Plângere contravenţională. Sentința nr. 6635/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6635/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 10004/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6635
Ședința publică din data de: 21.06 2013
Președinte: M. K.
Grefier: V. G. R.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul S. T. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G..
Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 30.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.06.2013, la data de 13.06.2013, la data de 20.06.2013, iar apoi la data de 21.06.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub numărul_, petentul S. T. a formulat contestație împotriva proceselor-verbale de contravenție . nr._ și . nr._ încheiate de Polița Comunitară.
În fapt, petentul a arătat că la data de 25.04.2012, a mers să plătească impozitul, ocazie cu care a aflat despre existența acestor amenzi din 11.01.2011, care nu i-au fost comunicate la domiciliu și nici nu își amintește să fi fost oprit și legitimat. A mai precizat că actele nu sunt semnate nici la martor, nici la contravenient, fiind făcute la sediul Poliției Comunitare și ar trebui probate.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
La plângere, au fost anexate procesele-verbale de contravenție contestate și dovezi de expediere returnate (filele 3-6).
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, susținând că procesele-verbale de contravenție beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie, au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale și revine petentului să facă proba contrară.
La termenul de judecată din data de 30.05.2013, instanța a respins excepția tardivității plângerii ca neîntemeiată.
Pe parcursul judecații, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 40 alin.1 din HCL nr.191/2008, constând în aceea că, la data de 11.01.2011, în timp ce conducea microbuzul cu nr. de înmatriculare_ în regim de maxi-taxi, a oprit voluntar pentru a face schimb de călători, la trecerea de pietoni semaforizată din Țiglina II, având culoarea verde la semafor, în dreptul . decât stația special amenajată în acest scop.
În consecință, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 pct.33 din Legea nr.61/1991, constând în aceea că, la data de 11.01.2011, în timp ce conducea microbuzul cu nr. de înmatriculare_ în regim de maxi-taxi, a oprit voluntar pentru a face schimb de călători, la trecerea de pietoni semaforizată din Țiglina II, având culoarea verde la semafor, în dreptul . decât stația special amenajată în acest scop. La cererea, agentului de a se legitima, a refuzat să dea date cu privire la identitatea sa sau să prezinte un act de identitate.
În consecință, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a procedat la verificarea legalității proceselor verbale contestate, constatând că acestea au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța reține că sunt inserate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG nr.2/2001 referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită, încadrarea juridică, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, mențiuni a căror lipsă ar atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, în condițiile art.17 din OG nr. 2/2001.
De asemenea, faptele, astfel cum sunt reținute de agentul constatator sunt corect încadrate în drept, iar sancțiunile sunt aplicate între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
În consecință, instanța apreciază că procesele-verbale contestate au fost legal întocmite.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Cu privire la administrarea acestor probe care să susțină temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanțele române, orice persoană are dreptul de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele imputate, contravenția fiind chiar asimilată unei acuzații penale (cauza A. c/României, hotărâre din 4 octombrie 2007).
Totuși, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul se încadrează în limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În aceste condiții, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție, au stat constatările personale ale agentului de poliție, în sensul că petentul, în calitate de conducător de maxi-taxi a oprit pentru schimb de călători în afara stației special amenajate și a refuzat să ofere date privind identitatea sa.
Toate aceste împrejurări sunt de natură a conduce în mod rezonabil la concluzia că împotriva petentului s-a ridicat o acuzație bazată pe împrejurări de fapt constatate personal de către agentul de poliție, și care necesită explicații fundamentate pe probe din partea acestuia (principiu extras din cauza Blum v. Austria, hotărârea din 3 februarie 2005, paragraf 28).
Or, petentul s-a limitat la a susține că nu își amintește să fi fost oprit și procesele-verbale nu i-au fost trimise acasă, motiv pentru care revine intimatei să dovedească cele reținute, susțineri ce nu pot fi reținute de către instanță.
După cum s-a arătat anterior, prezumția de nevinovăție și impunerea sarcinii probațiunii agentului constatator nu pot avea un caracter absolut. Obligația de a dovedi orice mențiune înscrisă în cuprinsul unui proces-verbal de contravenție, în lipsa oricărei explicații justificate prin probe de către contravenient, ar reprezenta o sarcina excesivă impusă agenților statului. Practic, de multe ori, aceștia s-ar vedea puși în imposibilitatea constatării și reprimării faptelor ce prezintă pericol social și aduc atingere ordinii publice, în condițiile în care constatările proprii ar fi lipsite de orice valoare probatorie.
Asigurarea dreptului la apărare nu poate avea consecința răsturnării absolute a sarcinii probei, câtă vreme agenții intimatei acționează în calitate oficială, iar statul trebuie sa aibă posibilitatea efectivă a menținerii ordinii de drept.
Tocmai de aceea, art.34 din OG nr.2/2001 a consacrat prezumția relativă de veridicitate a mențiunilor procesului-verbal de contravenție, în acord și cu jurisprudența Curții EDO indicată anterior, care permite analiza acestuia cu respectarea dreptului la apărare a contravenientului, punând însă în sarcina acestuia obligația de a dovedi existenta unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator.
Având în vedere că petentul nu a oferit nici un fel de explicații și probe contrare faptelor imputate, instanța apreciază că principiul proporționalității și caracterul echitabil al procedurii de verificare a temeiniciei procesului-verbal de contravenție, impun ca în aceasta situație, să se acorde prioritate constatărilor personale ale agentului statului.
Față de importanța scopului urmărit de autoritățile statului, instanța apreciază că a fost respectat caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, câtă vreme s-a oferit posibilitatea petentului de a administra probe împotriva mențiunilor proceselor-verbale de contravenție, fără ca acesta sa poată dovedi existenta unei situații de fapt diferite.
Prin urmare, instanța constată că procesele-verbale de contravenție contestat au fost legal și temeinic întocmite.
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În aplicarea acestor dispoziții legale în cauză, instanța constată că petentul a fost sancționat cu amenzile minime prevăzute de lege (100 și respectiv 500 lei), ceea ce corespunde gradului de pericol social al faptei și făptuitorului, având în vedere că acesta a săvârșit două contravenții în aceeași împrejurare și a avut și o atitudine necorespunzătoare la adresa agenților constatatori, astfel cum rezultă din obiecțiunile consemnate de aceștia.
Mai mult, instanța reține și că petentul nu a avut o atitudine sinceră, nu a recunoscut faptele, nu a conștientizat gravitatea acestora, și nici nu a invocat alte circumstanțe personale sau reale, care să poată justifica aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
Prin urmare, instanța apreciază că sancțiunile contravenționale în discuție au fost corect individualizate de către agentul constatator, fiind în măsură să atragă atenția petentului asupra gravitații faptelor sale și să prevină săvârșirea unor noi contravenții pe viitor de către acesta.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că plângerea este neîntemeiată și urmează a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul S. T., cu domiciliul în Mun. G., ., nr. 23, ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în Mun. G., ., județ G., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. K. V. G. R.
Red.MK/Tehn.RVG /5 ex/12.07.2013, .>
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 07/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2342/2013. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
