Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 21350/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

(Operator de date cu caracter personal nr.8637)

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.12.2013

PREȘEDINTE: D. G. B.

GREFIER: M. R.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „pretenții ” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 467 - G., ., ., Cod poștal_, J. G., în contradictoriu cu parații G. R. - G., .. 7, ._, J. G. si G. M. A. M. - G., .. 7, ., Cod poștal_, J. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantă av.J. I. C., lipsa fiind parații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că prezenta cauza a fost repusa pe rol pentru completarea probatoriului, după care;

Apărătorul reclamantei depune la dosar un tabel privind calculul penalităților de întârziere. Arata ca penalitățile au fost calculate pana in luna august 2013 si sunt de 8035,56 lei. Arata ca solicita obligarea paraților la plata penalităților de întârziere in cuantum de 8035,56 lei. Nu mai are cereri de formulat.

Instanța ia act de precizările formulate de reclamanta. Constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicita admiterea acțiunii in sensul obligării paraților la plata penalităților de întârziere in suma de 8035,56 lei, cu cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 31.10.2012 sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari nr. 467 G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. R. și Goloșanu Mireala A. M. obligarea acestora la plata sumei de 5395,42 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și_,49 lei reprezentând penalități de întârziere.

Motivându-și în fapt acțiunea, a arătat că pârâții sunt proprietarii unui apartament ce face parte din asociație reclamantă și aceștia nu și-au îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere la termenele scadente.

A mai precizat reclamanta că a întreprins demersurile necesare în vederea recuperării sumelor restante însă fără nici un rezultat.

În opinia reclamantei creanța sa este certă lichidă și exigibilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 230/2007.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri. (filele 5-21)

La termenul de judecată din data de 09.10.2013 reclamanta a formulat precizări și a arătat că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 371,16 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 8659,43 lei reprezentând penalități de întârziere.

La termenul de judecată din data de 04.12.2013 reclamanta a precizat că pârâții au achitat cheltuielile de întreținere și micșorat câtimea obiectului cererii solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 8035,56 lei reprezentând penalități de întârziere.

Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.

În temeiul art. 167 C.p.c. instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada mai 2006- aprilie 2013 coroborate cu fișa de cont pentru imobilul situat în G., ., nr. 7, . 2006-2013, rezultă că pârâții, având calitatea de proprietari ai imobilului menționat, nu au achitat, la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru perioada mai 2006- aprilie 2013.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

De asemenea,, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

De altfel, având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, în speță sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea de art. 998 – art. 999 C.civ.. Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâtei de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce îi revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.

Conform fișei de calcul depuse la dosarul cauzei, reclamanta a calculat, în ceea ce privește restanțele pârâților, penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, astfel cum au fost stabilite prin procesul – verbal din data de 12.03.2006, în Adunarea Generală de constituire a Asociației de proprietari nr. 467. (fila 11)

În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit formulei de calcul indicată de reclamantă în fișa de calcul penalități rezultă că penalitățile de întârziere sunt în cuantum de 8035,56 lei.

În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâților, considerentele de mai sus și dispozițiile Legii nr. 230/2007 instanța va admite acțiunea și îi va obliga pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 8065,56 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata în termen a cheltuielilor de întreținere aferente perioadei mai 2006 – aprilie 2013.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., îi va obliga pe pârâți, ca părți căzute, în parte, în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 199,64 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr._/19.10.2012 (fila 129).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect „pretenții ” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 467 - G., ., ., Cod poștal_, J. G., în contradictoriu cu parații G. R. - G., .. 7, ._, J. G. si G. M. A. M. - G., .. 7, ., Cod poștal_, J. G..

Obligă pârâții la plata sumei de 8035,56 lei reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâții la plata sumei de 199,64 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2013.

Președinte, Grefier,

Red. DGB 24.12.2013

Dact. MR 06.01.2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria GALAŢI