Plângere contravenţională. Încheierea nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 9287/233/2012

Dosar nr._/233/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

INCHEIERE

Sedința publică din data de: 04.04.2013

Președinte: N. G.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petent S. I. O. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, identificat cu CI, Cnp:_, și martorul R. P., personal, identificat cu CI, Cnp:_, lipsă fiind intimata

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza are ca obiect plângere contravențională

Procedura de citare este legal îndeplinită, mandat de aducere îndeplinit

Instanța procedează la audierea, sub prestare de jurământ a martorului asistent R. P., declarația acestuia fiind consemnată și atașată dosarului cauzei

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul părților asupra excepției tardivității introducerii plângerii, excepție invocată de intimată prin întâmpinare.

Petentul, personal, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției

Instanța pune în discuția contradictorie a părților excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției, excepție invocată de petent

Petentul, personal, având cuvântul, solicită admiterea excepției

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.

Petentul, personal, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei

Instanța, constatând la acest termen de judecată, probele solicitate de părți prin apărători, respectiv proba cu înscrisuri, ca fiind utile, concludente și pertinente, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 167 C.p.civ, le încuviințează

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Petentul, personal, având cuvântul, asupra fondului cauzei, arată că recunoaște contravenția, și faptul că nu a avut rovinietă

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise

DISPUNE

Amână pronunțarea la 11.04.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2013

Președinte,Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 18.04.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2013

Președinte,Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 25.04.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.04.2013

Președinte,Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

INSTANȚA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive

DISPUNE

Amână pronunțarea la 30.04.2013

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2013

Președinte,Grefier,

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4601

Ședința publică din data de: 30.04.2013

Președinte: N. G.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petent S. I. O. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 30.04.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr._ /29.05.2012 pe rolul Judecătoriei G., petentul a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA București, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare ale contravențiilor . nr._/13.06.2011 - prin care i s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin.2 din OG nr.15/2002 și pentru care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 lei, fiind obligat și la plata unui tarif de despăgubire de 28 euro (115,38 lei la data de 29.04.2011). În motivare a invocat și excepția prescrierii executării sancțiunii contravenționale, întrucât procesul-verbal nu a fost comunicat în termen de o lună de zile de la data întocmirii, precum și nulitatea acestuia întrucât nu cuprinde datele de identificare ale contravenientului.

În drept a invocat dispozițiile OG nr.2/2001 modif.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea de probelor cu înscrisuri.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată. A mai invocat și excepția tardivității introducerii plângerii.

În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Plângerea contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța a admis și administrat probele cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 04.04.2013, instanța a pus în discuția părților excepțiile tardivității introducerii plângerii- invocată de intimată și excepția prescrierii executării sancțiunii contravenționale - invocată de petent.

Conform art. 137 alin.1 C.pr.civ. … instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Instanța va analiza, cu prioritate excepția tardivității introducerii plângerii- invocată de intimată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.06.2013 s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin.2 din OG nr.15/2002 și pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei, fiind obligat și la plata unui tarif de despăgubire de 28 euro (115,38 lei la data de 29.04.2011), pentru că la data de 13.06.2011, ora 2350, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea petentului a fost surprins circulând fără a deține rovinietă valabilă pe DN2B, km 128+850, jud. G..

Potrivit art. 31 alin. 1 OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, plângerea împotriva procesului-verbal se poate formula în termen de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului-verbal. Deoarece plângerea contravențională este o cale de atac, calculul termenului se face pe sistemul zilelor libere, conform art. 101 alin. 1 C.pr.civ.

În prezenta cauză, procesul-verbal a fost încheiat în data de 13.06.2011 și a fost comunicat petentului, prin afișare la domiciliul acestuia, la data de 11.07.2011, în acest sens fiind audiat și martorul asistent - R. P. care a participat la procedura de afișare. La data de 28.05.2012 (data poștei), peste termenul legal, petentul a înțeles să formuleze plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională.

În consecință, instanța urmează să admită excepția invocată de intimată și să respingă plângerea ca tardiv introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE

Admite excepția tardivității plângerii privind pe petent S. I. O., cu domiciliul în G., ., ., . intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în G., ., invocată de intimată prin întâmpinare.

Respinge plângerea ca tardiv introdusă

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2013.

Președinte, Grefier,

Red. NGC/Dact. RAM/6ex/08.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI