Pretenţii. Sentința nr. 3702/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3702/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 18715/233/2012
Dosarul nr._
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 3702/2013
Ședința publică din data de 10.04.2013
Președinte – D. G. B.
Grefier – M. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L. - G., ., Cod poștal_, J. G., în contradictoriu cu paratul D. A. - G., ., Cod postal_, J. G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta prin consilier T. D., lipa fiind paratul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care:
Reprezentantul reclamantei nu are cereri prealabile de formulat.
Instanța constata că azi este prima zi de înfățișare și potrivit disp.art.134 C.p.c. acorda cuvântul pe probe.
Reprezentantul reclamantei solicită proba cu acte.
Instanța în baza disp.art.167 C.p.c. încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamanta, considerând-o pertinentă, concludenta si utilă cauzei.
Reprezentantul reclamantei nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constata cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față instanța, constată următoarele;
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul D. A. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 955,73 lei din care debit în sumă de 923,15 lei și 32,58 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata în termen a serviciilor de termoficare.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că în baza contractului încheiat încheiat între părți, creditoarea a furnizat pârâtului servicii de energie termică și apă caldă menajeră, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor.
Astfel, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate însă pârâtul nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități.
A precizat că pârâtul a fost convocată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7201 C.p.c., însă acest demers a rămas fără rezultat deși pârâta a confirmat primirea invitației de conciliere.
În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1169, 1766, 1768 din Codul civil, art. 46 Cod comercial, Legea 51/2006.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri. (filele 4-40).
În temeiul art. 77 din Legea 85/2006 instanța a constatat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Legal citată, pârâtul nu a desemnat reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Din analiza ansamblului materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă următoarele:
P. contractul de furnizare energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum nr. 4091/30.11.2009 (filele 32-38), reclamanta . în calitate de furnizor s-a obligat să asigure pârâtului D. C. A., în calitate de utilizator, energie termică pentru încălzire și apa caldă de consum .
Din facturile fiscale depuse la filele 12-30 și din fișa – componență sold aferentă facturilor emise în perioada 16.11.2011 – 10.03.2012 rezultă că, la data introducerii acțiunii, pârâtul avea un debit restant de 923,15 lei aferent consumului de energie termică.
Din facturile fiscale si din tabelul cu calculul penalităților și din fișa – componență sold depusă la fila 10 dosar instanța reține că pârâtul are de achitat suma totală de 32,58 lei reprezentând majorări de întârziere pentru neplata sau plata cu întârziere a debitelor restante de energie termică, pentru facturi emise în perioada 30.11.2009 – 30.04.2011.
Potrivit art. 10 și 11 din contractul părților stabilirea consumului se face lunar pe baza înregistrărilor aparatelor de măsură montat.
Conform dispozițiilor art. 18 din contract, factura pentru furnizarea energiei termice se emite cel mai târziu până la data de 15 ale lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată iar consumatorii sunt obligați să achite facturile în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor.
Întrucât pârâtul nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, aceasta datorează și majorări de întârziere la facturile restante conform art. 18 alin. 2, majorări calculate la suma de 32,58 lei pentru facturile de energie termică.
Cum sumele arătate anterior sunt asumate prin contract constatat prin înscris sub semnătură privată, instanța constată că acțiunea este întemeiată urmând să o admită și să oblige pârâtul la plata sumei totale de 955,73 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite acțiunea având ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L. - G., ., Cod poștal_, J. G., în contradictoriu cu paratul D. A. - G., ., Cod postal_, J. G..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 955,73 lei din care 923,15 lei reprezentând debit și 32,58 lei reprezentând penalități de întârziere pentru prestația de energie termică.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2013.
P., GREFIER,
Red.D.G.B. 10.05.2013
Dact. R.M./ 4 ex.22.05.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 1949/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 04/2013.... → |
---|