Obligaţie de a face. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 11152/121/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 11.12.2013
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „obligație de a face” formulată de reclamanta R. M., prin mandatar M. Elionora domiciliată în G., ., . cu pârâtul M. G. prin Primar cu sediul în G., ..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 27.11.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. Secția de C. Administrativ și Fiscal la data de 12.10.2011, reclamanta R. M., prin mandatar M. Elionora, a chemat în judecată pe pârâtul M. G. prin Primar, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să recalculeze prețul încasat cu titlu de chirie pentru ”balcon dependință la locuință”. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2005, în baza unei autorizații de construire eliberată de Primăria G., a executat o extindere la apartamentul cu nr. 1 situat în G., .. 39 . care îl are în proprietate, în scopul amenajării de birouri, încheind cu pârâtul contractul de închiriere nr. 5444/03.08.2005 pentru terenul aferent amplasării extinderii.
A precizat reclamanta că, ulterior, a schimbat destinația extinderii din spațiu de firmă în spațiu de locuit, fiind emis Certificatul de urbanism nr. 1325/06.08.2009 de schimbare a destinației spațiului, în baza căruia a încheiat cu pârâtul Contractul de închiriere nr. 7584/2009, ca preț al contractului fiind stabilită o chirie de 3,97 lei/m.p./lună, chirie percepută pentru spațiile comerciale.
A menționat reclamanta că, deși la data de 13.07.2010, a solicitat Primăriei G. recalcularea chiriei pentru spațiu de locuit, nu a primit un răspuns la această solicitare.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 9,20-39).
Pârâtul M. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
A arătat pârâtul că lucrările de extindere la apartamentul nr. 1 a blocului C8 din .-au realizat în baza Autorizației de construire nr. 870/03.08.2005 pentru suprafața construită de 35,74 m.p. birouri, emisă în baza HCL nr. 72/2000, pentru terenul aferent extinderii fiind încheiat Contractul de închiriere teren nr. 5444/03.08.2005.
A precizat pârâtul că Certificatul de urbanism nr. 1325/06.08.2009, eliberat reclamantei pentru schimbarea destinației din birouri în spațiu de locuit, a expirat la data de 06.08.2010.
A subliniat pârâtul că, față de normele legale în vigoare, reclamanta trebuie să realizeze un balcon care să aibă forma și dimensiunile balcoanelor de la etajele superioare, fără acces din exterior.
A solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Prin Sentința civilă nr. 340/12.02.2013, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului G. – Secția C. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 19.02.2013.
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei (f. 30,31), în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 și 3 C.proc.civ. de la 1865.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta R. M. și Consiliul Local G. a fost încheiat Contractul de închiriere nr. 5444/03.08.2005, având ca obiect închirierea terenului în suprafață de 35,74 m.p. cu destinația de birouri situat în G., .. C8, . chirie de 3,048 lei/m.p./lună, durata contractului fiind 03.08.2005 – 31.12.2005 (f. 28-31 dos. tribunal).
Reclamanta a efectuat extinderea care a făcut obiectul contractului de închiriere în baza Certificatului de urbanism nr. 125/13.01.2005 (f. 20) și a Autorizației de construire nr. 870/03.08.2005 (f. 32-34 dos. tribunal).
La data de 06.08.2009, Primăria Municipiului G. a eliberat reclamantei Certificatul de urbanism nr. 1325 pentru schimbarea destinației din birouri în spațiu de locuit (f. 22 dos. tribunal).
La data de 06.08.2009, între reclamanta R. M. și pârâtul M. G. prin Primar s-a încheiat Contractul de închiriere nr. 870 având ca obiect închirierea terenului în suprafață de 35,74 m.p. cu destinația spațiu de locuit situat în G., .. C8, . chirie de 3,97 lei/m.p./lună, durata contractului fiind 06.08.2009 – 31.12.2009 (f. 24-27 dos. tribunal).
Reclamanta a intabulat în cartea funciară a imobilului schimbarea destinației spațiului din birouri în spațiu de locuit (f. 38 dos. tribunal).
Din chiriile publicate pe portalul Primăriei G. (f. 9 dos. tribunal, f. 27-28), a rezultat că sunt diferențiate chiriile practicate de M. G. pentru balcoane față de cele practicate pentru spații comerciale.
În drept, potrivit art. 14 alin. 3 din Anexa 1 la Ordinul Ministerului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1430/ 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, dacă în vederea schimbării destinației unor spații interioare existente nu se realizează lucrări de construcții pentru care legea prevede emiterea unei autorizații de construire, nu este necesară emiterea acestui act.
Primăria Municipiului G. a eliberat reclamantei Certificatul de urbanism nr. 1325/06.08.2009 în scopul schimbării destinației extinderii din spațiu firmă în spațiu de locuit, reclamanta nemaiavând nevoie de autorizație de construire pentru . baza actului normativ menționat, aceasta neefectuând lucrări de construcții la extindere, în afara celor pentru care a fost eliberată autorizația de construire nr. 870/03.08.2005.
Mai mult, în Contractul de închiriere nr. 7584/2009, încheiat în baza autorizației nr. 870/2005, se prevede expres că terenul închiriat are ca destinație spațiu de locuit.
Deși, așa cum s-a arătat, în contract s-a prevăzut expres că destinația terenului care face obiectul închirierii este de spațiu de locuit, chiria percepută este pentru societăți comerciale, astfel încât este fondată cererea reclamantei de recalculare a chiriei pentru dependințe la locuință.
În concluzie, pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să recalculeze prețul încasat cu titlu de chirie pentru închirierea terenului situat în G., cartier MAZEPA I, . ., în suprafață de 35,74 m.p., având ca destinație spațiu de locuit, la nivelul chiriilor practicate pentru balcoane - dependințele la locuință, începând cu data de 12.10.2011, data promovării acțiunii.
Ca parte căzută în pretenții, în baza art. 274 C.proc.civ. de la 1865, va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.508,3 lei, 1.500 lei onorariul avocat (f. 34), 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. M., prin mandatar M. Elionora domiciliată în G., ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. G. prin Primar cu sediul în G., ..
Obligă pârâtul să recalculeze prețul încasat cu titlu de chirie pentru închirierea terenului situat în G., cartier MAZEPA I, . ., în suprafață de 35,74 m.p., având ca destinație spațiu de locuit, la nivelul chiriilor practicate pentru balcoane - dependințele la locuință, începând cu data de 12.10.2011, data promovării acțiunii.
Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.508,3 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2013.
Președinte Grefier
Red.E.P./21.03.2014 Dact.GO / 4 ex /24.03.03.2014
.>
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 08/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2494/2013.... → |
---|