Contestaţie la executare. Hotărâre din 17-07-2013, Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 7595/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂREA NR. 7254
Ședința publică din data de: 17.07.2013
PREȘEDINTE: E. P.
Grefier: M. E.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea S. ”C. MARFĂ” SA, în contradictoriu cu intimatul M. I. D..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 03.07.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.07.2013, apoi la data de 17.07.2013, pentru când a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 05.04.2013, contestatoarea S. C. MARFĂ SA, în contradictoriu cu intimatul M. I. D., a solicitat anularea procesului-verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare silită întocmit de B. L. P. în dosarul de executare nr. 82/2013 și reducerea onorariului de avocat la suma de 50 lei. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că onorariul de avocat în cuantum de 1.000 lei, perceput în faza de executare silită, este disproporționat față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei, avocatul intimatului solicitând un onorariu de cinci ori mai mare decât cel solicitat la soluționarea cauzei în fond, în situația în care sentința pusă în executare silită s-a pronunțat în contradictoriu cu șapte creditori.
A mai arătat contestatoarea că situația economico-financiară precară a societății nu îi permite acesteia achitarea unor onorarii exagerate către avocați.
În drept, a invocat prevederile art. 451 alin. 2 C.proc.civ.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În susținerea cererii, a depus la dosar somația din data de 28.03.2013 și procesul-verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare silită contestat.
Intimatul M. I. D., prin avocat A. N. A., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că onorariul de avocat perceput în cuantum de 806,45 lei (la care se adaugă TVA-ul) este rezonabil, raportat la valoarea pricinii și munca depusă de avocat în faza de executare silită, având în vedere că, în acest stadiu procesual, avocatul a obținut titlul executoriu, a achitat taxele judiciare de timbru, a făcut demersuri pentru a obține cuantumul diferențelor salariale puse în executare silită. Mai mult, a precizat intimatul prin apărător, onorariul perceput acoperă și reprezentarea intimatului în cauză, nemaifiind perceput un alt onorariu.
A mai arătat intimatul că neexecutarea voluntară de către contestatoarea debitoare a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu din data de 17.10.2012, a justificat demararea procedurii de executare silită, contestatoarea, aflată în culpă procesuală, fiind ținută să suporte și cheltuielile de executare silită.
Cerere a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în suma de 194 lei și timbru judiciar de 5 lei (filele 11,12), în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 373 alin. 2 coroborat cu art. 400 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865.
A fost depus dosarul de executare nr. 82/2013 al B. L. P. în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Instanța revine și arată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, în baza art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererea de executare silită fiind depusă la executor la data de 14.02.2013.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința civilă nr. 1301/17.10.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ 9filele 3-5 dos. exec.), a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M. N., P. E., C. M., M. N., C. V., M. D. și N. L., reprezentați prin avocat A. N. A., formulată în contradictoriu cu pârâtele S. C. MARFĂ SA București și S. C. MARFĂ Sucursala M. și au fost obligate pârâtele să achite reclamanților ”diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din CCM la nivel de R. Transporturi valabil pentru 2008-2010 și sumele încasate efectiv de reclamanți, pentru perioada noiembrie 2008 – până la 01.01.2011, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant, drepturi actualizate cu rata inflației până la data plății”. Totodată, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 200 lei către reclamantul M. N. și 1.200 lei către reclamantul P. E., cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
Prin Încheierea nr. 1715/20.02.2013, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ (fila 7 dos.exec.), a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditorul M. I. D., prin avocat A. N. A., în contradictoriu cu debitoarele S. C. MARFĂ SA București și S. C. MARFĂ CENTRUL ZONAL DE MARFĂ G..
În cadrul dosarului execuțional nr. 82/2013 al B. L. P., a fost întocmit Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de expert contabil I. S. A., prin care s-a stabilit că valoarea drepturilor salariale pe care trebuie să le primească creditorul M. D. I. de la debitoare este în cuantum de 13.576 lei (filele 9-17 dos.exec.).
La data de 28.03.2013, executorul a întocmit Procesul-verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare silită în dosarul nr. 82/2013 (fila 18 dos.exec.), stabilind un cuantum al cheltuielilor de executare de 2.456,63 lei (din care 1.000 lei onorariu avocat) și a emis somația pentru suma de 8.885,63 lei, reprezentând 6.429 lei deferențe de salariu și 2.456,63 lei cheltuieli de executare (fila 19 dos.exec.), pe care le-a comunicat debitoarei la data de 03.04.2013 (fila 20 verso) și adrese de înființare a popririi.
La data de 04.04.2013, a fost încheiat procesul-verbal de constatare a plății integrale a creanței și de radiere a popririlor înființate (fila 41 dos.exec.).
Onorariul de avocat în cuantum de 1.000 lei a fost achitat prin chitanța nr. 1077/27.03.2013 (fila 2 dos.exec.).
În drept, conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile codului de procedură civilă (în vigoare) se aplică numai executărilor silite începute după . acestuia.
În cauză, executarea silită a început la data de 14.02.2013, dată la care cererea de executare a intimatei a fost înregistrată la executorul judecătoresc (fila 1 dos.exec.).
Întrucât C.proc.civ. a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, incidente în cauză sunt prevederile C.proc.civ. de la 1865.
Potrivit art. 399 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați pot face contestație la executare, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită atrăgând nulitatea actului nelegal.
În baza art. 371¹ alin. 2 din actul normativ menționat, executarea silită are loc în oricare din formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare iar, potrivit art. 371 indice 7 alin. 2, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, sumele urmând a fi stabilite de executorul judecătoresc prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
În baza art. 274 alin. 3 C.proc.civ. de la 1865, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat.
Analizând actul de executare contestat, respectiv Procesul-verbal provizoriu de stabilire a cheltuielilor de executare silită în dosarul nr. 82/2013, prin prisma cuantumului onorariului de avocat în cuantum de 1.000 lei (806,45 lei + TVA), instanța reține că acesta este proporțional cu munca depusă de avocat în faza de executare silită și cu valoarea sumei care trebuia recuperată de la debitoare.
Astfel, avocatul (care a reprezentat creditorul și la fondul litigiului, fără a percepe de la acesta onorariu de avocat - așa cum rezultă din titlul executoriu, onorariul de avocat a fost achitat de reclamanții M. N. și P. E. - ) a depus demersurile necesare pentru legalizarea sentinței care constituie titlul executoriu, a formulat și a depus la executor cererea de executare silită, a reprezentat creditorul pe tot parcursul executării, în dosarul de executare fiind întocmit, la stăruința avocatului,un raport de expertiză contabilă prin care s-a stabilit creanța care trebuie executată, a identificat terții popriți, suma rezultată în urma executării fiind ridicată tot de către avocat (fila 42 dos.exec.).
Onorariul perceput de avocat în faza executării silite a vizat toate incidentele procedurale care pot apare în acest stadiu procesual, avocatul, care a reprezentat intimatul la judecata contestației la executare, nemaiîncasând un alt onorariu suplimentar.
Totodată, intimatul a făcut dovada (prin chitanța nr. 1077/27.03.2013) că a avansat avocatului onorariul solicitat de la debitoare.
Nu pot fi reținute apărările contestatoarei cu privire la faptul că avocatul a solicitat în faza de executare silită un onorariu de cinci ori mai mare decât onorariul solicitat la judecata cauzei în fond întrucât, așa cum s-a arătat, la judecata fondului, intimatul reclamant nu a achitat onorariu de avocat.
În concluzie, pentru considerentele expuse, reținând că onorariul de avocat este proporțional cu activitatea depusă de către acesta, va respinge, ca nefondată, contestația la executare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea S. ”C. MARFĂ” SA, cu sediul în G., ., în contradictoriu cu intimatul M. I. D. cu domiciliul în B., ., nr. 32, jud. B..
Menține actele de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 82/2013 al B.E J. L. P..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător E. PopaMovilă E.
RED./ E.P.
Dact. M.E/20.09.2013/4ex
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5434/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|