Obligaţie de a face. Sentința nr. 5434/2013. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5434/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 1011/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5434
Ședința publică de la 27 Mai 2013
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamant R. P. P. în contradictoriu cu pârât M. G. PRIN PRIMAR, având ca obiect „obligație de a face”.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 13.05.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 20.05.2013 și 27.05.2013 când a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamantul R. P. P. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul MUNCIPIUL G., să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta să vândă imobilul către reclamant, imobil situat în G., ., ., etaj 4, .> În motivarea cererii, a arătat că, în fapt a încheiat un contract de închiriere între el și pârâtă, contract pe care ulterior în anul 2008 l-a reînnoit în urma solicitării_/22.08.2008, înregistrat sub nr._/27.11.2008 .
Susține reclamantul că deși în momentul când i-a fost dat în folosință imobilul mai sus menționat era într-o stare avansată de degradare, imobil pe care ulterior l-a îmbunătățit pe cheltuiala sa. A mai arătat că și-a plătit toate dările către stat precum și cheltuielile aferente imobilului și deține certificat de revoluționar pentru Revoluția din decembrie 1989.
În drept, a invocat dispozițiile Legii 554/2004.
În dovedirea pretențiilor, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 5-13).
La termenul din data de 11.02.2013, reclamantul a precizat că cererea este motivată în drept pe dispozițiile art. 1528 C.civ.
În cauză reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat scutirea de la plata taxei de timbru stabilită de instanța la nivelul de 2070,2 lei.
Prin încheierea din data de 28.03.2013 instanța a admis cererea de ajutor public judiciar și a dispus scutirea reclamantului de la achitarea taxei de timbru.
Legal citat pârâtul s-a prezentat și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
În motivarea întâmpinării a precizat că la data de 16.09.2004 reclamantul a formulat o cerere prin care și-a manifestat dorința de a achiziționa imobilul închiriat, depunând totodată o declarație autentificată la BNP F. U. prin care a menționat că nu a dobândit și nici nu a înstrăinat vreo locuință proprietate personală și nici de stat.
Mai arată pârâta că în timpul căsătoriei cu numita R. P. A. acesta a dobândit în proprietate, imobilul situat în G., .. 9G, scara 6, etaj 2, . de vânzare cumpărare nr._/1991.
În drept cererea a fost motivată pe art. 7 și 10 din Legea 114/1996, art. 14,16,17 și art. 18 din OUG 40/1999.
În susținerea cererii a depus înscrisuri (f. 45-67).
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin contractul de închiriere încheiat sub nr._/28.02.2001 (f.56), reclamantul a primit dreptul de a folosi locuința din G., ., . în calitate de chiriaș.
La data de 16.09.2004 reclamantul a solicitat cumpărarea locuinței pe care acesta o ocupa în calitate de chiriaș (f.50) în baza Legii 112/1995 sau a Decretului lege 61/1990 și Legea 85/1992 republicată, însă cererea sa a fost respinsă având în vedere faptul că acesta achiziționase în prealabil un apartament prin contractul nr._/1991 (f. 67).
La data de 25.01.2012, reclamantul a reformulat cererea de cumpărare a imobilului motivat de faptul că este revoluționar și nu a fost niciodată în posesia unui imobil.
Pentru a putea obliga pârâta la încheierea contractului de vânzare cumpărare a imobilului respectiv, trebuie identificate normele juridice care acordă posibilitatea instanței de a obliga pârâta la încheierea unui contract de vânzare și care se suprapun speței de față.
Conform art. 7 din Legea 114/1996 „Consiliile locale pot realiza din depozitele special constituite locuințe cu suprafețele construite prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, exercitând controlul asupra prețului de vânzare, în vederea înlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, în următoarea ordine de prioritate:
a) tinerii căsătoriți care, la data contractării locuinței, au, fiecare, vârsta de până la 35 de ani;
b) persoanele care beneficiază de facilități la cumpărarea sau construirea unei locuințe, potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990*), republicată;
c) persoanele calificate din agricultură, învățământ, sănătate, administrație publică și culte, care își stabilesc domiciliul în mediul rural;
d) alte categorii de persoane stabilite de consiliile locale.”
Art. 10 din Legea 114/1996 prevede că „De prevederile art. 7 din prezenta lege beneficiază, o singură dată, persoanele fizice care, împreună cu familia, nu au deținut și nu au în proprietate o locuință, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 7 lit. c), sau dacă locuința în care gospodăresc împreună nu satisface exigențele minimale de suprafață, prevăzute în anexa nr. 1, corespunzător numărului de persoane din familie.”
Reclamantul nu se încadrează în prevederile legale mai sus menționate întrucât acesta a deținut un imobil așa cum rezultă din contractul nr._/1991 (f. 67).
Potrivit art.9 din Legea 112/1995 „Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
De prevederile alineatului precedent beneficiază și chiriașii care ocupă spații locative realizate prin extinderea spațiului inițial construit.”
Situația reclamantului nu se circumscrie nici acestui text de lege întrucât acesta nu a avut niciodată calitatea de titular al unui contract de închiriere pentru spațiul în discuție la data intrării în vigoare a Legii 112/1995.
O altă prevedere legală care conferă instanței posibilitatea de a obliga pârâta la încheierea unui contract de vânzare cumpărare o reprezintă art. 5 alin. 2 Titlul X al Legii nr. 247/2005, care stipulează că „în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, părțile nu pot obține contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, ele au posibilitatea de a sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.”, însă nici acest text nu se suprapune cu situația de fapt întrucât nu s-a putut dovedi existența unui antecontract încheiat între cele două părți.
Într-o altă ordine de idei, instanța reține că procedura administrativă privind atribuirea unei locuințe din fondul locativ de stat este reglementată atât de dispozițiile Legii nr. 114/1996, precum și de hotărâri ale Consiliului Local G., repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat făcându-se potrivit dispozițiilor legale în materie locativă și în baza unor criterii de repartizare stabilite prin hotărâre a Consiliului Local.
De asemenea, criteriile în baza cărora sunt repartizate locuințele sunt cele prevăzute de disp. art. 7 coroborate cu disp. art. 13 din HG 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, precum și de hotărârile consiliului local.
Întrucât criteriile stabilite de lege pentru repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat sunt aceleași pentru toate persoanele îndreptățite, inclusiv pentru reclamantă, instanța apreciază că nu poate fi obligat pârâtul să nesocotească ordinea stabilită și să acorde prioritate la repartizare anumitor persoane în detrimentul altora. A proceda altfel înseamnă a acorda avantaje reclamantei în detrimentul altora.
De asemenea, instanța apreciază că potrivit art. 480 C.civ. de la 1864 pârâtul are un drept exclusiv de dispoziție asupra bunurilor proprietatea sa, astfel încât nu i se poate impune de către nicio persoană condițiile de exercitare concrete cu privire la acest drept și nici nu poate fi obligat să vândă un bun în anumite condiții impuse. A obliga pârâta să vândă partea din imobil pe care o are în proprietate înseamnă a nesocoti prerogativele prevăzute și conferite de lege proprietarului, printre care și cel de a hotărî cu privire la soarta bunului. D. o prevedere legală poate constitui temeiul unei ingerințe în exercitarea dreptului de proprietate al pârâtei.
Având în vedere aspectele anterior precizate instanța va respinge cererea reclamantului ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga reclamantul, căzut în pretenții la plata onorariului de avocat. Față de întinderea acestui onorariu, ținând cont de complexitatea dosarului și munca depusă de avocat, instanța apreciază că este exagerat urmând să-l diminueze până la nivelul sumei de 2000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea reclamant R. P. P., domiciliat în localitatea G., ., ., ., județul G., în contradictoriu cu pârât M. G. PRIN PRIMAR, cu sediul în localitatea G., ., județul G., având ca obiect „obligație de a face”.
Va obliga pârâtul ca reclamantul căzută în pretenții, la plata onorariului de avocat în cuantum de 2000 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2013.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/25.06.2013
Comunicat 2 ex/
| ← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 20/2013.... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 17-07-2013,... → |
|---|
