Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 13712/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

PREȘEDINTE O. B.

Grefier E. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatorii S. A. și S. C. R. și pe intimata S.C. B. S.A., având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul S. A. personal, lipsă fiind contestatoarea S. C. R. și intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus la dosar concluzii scrise după care,

Contestatorul precizează în mod expres că nu înțelege să achite nici taxa de timbru și nici cauțiunea aferentă cererii de suspendare silită, întrucât preferă să achite aceste sume creditoarei.

Instanța pune în discuția părților excepția nelegalei timbrări a contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 18.07.2013, sub nr._, contestatorii S. A. și S. C. R. au formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata .>, solicitând instanței anularea tuturor actelor de executare din dosar nr. 1749/2012 al B. M. B. C..

În motivare, contestatorii au arătat că prin somația emisă la 01.07.2013 li s-a pus în vedere să achita suma de_,45 lei cu titlu de debit și 8008,50 lei cheltuieli executare silită. Au precizat că se indică C. 1864 ca temei al executării silite.

Au contestat executarea pentru inexistența unei încheieri de încuviințare a executării silite, nefiind respectate prevederile art. 373 1 C.. Au invocat și faptul că în mod eronat s-a pornit executarea împotriva lor pentru suma de_,45 lei întrucât suma datorată este mult mai mică, biletul la ordin care se execută fiind emis pentru suma de_,15 lei. Au contestat diferența de_,30 lei pentru care sunt executați, atât sub aspectul existenței sale cât și ca fiind rezultatul unui calcul greșit, chiar dacă s-ar considera că aceasta reprezintă în fapt o actualizare a sumei inițiale. Au mai menționat contestatorii că intimata creditoare nu a avut în vedere plățile parțiale efectuate între timp de debitori și de societatea debitoare principală a intimatei.

Au invocat faptul că între . încheiat cu . de credit – linie de credit revolving nr. BL_/18.06.2008 pentru suma de 59.000 lei, garantat cu un bilet la ordin completat în alb și avalizat de contestatori. Cu privire datoria derivată din acest contract, creditoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței pentru suma de_,36 lei – debit și dobânzi, în dosar nr._ * al Tribunalul G.. În acel dosar debitoarea . a predat creditoarei pentru valorificare stocuri de marfă de_,75 lei, astfel că la 24.04.2012 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei.

Au menționat și că la data de 21.07.2010 creditoarea a completat biletul la ordin pentru suma de_,15 lei, fără a fi adus la cunoștința debitorului introducerea acestuia la plată. Au invocat și faptul că în cursul anilor 2010 – 2013, debitorul S. A. a plătit în contul creanței cel puțin 4000 lei, având mari probleme cu creditoarea care refuza plățile, respectiv eliberarea unui calcul al sumelor datorate în mod real, cu deducerea plăților deja efectuate.

Au solicitat contestatorii și reducerea onorariului executorului judecătoresc în raport cu suma reală ce putea face obiectul executării silite, după deducerea tuturor plăților efectuate de debitoarea principală, respectiv de contestatori.

Au formulat și cerere de suspendare a executării silite din dosar execuțional nr. 1749/2012 al B. M. B. C. până la soluționarea contestației la executare.

Contestația la executare nu a fost motivată în drept.

În susținerea cererii, contestatorii au depus la dosar înscrisuri: filele (11-15).

Prin rezoluția instanței la primirea dosarului, contestatorii au fost citați cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 1802,13 lei.

Contestatorii au achitat doar o taxă de timbru de 190 lei.

La data de 06.08.2013 contestatorii au depus o completare la contestația la executare inițială prin care au atacat și somația imobiliară ce le-a fost comunicată la 22.07.2013 o dată cu procesul verbal e constatare a cheltuielilor de executare din 18.07.2013, arătând că motivele contestației sunt aceleași cu cele inițiale.

Au depus la dosar înscrisurile atacate (filele 25-33).

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care au invocat tardivitatea formulării acțiunii cu privire la apărările ce pot fi calificate ca o opoziție la executare, au invocat excepția nelegalei timbrări a contestației, excepția inadmisibilității petitelor de contestație la executare în cadrul opoziției, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a cererii.

A arătat că debitorii au fost executați în baza biletului la ordin emis de ., în calitatea lor de avaliști, întâi în cadrul dosarului de executare bancară nr. 50.6E/18.08.2011 și apoi în cadrul dosarului nr. nr. 1749/2012 al B. M. B. C..

În continuare a dezvoltat excepțiile invocate și motivele pentru care se impune respingerea contestației pe fondul cererilor debitorilor.

Astfel, a arătat că a existat o încheiere de încuviințare a executării silite, neexistând obligativitatea comunicării acesteia către debitori. A mai afirmat că eroare privind suma de executat a fost îndreptată de executorul judecătoresc prin procesul verbal din 30.08.2013, astfel că nu s-a procedat decât la recuperarea sumei menționate în biletul la ordin.

Cu privire la suma datorată, intimata a arătat că și în prezent creditul este purtător de dobânzi și penalități care se actualizează în mod continuu până la achitarea datoriei, în timp ce refuzul băncii de a primi sumele achitate de debitori nu a fost dovedit.

A solicitat respingerea contestației și cu privire la onorariul executoriului și a cheltuielilor de executare, precum și cererea de suspendare a executării silite.

În drept, a invocat prevederile Legii nr. 58/1934 și a celorlalte acte normative menționate pe parcursul întâmpinării.

La termenele din 03.09.2013 și respectiv 15.10.2013, instanța a pus personal în vedere contestatorilor să achite suma de 1000 lei pentru contestație la executare și 50 lei pentru petitul de suspendare a executării silite și să achite o cauțiune de 4954,80 lei pentru același petit.

La dosar a fost atașată copie după dosarul execuțional nr. 1749/2012 al B. M. B. C..

La termenul din 26.11.2013, contestatorul a precizat în mod expres că nu înțelege să achite nici taxa de timbru nici cauțiunea aferentă cererii de suspendare silită, întrucât preferă să achite aceste sume creditoarei.

Instanța a pus în discuția părților excepția nelegalei timbrări a contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite și a rămas în pronunțare asupra excepției.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. 1 C.., excepția nelegalei timbrării, ridicată din oficiu, care face de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța apreciază că este întemeiată pentru motivele ce se vor arăta:.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 400 alin.1 și 373 alin. 2 C..

În fapt, contestatorii S. A. și S. C. R. au formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata . instanței anularea tuturor actelor de executare din dosar nr. 1749/2012 al B. M. B. C.. La termenele din 03.09.2013 și 15.10.2013 instanța a pus în vedere contestatorilor să achite taxa de timbru de 1000 lei aferentă contestației la executare și 50 lei aferentă cererii de suspendare executare silită.

La termenul din 26.11.2013, contestatorul S. A. a precizat în mod expres că nici el și nici soția lui nu înțeleg să achite taxele de timbru ce le-au fost puse în vedere.

În drept, potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În aceste condiții, instanța a stabilit în prezenta cauză taxa de timbru aferentă contestației la executare la suma de 1000 lei.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013, în materia executării silite, cererile de suspendare a executării silite, inclusiv a executării provizorii se timbrează cu 50 lei.

Art. 33 alin. 1 din același text normativ, stabilește că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

În cauză, contestatorii nu au achitat taxa de timbru și nici timbru judiciar aferent și nici nu au formulat cerere de ajutor public judiciar, deși prin încheierea din 15.10.2013 li s-a adus la cunoștință această posibilitate.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția nelegalei timbrări a cererii invocate de intimată și în temeiul art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 va anula atât contestația la executare cât și cererea de suspendare a executării silite începute în dosar execuțional nr. 1749/2012 al B. M. B. C. ca nelegal timbrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii, invocată de intimată.

Anulează ca nelegal timbrată contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite formulate de S. A. și S. C. R., ambii cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu .>cu sediul în București, .. 6A, sector 2, jud. G..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. B. E. B.

RED.OB/TEH.EB/5EX/19.12.2013 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria GALAŢI