Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3578/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3578/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 966/233/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3578

Ședința publică din data de 09 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. G. C.

GREFIER: F.-C. N.

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „divorț și partaj bunuri comune”, promovată pe calea Ordonanței președințiale de către reclamantul D. D., cu domiciliul în mun. G., cartier A. V., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta D. R., cu domiciliul în mun. G., cartier A. V., ., ., jud. G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2013 când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei succesiv la 02.04.2013 și 09.04.2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ /15.01.2013 pe rolul Judecătoriei G., reclamantul D. D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta D. R., să pronunțe o hotărâre prin care să se declare desfăcută, prin acordul părților, căsătoria încheiată între acestea la 09.10.2010 și partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

În motivarea cererii, a arătat că nu se mai înțelege cu pârâta, relația de familie fiind compromisă. Nu a motivat în drept cererea.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citat, pârâta nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Cu ocazia înregistrării cererii în instanță, reclamantul a depus și un acord de mediere privind desfacerea căsătoriei și partajul bunurilor comune, încheiat la Biroul de mediator S. M.- G..

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 09.10.2010, părțile s-au căsătorit, actul fiind înregistrat în Registrul stării civile a mun. G. sub nr. 1517/2010 (certificatul de căsătorie în original – f. 4).

Având în vedere disp. art. 64 Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator rap. la disp. art. 271-273 C.pr.civ., instanța urmează să ia act de acordul de mediere, care are valoarea unei tranzacții între părți și să pronunțe o hotărâre de expedient.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect „divorț și partaj bunuri comune”, promovată pe calea Ordonanței președințiale de către reclamantul D. D., cu domiciliul în mun. G., cartier A. V., ., ., în contradictoriu cu pârâta D. R., cu domiciliul în mun. G., cartier A. V., ., ., ..

În temeiul art. 271-273 C.pr.civ. și art. 63 Legea nr. 192/2006 modificată, ia act de înțelegerea părților având următorul conținut:

ACORD DE MEDIERE

întocmit la data de 07.01.2013 in G.

Mediator S. M., reprezentând Biroul de Mediator «S. 1ARCEL«, inscris in Tabloul Mediatorilor Autorizați de la langa MJ la poziția 969 secțiunea 2.3, in conformitate cu prevederile art. 58 din Legea nr. 192/2006 (modificata) privind medierea, organizarea si exercitarea profesiei de mediator, în baza contractului de mediere nr. 1 din data de 07.01.2013 am intocmit in forma scrisa prezentul acord de mediere.

In rezultatul procesului de mediere realizat cu participarea:

D. R. - din G., cartier A. V., ., ., . Gl nr._, CNP_

D. D. - din G., cartier A. V. ., ., . Gl nr._, CNP_

având ca obiect DIVORȚ F. MINORI SI PARTAJ BUNURI COMUNE

Îniante de încheierea acordului, pârtilor li s-au explicat:

a) drepturile și obligațiile legate de procedura de mediere, drepturile și obligațiile ce rezultă din încheierea acordului, urmările cu caracter juridico-civil ce rezultă din acord și cu caracter juridico-penal,

b) ca participarea la mediere și semnarea acordului de împăcare nu servește ca dovadă a recunoașterii vinovăției.

Prin prezentul acord de mediere părțile au convenit în mod benevol, prin exprimarea liberă a voinței, în lipsa aplicării violenței sau constrângerii, asupra următoarelor:

- desfacerea căsătoriei înregistrată la Primăria G., sub nr 1517 din 09.10.2010, conform certificatului de căsătorie ., nr._, pe baza acordului părților;

- păstrarea numelui luat la căsătorie de către d-na D. R., fosta TOPORAS;

Asupra bunurilor dobândite in timpul căsătoriei părțile convin următoarele:

-bunurile mobile dobândite de parti, au fost împărțite pe cale amiabila, anterior semnării prezentului Acord de Mediere; d-l D. D. a ridicat din domiciliul comun bunurile care i se cuvin;

-ca bunuri imobile, părțile au dobândit prin CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE autentificat sub nr. 1562/07.04.2010 de BNPA M. C. C. si S. Vider A. L. apartamentul cu numărul 71-mansarda- situat in cartier A. V. ., ., format din doua camere si dependințe, cu plata in rate, înaintea căsătoriei, in perioada concubinajului, in cote indivize si egale de 1/2; apartamentul este integral achitat la data semnării prezentului Acord de Mediere;

-părțile au achitat in proporție de aproximativ 66% apartamentul in timpul căsătoriei si in considerarea relației de concubinaj in care se aflau la data achiziționării, inteleg sa stabilească acestui bun, natura juridica de B. COMUN;

-partajarea apartamentului mai sus menționat se face astfel: d-na D. R. primește in natura apartamentul cu numărul 71, situat in cartier A. V. ., ., format din doua camere si dependințe in suprafața de 55 mp iar d-l D. D. primește ca sulta suma de 25 000 lei de la d-na D. R., cu termen limita de plata data de 01.01.2016.

Prin semnarea prezentului ACORD DE MEDIERE, părțile înțeleg să stingă definitiv pentru viitor orice pretenție privind partajul bunurilor dobândite in timpul căsătoriei și să nu mai aibă pretenții reciproce in acest sens.

Părțile hotărăsc ca prezentul ACORD DE MEDIERE sa fie supus controlului judecătoresc pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient care sa consfințească voința pârtilor.

Prezentul acord reprezintă voința liberă si neviciată a pârtilor participante la mediere si, potrivit dispozițiilor art. 58 si următoarele din Legea nr. 192/2006, am convenit prezentarea acestui acord instanței de judecată în vederea validării si pronunțării unei hotărâri de expedient care să cuprindă prezentul acord potrivit disp. art. 271 si următoarele Cod proc. Civ.

Prezentul acord a fost redactat de către mediator S. M. la sediul Cabinetului de Avocatura P. DIDIA din G., în 4(patru) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, unul pentru instanță si unul pentru păstrarea în arhiva Biroului de Mediator, azi data de 07.01.2013 părțile semnând acordul la data de 07.01.2013, declarând că sunt de acord cu clauzele sale si îl vor prezenta instanței spre încuviințare.

S. M.

(ștampilă, ss. indescifrabil)

1. D. R.

(ss. indescifrabilă)

2. D. D.

(ss. indescifrabilă)

Conform art. 54 alin. 4 din Legea nr.7/1996 republicată, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile, o copie a prezentei sentințe civile, se va comunica la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară G..

Conform art. 771 alin.6 din Legea nr. 571/2003 republicată - privind Codul Fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile, o copie a prezentei sentințe civile se va comunica la Administrația Finanțelor Publice G..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2013.

Președinte, Grefier,

N. G. CostelNeagu F.-C.

Red. Jud. N.G.C./10.04.2013

Dact. Gref. N.F.C./ 4 ex./ 15.04.2013

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3578/2013. Judecătoria GALAŢI