.F., dosar nr._ */a1 al Tribunalului Galati-Sectia a II-civila si dosar nr._ al Judecatoriei Galati.
Analizand si coroborand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin Sentina civila nr. 457/2012 din data de 11.10.2012 a Curtii de Apel Galati pronuntata in dosar nr._/233/2012, s-a stabilit competenta de solutionare in ceea ce priveste contestatia la executare formulata de contestatoarea S.C. G. Asigurari S.A., in contradictoriu cu intimatii S.C. Senior C. S.R.L.Galati si B.E.J. P. S., in favoare Judecatoriei Galati (disjuns din dosar nr._ * ).
Legal citata contestatoare nu s-a prezentat in instanta.
La termenul din data de 21.02.2013, aparatorul intimatei S.C. Senior C. S.R.L.Galati, arata ca competenta de solutionare a contestatiei la titlu a fost atribuita Tribunalului Galati, dosarul de fond fiind solutionat de catre TribunaluL Galati, aratand ca prezenta cauza se refera doar la supendarea executarii silite, urmand sa depuna la dosar dovada ca Tribunalul Galati a respins contestatia la titlu.
In data de 25.04.2013, aparatorul intimatei S.C. Senior C. S.R.L.Galati, depune la dosar copia Sentintei civile nr. 134/2013 pronuntata de Tribunalul Galati (fila 32-33), prin care contestatia la executare privind lamurirea dispozitivului nr. 446/21.03.2011, a fost respinsa si arata ca prezenta actiune a ramas fara obiect.
Cu privire la cererea de supendare a executarii silite, foemulata de catre contestatoarea S.C. G. Asigurari S.A., aceasta cererea fost anulata prin Incheierea instantei din data de 27.06.2013, deoarece, contestatoarea nu a facut dovada achitarii taxei judiciare de timbru, aferenta cererii de supendare a executarii silite in dosarul 1345/2011 al B.E.J. P. S..
Prezenta cerere de supendare a executarii silite, este aferenta contestatiei la executare privind lamurirea intelesului intinderii titlului executoriu reprezentat de Decizia civila nr. 446/2011 pronuntata de Tribunalul Galati in dosarul nr._, cauza disajunsa din dosar nr._/233/2011, declinata in favoarea Tribunalului Galati Sectia a II a Civila, prin sentinat civila nr. 1349/14.02.2012 a Judecatoriei Galati, competenta stabilita irevocabil prin Incheierea din camera de consiliu din data de 07.12.2012 a Curtii de Apel Galati Sectia a II a Cicila, Maritima si Fluviala in dosar nr._ .
Prin Decizia civila nr. 134/2013 din data de 15.02.2013 pronuntata de Tribunalul Galati in dosar nr._, instanta a respins contestatia la executare formulata de catre contestatoarea S.C. G. Asigurari S.A. in contradictoriu cu S.C. Senior C. S.R.L.Galati, avand ca obiect „lamurire intindere titlu executoriu - disjuns din dosar nr._/233/2011”, ca nefondata.
In consecinta, având în vedere ca obiectul prezentului dosar, este suspendarea executarii silite pana la sulutionarea contestatiei la executare, lamurirea si intinderea titlului executoriu, Decizia civila nr. 446/21.03.2011 pronuntata de Tribunalul Galati in dosarul nr._, a Deciziei civile nr. 10/05.10.2011 pronuntata in acelasi dosar de catre instanta de control judiciar, instanța constată că acțiunea a rămas fără obiect, drept pentru care o va respinge ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind ramasa fara obiect, actiunea avand ca obiect „contestatie la executare” formulată de contestatoarea ., cu sediul în G., .. 1, . cu intimații ., cu sediul în G., ., nr. 37și B.E.J. P. Ș., cu sediul în G., ., nr. 43, ., .> Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.10.2013.
Președinte, Grefier,
I. D. C. A. C. N. Red I.D.C / Dact M.V /5ex /07.02.2014
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9272/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|