Pretenţii. Sentința nr. 8058/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8058/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 159/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.8058
Ședința publică din data de 11.09.2013
PREȘEDINTE N. V. C.
GREFIER L. L. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea acțiunii civile având ca obiect ,,pretenții” formulată de reclamanta S.C. A. S.A., P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L.C. - FILIALA G. cu sediul în G., ., J. G., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.529 G. cu sediul în G., ., ..
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.09.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 7.01.2013, sub nr._, reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar CC INSOL SPRL C. - Filiala G. a chemat în judecata pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 529 solicitând, obligarea acesteia la plata sumei de 5.302,35 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 09.12._12, calculate pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 16.04._12.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei servicii de termoficare în baza contractelor încheiate cu aceasta și a actelor adiționale ulterioare dar aceasta nu a achitat aceste servicii în termen de 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor, după cum se obligase prin contract, sau a achitat cu întârziere, motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1166, art. 1169, art. 1178, art. 1766, art. 1768 C.civ., art. 46 din Codul Comercial și Legea nr. 51/2006.
În temeiul art. 242 alin.2 C.pr.civ, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul de prestări servicii nr. 6890/9.11.2005, contractul de prestări servicii nr. 1494/16.02.2010 încheiate cu pârâta, actele adiționale la contracte, facturile fiscale neachitate, anexele la facturi reprezentând modul de calcul, componența soldului, modul de calcul al penalităților. (filele 11-84 dosar).
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.
În ședința publică din data de 4.09.2013, instanța a încuviințat, pentru părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din art. 2 și art. 9 pct. 3 din contractul de prestări servicii nr. 6890/9.11.2005, respectiv art. 9 alin. 1 din contractul de prestări servicii nr. 1494/16.02.2010, reclamanta și-a asumat obligația furnizării către pârâtă a apei calde pentru consum și a energiei termice pentru încălzire, în timp ce pârâta s-a obligat să achite integral, în ordinea scadenței, la termen, facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.
De asemenea, potrivit art. 21 alin.3 din contractul nr. 6890/9.11.2005 și art. 18 alin. 2 din contractul nr. 1494/16.02.2010, așa cum a fost modificat prin actul adițional întocmit de către părți– neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 zile lucrătoare atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, care, conform art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală este de 0,04% pe zi de întârziere.
În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006,, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea facturii.
Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.
Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).
În baza contractului de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr. 6890/9.11.2005 și a contractului de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr. 1494/16.02.2010, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis facturi în perioada 16.04._12 având ca obiect contravaloarea serviciilor furnizate (f.27-67).
Încălcându-și obligațiile asumate prin contracte, așa cum au fost descrise mai sus, pârâta nu a achitat în termenul convenit sumele evidențiate în facturile emise de către reclamantă, motiv pentru care în temeiul art. 21 alin.3 din contractul nr. 6890/5.11.2005 și art. 18 alin. 2 din contractul nr. 1494/16.02.2010, au fost calculate penalități de întârziere în perioada 09.12._12 pentru care au fost emise facturi separate (f.18-26) indicându-se, în anexă, facturile asupra cărora sunt calculate, perioada de calcul, numărul zilelor de întârziere, valoarea soldului, procentul de penalitate și suma reprezentând contravaloarea penalităților aferente fiecărei perioade de calcul.
De asemenea, calculul debitului reprezentat de penalitățile de întârziere aferente perioadei 09.12._12 în cuantum de 5.302,35 lei a fost detaliat de către reclamantă printr-un centralizator care evidențiază factura emisă, data scadentă, suma neachitată din aceasta, numărul de zile de întârziere, coeficientul de majorare pe zi și suma acestor majorări pentru fiecare factură în parte (f. 12-14).
În drept, potrivit art.969 alin.1 din Codul civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.
Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, respectiv contravaloarea penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969 și următoarele din C.civ., va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.302,35 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 9.12._12, calculate pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 16.04._12.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta S.C. A. S.A., P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L.C. - FILIALA G.–sediul în G., ., J. G., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.529 G. cu sediul în G., ., ..
Obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.302,35 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 9.12._12, pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 16.04._12.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2013.
Președinte, Grefier,
Red. C.N.V. 12.09.2013/Dact LB /4 ex.17.09.2013
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4963/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3040/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|