Plângere contravenţională. Sentința nr. 5133/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5133/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 23873/233/2011
Dosarul nr._
Operator de date cu caracter personal nr.8637
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5133
Ședința Publică din data de 16.05.2013
Președinte – B. O.
Grefier - D. C.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul O. M. și pe intimatul I.P.J. G., având ca obiect „plângere contravențională” la procesul-verbal de contravenție . nr._/10.07.2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile și martorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită ;
S-a făcut referatul cauzei de către grefier cu privire la stadiul de judecată a cauzei, precum și faptul că din referatul întocmit de către grefierul delegat al instanței rezultă că martorul asistent este decedat.
Instanța constatând imposibilitatea audierii martorului datorită decesului acestuia, invocă din oficiu excepția tardivității formulării plângerii pe care o pune în discuție și rămâne în pronunțare pe excepția invocată, după care;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 13.12.2011 sub nr._, petentul O. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata POLIȚIA MUN. G. anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 10.07.2011, arătând că i-a fost comunicat la 30.11.2011 o dată cu somația nr._/17.11.2011.
Petentul nu și-a motivat nici în fapt și nici în drept.
În susținerea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei copie după procesul verbal de contravenție și somație (filele 4-5).
Conform art. 36 din OG nr. 2/2001, plângerea contravențională este scutită de taxa judiciară de timbru.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare dar a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator ( fila 13).
Pentru termenul din 15.11.2012, petentul a depus la dosar motivele plângerii, arătând că la 10.07.2011, atunci când a ajuns în parcarea blocului Nufăr 3, din G., ., organele poliției întocmeau deja procese verbale altor persoane și i-au solicitat să se legitimeze. A invocat petentul că nu se afla la fața locului când a avut loc presupusa contravenție, respectiv faptul că se asculta muzică la intensitate mare în fața blocului, aflând de sancționare doar la 30.11.2011 când i s-a comunicat somația Direcției Taxe și Impozite Locale a Primăriei G..
A invocat petentul faptul că s-a prescris dreptul de a cere executarea silită a faptei, reiterând faptul că nu a avut cunoștință de procesul verbal de contravenție care nu i-a fost comunicat.
A mai invocat petentul și prevederile art. 141 alin. 7 Cod Proc Fiscală, potrivit căruia necomunicarea procesului verbal în 90 de zile către organul de executare se sancționează cu anularea acestuia, afirmând că acest text de lege ar fi aplicabil în speță.
La solicitarea instanței, pentru termenul din 21.02.2013, Primăria mun. G. a depus la dosar dovada de comunicare a procesului verbal de contravenție, respectiv procesul verbal de afișare din 13.07.2011. (fila 31).
Instanța a încuviințat proba cu audierea martorului asistent la întocmirea procesului verbal de afișare, numitul R. V., constatând însă la termenul de 16.05.2013 imposibilitatea obiectivă de audiere a acestuia, întrucât decedase la 18.09.2012.
La termenul din 16.05.2013, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării plângerii și a lăsat cauza în pronunțare cu privire la această excepție.
Analizând actele și lucrările cauzei, în temeiul art. 137 C., instanța va cerceta cu precădere excepția tardivității formulării plângerii invocate din oficiu și o va admite pentru următoarele considerente.
În fapt, procesul – verbal . nr._ din data de 10.07.2011 i-a fost comunicat petentului prin afișare la domiciliu la data de 11.07.2011, astfel cum rezultă din conținutul procesului verbal de afișare de la fila 31. .
Plângerea contravențională a fost înregistrată la Judecătoria G. la data de 13.12.2011, cu depășirea termenului de 15 zile stabilit de prevederile legale mai sus invocate.
În drept, potrivit art. 31 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În sensul art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
În cauza de față, termenul de 15 zile, care se calculează potrivit art. 101 alin. 1 raportat la art. 102 alin. 1 Cod procedură civilă, a început să curgă la data de 12.07.2011 și s-a împlinit la data de 28.07.2011.
Constatând că, în speță, termenul indicat de art. 31 din OG nr. 2/2001 nu a fost respectat de petent, va admite excepția invocată și va respinge plângerea contravențională, ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu.
Respinge ca tardiv formulată plângerea petentului O. M., cu domiciliul în G., ., nr. 10, .. 8, jud. G., împotriva procesului verbal . nr._ din 10.07.2011 emis de POLIȚIA MUN. G., cu sediul în G., ., jud. G..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.BO/tehnored.DC
5 ex./14.06.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Încheierea nr. 10/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|