Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 358/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.11.2013
PREȘEDINTE – E. L. D.
GREFIER – G. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ plangere proces verbal ” formulata de petentul C. L. G. in contradictoriu cu intimatul I.P.J. Galati.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 14.11.2013,18.11.2013 si apoi 22.11.2013 ,când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2013 sub nr._ petentul C. L. G., în contradictoriu cu intimatul I. G., a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.01.2012, solicitând anularea acestuia.
În motivarea cererii a arătat că la data de 03.01.2013 se deplasa cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe DN 25, spre T. și a fost oprit de către un echipaj de poliție care a solicitat actele la control. A arătat petentul că a prezentat agentului cartea de identitate, talonul și dovada privind asigurarea, dar nu avea asupra sa carnetul de conducere, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă contravențională.
A precizat faptul că a fost în imposibilitate de a plăti jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore, astfel cum avea dreptul, motivat de faptul că procesul verbal era data în mod eronat, ca fiind încheiat în anul 2012, iar nu 2013.
În drept a invocat disp. OUG nr.195/2002.
În susținerea cererii a depus la dosar: carte de identitate, permis de conducere, proces verbal de contravenție.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a plângerii.
A arătat, în motivare, faptul că menționarea greșită a anului întocmirii procesului verbal constituie o eroare materială care nu atrage nulitatea absolută a actului administrativ. Precizează că disp. art.17 din OG nr.2/2001 sancționează lipsa datei întocmirii procesului verbal, iar nu menționarea eronată a acesteia, apreciind, de asemenea, că nu s-a produs petentului o vătămare în acest fel.
Arată că într-o eventuală fază de punere în executare silită a debitului organul de fiscalitate competent nu ar fi stânjenit de consemnarea greșită a anului întocmirii procesului verbal de contravenție întrucât titlul executoriu îl va constitui hotărârea judecătorească de respingere a acțiunii și nu procesul verbal contestat. De asemenea, arată că petentul poate solicita repunerea în termenul de plată a jumătate din minimul special.
Pe fondul cauzei a învederat faptul că obligația înmânării documentelor personale este reglementată de disp. art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002R și art.147 pct.1 din HG nr.1391/2006.
În drept a invocat disp. Cod proc.civ., OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002.
În ședința publică din data de 26.09.2013 instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/03.01.2012, petentul C. L. G. a fost sancționat în temeiul art. 101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002, cu amendă în cuantum de 420 de lei.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, la data de 03.01.2012, ora 13:55, petentul a circulat la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare_ pe raza comunei Șendreni fără a avea asupra sa permisul de conducere.
În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.
Examinând legalitatea procesului verbal de contravenție . nr._/03.01.2012, instanța constată că acesta a fost întocmit cu nerespectarea dispoziției legale prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din OG nr.2/2001 în ceea ce privește menționarea corectă a datei comiterii contravenției.
Potrivit disp. art.16 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, lipsa mențiunii privind data comiterii faptei fiind sancționată cu nulitatea absolută a procesului-verbal, conform disp. art.17 din același act normativ.
Instanța constată, astfel cum și intimatul I. G. a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, că procesul verbal de contravenție atacat a fost întocmit cu indicarea eronată atât a datei întocmirii actului administrativ, cât și a datei săvârșirii faptei contravenționale, ca fiind 03.01.2012 în loc de 03.01.2013.
Instanța reține că menționarea eronată a datei comiterii contravenției echivalează cu lipsa menționării acesteia, în condițiile în care este imposibilă stabilirea corectă a datei săvârșirii faptei exclusiv pe baza procesului verbal, care nu poate fi completat cu probe extrinseci.
Față de situația de fapt astfel reținută, având în vedere și dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, instanța constată că procesul verbal atacat în prezenta cauză este nul absolut pentru nerespectarea dispoziției legale privind indicarea datei săvârșirii contravenției.
Instanța reține totodată că nulitatea absolută este o sancțiune ce se constată și din oficiu, necondiționat de dovada producerii vreunei vătămări, aceasta fiind presupusă în sensul disp. art.105 alin.2 Cod proc.civ., până la proba contrarie.
Contrar argumentelor invocate de intimat, instanța reține că petentului i s-a produs o vătămare prin imposibilitatea de a achita jumătate din minimul special al amenzii în termen de 48 de ore, drept recunoscut acestuia prin lege. Se va înlătura susținerea în sensul că petentul ar fi putut solicita repunerea în termenul de 48 de ore, motivat de faptul că această posibilitate nu este recunoscută prin lege.
Pentru considerentele expuse anterior, va admite plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.01.2012, va anula procesul verbal atacat și va exonera petentul de plata amenzii în sumă de 420 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul C. L. G., cu domiciliul in Galati,. .22, ., în contradictoriu cu intimatul I. G., cu sediul in Galati, ..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/03.01.2012 și exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 420 de lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.11.2013
P.,GREFIER,
Red.E.L.D/Dact. G.M./04.02.2014/5 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9234/2013.... | Reziliere contract. Sentința nr. 5505/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|