Plângere contravenţională. Sentința nr. 941/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 941/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 21246/233/2011

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

Sentința civilă nr. 941

Ședința publică din data de 5 februarie 2013

Completul constituit din:

Președinte – C.-M. V.

Grefier – F. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. M. G. S.R.L., cu sediul în . P2, județul D. în contradictoriu cu intimata A. R. ROMÂNĂ A.R.R. Tulcea, cu sediul în Tulcea, .. 4, jud. Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Instanța, având în vedere că lipsesc părțile, în temeiul art. 104 alin 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine, la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în sensul că intimata a depus la dosar relațiile solicitate de instanță, respectiv, copie după procesul-verbal de afișare la sediul petentei, a procesului-verbal de contravenție și confirmarea de comunicare a actului constatator, către societatea petentă cu ștampila „retur”, pe motivul că petenta nu a fost găsită la sediu, după care;

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata ARR-AGENTIA GALATI, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 24.08.2011 si exonerarea de la plata amenzii iar în subsidiar înlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertismentului.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a intervenit prescriptia executării sanctiunii, că procesul-verbal este nul absolut pentru lipsa unui martor, că starea de fapt retinută de catre agent nu este conformă cu cea reală si că sanctiunea aplicată este gresit motivată în drept.

Intimata a depus întampinare (filele 11-12) prin care a solicitat respingerea plangerii ca neîntemeiată. A aratat că procesul-verbal a fost comunicat petentului prin afisare la data de 16.09.2011.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.08.2011 (fila 5), petentul a savarsit fapta prevazută de art.58 lit.b din OUG 109/2005, constand în efectuarea de transport rutier fără existența la bordul vehiculului a dovezii dreptului de deținere a vehiculului pentru vehiculele deținute în baza unui contract de închiriere sau de leasing, faptă sancționată, potrivit art.59 alin.1 lit.a din acelasi act normativ, cu amenda de la 1000 lei la 1500 lei.

Instanța constată că procesul-verbal este legal întocmit, neexistand niciunul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute de OG 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din OG 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Instanța constată că procesul-verbal a fost comunicat petentului prin afișare la data de 16.09.2011, asa cum rezultă din procesul-verbal nr. 5791/16.09.2011 (fila 36) si că plangerea a fost depusă la data de 31.10.2011, astfel cum rezultă din data postei (fila 6), cu depășirea, în mod evident, a termenului prevăzut de lege, teremen care s-a împlinit la data de 03.10.2011.

Față de cele menționate, instanța urmează să constate că plângerea a fost tardiv introdusă si să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării cererii.

Respinge plângerea formulată de petenta S.C. M. G. S.R.L., cu sediul în . P2, județul D. în contradictoriu cu intimata A. R. ROMÂNĂ A.R.R. Tulcea, cu sediul în Tulcea, .. 4, jud. Tulcea ,ca fiind tardiv introdusă.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 05.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C.-M. V. F. M.

Jud. C.M.V.

Tehnored. F.M./20.03.2013

Ex. 5

..03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 941/2013. Judecătoria GALAŢI