Plângere contravenţională. Sentința nr. 4963/2013. Judecătoria GALAŢI

- săvârșirea contravenției prevăzute de art.16 alin.1 din Codul Muncii, constând în aceea că, la controlul efectuat în data de 16.05.2012, la imobilul din G., ..105, au fost depistați prestând activitate numiții O. G., N. D., S. D., B. C. S. și P. C.. Aceștia au declarat că lucrează pentru petentă, nu au semnat contract de muncă și nu a negociat salariu;

- săvârșirea contravenției prevăzute de art.16 alin.3 din Legea nr.53/2003, constând în aceea că angajatorul nu a respectat obligația a înmâna lucrătorilor găsiți la punctul de lucru, un exemplar al contractului individual de muncă;

- săvârșirea contravenției prevăzute de art.119 din Legea nr.53/2003, constând în aceea că angajatorul nu a prezentat documente din care să rezulte că ține evidența activității prestate de lucrători la punctul de lucru controlat;

- săvârșirea contravenției prevăzute de art.4 alin.1 lit.a din HG nr.500/2011, constând în aceea că aceasta nu a efectuat transmiterea elementelor contractului de muncă pentru lucrătorii depistați la punctul de lucru cel târziu în ziua anterioară începerii activității salariatului.

În consecință, în baza art.260 alin.1 lit.e din Codul Muncii și art.7 din OG nr.2/2001, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 50.000 lei pentru prima faptă și avertisment pentru celelalte fapte.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.

Pe de alta parte, principiul disponibilității procesului civil, aplicabil inclusiv în materie contravenționala în baza art.47 din OG nr.2/2001, stabilește că instanța sesizată cu judecarea cererii este ținută de cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit și nu are posibilitatea de a-l modifica, singurul în drept sa procedeze în acest sens, cu limitele prevăzute de lege, fiind titularul cererii. În acest sens, art.129 alin.6 Cod proc.civ. stabilește expres că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În aplicarea acestor principii în cauza de față, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție numai prin prisma împrejurărilor contestate de către petent, respectiv sancționarea sa pentru fapta prev. de art.16 alin.1 din Codul Muncii.

Instanța nu va proceda la analiza procesului-verbal și in ceea ce privește celelalte fapte reținute în sarcina petentei, câtă vreme petenta a arătat expres că solicită anularea parțială a procesului-verbal de contravenție contestat, numai în ceea ce privește prima fapta reținuta în sarcina sa.

În aceste limite, procedând la verificarea legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, instanța retine ca sunt inserate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG nr.2/2001 referitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, denumirea si sediul contravenientului-persoana juridica, fapta săvârșită, data comiterii si semnătura agentului constatator, mențiuni a căror lipsa ar atrage nulitatea absoluta a proceselor-verbale de contravenție în condițiile art.17 din OG nr. 2/2001.

De asemenea, fapta, astfel cum este reținută de agentul constatator a fost corect încadrate în drept, iar sancțiunea a fost aplicată între limitele fixate de actul normativ de incriminare.

În consecință, instanța apreciază ca procesul-verbal contestat a fost legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Cu privire la administrarea acestor probe care sa susțină temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată ca in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanțele romane, orice persoana are dreptul de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării sa dovedească faptele imputate, contravenția fiind chiar asimilată unei acuzații penale (cauza A. c/României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).

Totuși, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul se încadrează in limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

În aceste condiții, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În aplicarea acestor principii, instanța reține ca la baza încheierii actului, au stat constatările proprii ale agenților ITM, în sensul că la controlul efectuat în data de 16.05.2012, la imobilul din G., ..105, au fost depistați prestând activitate numiții O. G., N. D., S. D., B. C. S. și P. C.. Aceștia au declarat că lucrează pentru petentă, nu au semnat contract de muncă și nu a negociat salariu.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse declarațiile O. G., N. D., S. D., B. C. S. și P. C. (filele 59-63), a rezultat că la data controlului, aceștia erau angajați ai societății petente, nu semnaseră contract de muncă și nu negociaseră salariul.

Prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție conduce în mod rezonabil la concluzia că împotriva petentei s-a ridicat o acuzație bazată pe împrejurări de fapt constatate personal de către agenții intimatei (prestarea activității de către persoane care au declarat că lucrează pentru petentă) și care necesită explicații fundamentate pe probe din partea acesteia (principiu extras din cauza Blum v. Austria, hotărârea din 3 februarie 2005).

Pe de alta parte, petenta deși nu a negat că persoanele identificate la controlul ITM desfășurau activitate pentru societate, a precizat că în realitate, aceștia au încheiat un contract de muncă încă din data de 11.05.2013, cu începere din data de 14.05.2013. A mai precizat petenta că lucrătorii în cauză, au înțeles greșit întrebarea inspectorilor ITM, crezând că sunt întrebați dacă au contractul asupra lor.

Instanța constată că față de ansamblul probatoriului administrat în cauză, aceste susțineri ale petentei apar ca neverosimile și nu pot justifica anularea actului de sancționare.

Astfel, ascultat în fața instanței, martorul P. C. a precizat că recunoaște semnătura de pe declarația aflată la fila 63 dosar și într-adevăr, în anul 2012, a lucrat pentru societatea petentă fără să fi încheiat un contract de muncă. A mai precizat martorul că abia după controlul efectuat de ITM a fost încheiat contractul individual de muncă.

Pe de altă parte, martorul O. G. a susținut că a lucrat pentru societatea petentă din data de 11.05.2012 până prin aproximativ noiembrie-decembrie 2012. Totuși, instanța constată că declarația acestui martor a fost evazivă, contradictorie și neconcludentă în condițiile în care deși inițial a susținut că a semnat contract individual de muncă din prima zi, a recunoscut semnătura de pe declarația de la fila 59 din dosar, dată în fața inspectorilor ITM și nu a putut indica nici un motiv credibil și rezonabil pentru care să declare la control, că nu a încheiat contractul de muncă. Mai mult, în finalul declarației, martorul a revenit asupra afirmațiilor inițiale, arătând că nu crede că a semnat contractul chiar din prima zi, fiind posibil să fi lucrat deja de două-trei zile și să-l fi semnat la data de 11 sau 14.05.2013.

Prin urmare, față de neconcordanțele existente în declarația martorului O. G., este evident că instanța nu poate reține aceste susțineri în favoarea petentei, cu atât mai mult cât au fost și contrazise prin declarația martorului P. C. și declarațiile scrise ale tuturor lucrătorilor identificați la control (filele 59-63 dosar).

Instanța nu poate reține apărările petentei în sensul că lucrătorii au înțeles greșit întrebările inspectorilor ITM, în sensul că aceștia ar fi dorit să știe dacă aveau contractele individuale de muncă asupra lor, întrucât acestea sunt puțin credibile, nefiind susținute nici măcar de cei doi martori audiați în cauză. De altfel, dacă într-adevăr, contractele de muncă ar fi fost semnate la data controlului, instanța nu poate identifica nici un motiv rezonabil pentru care lucrătorii ar fi declarat inspectorilor că nu au negociat salariul, întrucât acesta este unul dintre elementele obligatorii ale contractului individual de muncă.

Instanța nu poate avea în vedere nici contractele individuale de muncă nr.1, 2, 3, 4, 5 din data de 11.05.2012, depuse la filele 23-37 dosar, câtă vreme acestea nu au o dată certă.

De asemenea, este de observat că aceste contracte de muncă nu au fost transmise către ITM în ziua anterioară începerii activității salariaților, petenta neputând să avanseze nici o explicație credibilă referitoare la împrejurarea că deși aceste contracte ar fi fost încheiate în data de 11.05.2013, au fost transmise la ITM abia în ziua controlului, respectiv la data de 16.05.2013, astfel cum rezultă din adresa nr.18/11.056.2012 și înregistrat la ITM cu nr._/16.05.2012 (fila 12 dosar).

Din această perspectivă, contractele de muncă nr.1, 2, 3, 4, 5 din data de 11.05.2012, depuse la filele 23-37 dosar, apar ca înscrisuri pro causa, redactate ulterior controlului, în vederea exonerării petentei de răspundere contravențională.

În același sens, instanța are în vedere și faptul că deși petenta a susținut că toate contractele de muncă au fost încheiate la data de 11.05.2013 cu dată de începere activitate pentru 14.05.2013, din declarațiile lucrătorilor (filele 59-63 dosar), rezultă date diferite de începere activitate (de exemplu numiții N. D. și P. C. arătând că au început activitatea în 16.05.2013).

Punând în balanța situația de fapt prezentata de intimata (susținută de constatări proprii ale agenților ITM și de declarațiile lucrătorilor, susținută de martorul P. C. și în fața instanței) și explicațiile petentei, explicații neverosimile și nesusținute de probe, instanța apreciază că principiul proporționalității menționat anterior impune a acorda prioritate prezumției de temeinicie a procesului-verbal de contravenție.

În caz contrar, ar însemna sa se impună autorităților statului o sarcina excesiva, de natura a le pune în imposibilitate de a mai reprima faptele ce prezintă pericol social, câtă vreme, simpla negare a săvârșirii contravenției, nesusținută de alte explicații și probe concrete, ar fi suficientă pentru înlăturarea mențiunilor unui proces-verbal de contravenție.

Prin urmare, instanța apreciază ca prezumția relativă de veridicitate a procesului-verbal de contravenție consacrată în art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, nu a fost înlăturată, acesta fiind legal și temeinic întocmit, situația de fapt reținută fiind conformă realității.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța are in vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise in procesul-verbal.

Față de dispozițiile legale menționate, instanța reține ca pentru fapta contestată, sancțiunea contravenționala a fost aplicată la nivelul minim prevăzut de lege, respectiv suma de 50.000 lei (5X10.000 lei), ceea ce corespunde gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului, putând preveni săvârșirea pe viitor a unor noi contravenții de către acesta.

Astfel, instanța are in vedere ca fapta prev. de art.16 alin.1 din Codul Muncii este de natura sa aibă urmări serioase, prin încălcarea unor dispoziții legale cu rol de protecție si garantare a drepturilor prevăzute de lege în favoarea salariaților (drepturi precum salariul minim, condiții de muncă e.t.c), salariați care în mod evident se afla într-o poziție inferioară angajatorului, ce dispune de putere financiara și posibilitate de a lua deciziile.

În concret, petenta a adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale lucrătorilor, fiind susceptibilă chiar de urmări mai grave (imposibilitatea pentru acești salariați de a beneficia și pe viitor de garanțiile prevăzute de lege, spre exemplu prestații de asigurări sociale în cazul în care ar fi ajuns în imposibilitate sau incapacitate de munca).

În plus, instanța reține și că petenta nu a avut o atitudine sincera, nu a recunoscut săvârșirea faptei și nu a putut invoca în favoarea sa, nici o alta împrejurare reală sau personală care să justifice aplicarea unei sancțiuni mai blânde.

Prin urmare, instanța apreciază că pentru această faptă, sancțiunea avertismentului ar fi insuficientă, impunându-se menținerea amenzii contravenționale, în măsură sa atragă atenția petentei asupra gravitații și consecințelor conduitei sale, și să prevină săvârșirea unor noi fapte de acest gen pentru viitor.

Față de toate aceste considerente, instanța constată că plângerea este neîntemeiată și urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulata de petenta S.C. I. C. S.R.L. cu sediul in ., judetul Galati, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.05.2012, emis de intimatul I. T. DE MUNCĂ, cu sediul in Galati, . nr.46 A, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.M.K../Tehnored.V.A.-5ex.-28.06.2013