Plângere contravenţională. Sentința nr. 4878/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4878/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 19888/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA JUDECĂTORIA G. Operator de date cu caracter personal nr.8637* SECȚIA CIVILĂ SENTINȚA CIVILĂ NR.4878 Ședința publică din data de 10.05.2013 Președinte – I. D. Grefier – L. L. B. La ordine fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect ,,plângere contravențională” formulată de petenta V. A., cu domiciliul procesual ales în G., . nr. 37, ., . contradictoriu cu intimatul I. G.- Politia mun. G. Secția 3 Politie, cu sediul în G., ., jud. G.. La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta V. A. care s-a legitimat cu CI . nr._, având CNP_ 1, asistată de av. E. R. O. în baza împuternicirii avocațiale . nr._ pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul. Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că s-au depus la dosar de către intimat înscrisurile avute în vedere la emiterea procesului verbal contestat, după care; Instanța în baza art. 134 Cod procedură civilă constată ca fiind prima zi de înfățișare. În baza art.159 indice 1 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material si teritorial să judece plângerea si acordă cuvântul pe probe. Petenta prin apărător solicită în susținerea plângerii proba cu înscrisurile depuse la dosar si proba testimonială cu audierea martorului V. M. care este sora sa, si asociat la . dovedi situația de fapt reală. Mai arată că martora este prezentă la acest termen si solicită audierea sa întrucât urmează să plece din tară sens în care depune la dosar dovada rezervării locului la COLTRANS. În baza art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri precum si proba testimonială cu audierea martorei V. M. pentru a dovedi situația de fapt reală. Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru audierea martorei. La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta si martora V. M., lipsă fiind intimatul. Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care; Se procedează la audierea martorei audierea martorei V. M. identificată cu CI . nr._,având CNP_,declarația acesteia fiind consemnată în scris si atașată la dosarul cauzei. Petenta arată că nu are alte cereri. Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond. Petenta prin apărător solicită admitere plângerii, anularea procesului verbal contestat si exonerarea petentei de la plata amenzii, întrucât la data de 21.09.2012 nciun agent de politie nu s-a prezentat la punctul de lucru al . nu a fost la ora indicată în Piața din Micro 17 întrucât după ora 20,00 nu mai este permis accesul în incinta pieței, iar prin declarația martorului audiat la acest termen de judecată a făcut dovada că situația de fapt este alta decât ceea retinută în procesul verbal.. INSTANȚA Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12.10.2012 pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr._, petenta V. A. în contradictoriu cu intimata I. G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 21.09.2012, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 500 lei. În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că în data de 27.09.2012 a primit la domiciliu printr-o scrisoare, prezentul proces verbal, aflând cu surprindere că a fost sancționată pentru fapta de a servi consumatorii cu băuturi alcoolice în ziua de 21.09.2012 orele 2100. În continuare, petenta a arătat că la acea oră se afla acasă după o zi întreagă de muncă iar martorul asistent care a semnat procesul verbal este un om al străzii care semnează toate procesele verbale încheiate și care a făcut același lucru și în cazul altor astfel de acte cu privire la societatea . unde este angajată petentă. Totodată, petenta a mai susținut faptul că agentul constatator nu a indicat în procesul verbal faptul că există posibilitatea achitării a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 48 de ore. În dovedirea susținerilor sale, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei testimoniale. În drept, a invocat dispozițiile art. 7 alin. 2 și 3, art. 21 alin. 3 din OG 2/2001. În susținerea plângerii petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei testimoniale. La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat . nr._ din 21.09.2012 și dovada de comunicare a acestuia (filele 5-7). Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 21.09.2012 petenta a fost sancționată conform art. 3 pct. 19 din legea 61/1991 întrucât nu a respectat programul de funcționare al .. La întâmpinare intimata a atașat procesul verbal în original (fila 15) și raportul agentului constatator (fila 16). Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G.. Plângerea contravențională este formulată în termenul prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001. Astfel, procesul verbal a fost comunicat prin scrisoare recomandată la data de 27.09.2012 (fila 7) iar plângerea contravențională a fost trimisă la instanță, prin poștă, la data de 12.10.2012 (fila 8), deci înlăuntrul termenului legal de 15 zile. În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martora V. M., care a fost ascultată în ședința publică din 10.05.2012, declarația consemnată și semnată a acesteia fiind atașată la dosar. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că acțiunea este întemeiată, pentru următoarele considerente: În fapt, prin procesul verbal PA nr._ din 21.09.2012, petenta V. A. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 19 din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice cu amendă în cuantum de 500 lei. Potrivit celor consemnate în procesul verbal, la data de 21.09.2012, ora 2100, petenta, în calitate de administrator al . G., bar situat în Piața din Micro 17 G., a servit consumatorilor băuturi alcoolice după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcționare și anume ora 2000. În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței. Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 21.09.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. De asemenea, procesul verbal cuprinde datele de identificare și semnătura unui martor asistent. În ceea ce privește susținerea petentei care arată că agentul constatator nu a prevăzut în procesul verbal posibilitatea achitării amenzii în termen de 48 de ore, instanța constată că această mențiunea nu trebuia făcută având în vedere faptul că legea 61/1991 nu prevede această posibilitate. Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este neîntemeiat, din probele administrate în cauză rezultând o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul verbal contestat. Potrivit art. 3 pct. 19 din legea 61/1991 constituie contravenție servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice și în afara acestora, în zilele si la orele când, potrivit dispozițiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilita prin autorizația de funcționare. Cu toate acestea, instanța reține că potrivit declarației martorei V. M. petenta nu s-ar fi putut afla în data de 21.09.2012 la acea oră în incinta barului. Totodată, martora arată că în acea zi nu a avut loc nici un control al Poliției, un astfel de control fiind desfășurat la data de 17.09.2012 când petenta nici măcar nu era de față. În aceste condiții, instanța constată faptul că, în cauză, s-a creat un dubiu serios în ceea ce privește vinovăția și săvârșirea faptei de către petenta V. A., dubiu ce profită acesteia. Pentru acest considerent, instanța apreciază că a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat. Relativ la temeinicia procesului-verbal, este adevărat că nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, acesta fiind totuși un act întocmit de un agent al statului, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitatea de a se apăra. Astfel, în măsura în care procesul verbal contestat nu este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit și de nicio altă probă administrată în cursul cercetării judecătorești, nu se mai poate reține temeinicia acestuia, întrucât s-ar încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.. Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal . nr._ din 21.09.2012, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE Admite plângerea contravențională formulată de petenta V. A., cu domiciliul procesual ales în G., . nr. 37, ., . contradictoriu cu intimata I. G., cu sediul în G., ., jud. G.. Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 21.09.2012 și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică azi, 10.05.2013. Președinte, Grefier, Red. D.I 18.05.2013 /Dact LB/ 3 ex.03.06.2013 . |
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.-
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6049/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 9817/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|