Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 5209/233/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013

PREȘEDINTE A. T.

Grefier A. C. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de creditor ., având ca obiect investire cu formulă executorie -B.O.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței că este al treilea termen de judecată alocat cauzei, iar părțile au fost citate cu mențiunea „discutarea excepției perimării”, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile având ca obiect având ca obiect „investire cu formulă executorie -B.O.”, formulată de creditor .,

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.04.2010 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. potrivit disp. art. 155 ind. 1 Cod Procedură Civilă având în vedere că partea creditoare nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa .

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de creditor ., cu sediul în localitatea G., .. 22, ., ., având ca obiect investire cu formulă executorie -B.O.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2013.

Președinte,Grefier,

Judecător A. T. A. C. B.

Teh AT/Red ACB/28.11.2013/3ex

Comunicat 1 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI