Pretenţii. Încheierea nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 455/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
INCHEIERE
Sedința publică din data de: 09.09.2013
Președinte: G. A.
Grefier: R. A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. A. S.A. prin administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L. C. și pe pârât S.C. A. B. S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza are ca obiect pretenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța, constatând la acest termen de judecată, proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 167 C.p.civ, o încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera
DISPUNE
Amână pronunțarea la 16.09.2013
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2013
Președinte,Grefier,
„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8229
Ședința publică din data de: 16.09.2013
Președinte: G. A.
Grefier: R. A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamant S.C. A. S.A. prin administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L. C. și pe pârât S.C. A. B. S.R.L.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.09.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta S.C. A. S.A. G. prin administrator judiciar CC Insol SPRL C. – Filiala G. a chemat în judecată pe pârâta . G., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3783,95 lei reprezentând contravaloare servicii de termoficare prestate în perioada 28.02.2011 – 10.04.2012 și penalități de întârziere în cuantum de 344,35 lei calculate pentru perioada 01.10.2010 – 30.09.2012 pentru neplata în termen a serviciilor aferente perioadei 28.02.2010 – 10.04.2012.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că în baza contractelor cu nr._/20.01.2010 și cu nr. 2931/11.12.2006 și Actele adiționale ulterioare, încheiat între părți, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de energie termică, acesta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor în 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor.
Astfel, societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite acumulându-se astfel debit la plata serviciilor, motiv pentru care s-au calculat și penalități.
A precizat că pârâtul a fost convocată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7201 C.p.c. prin adresa nr._/16.11.2012, însă acest demers a rămas fără rezultat, deși pârâta a confirmat primirea invitației la conciliere.
În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1169, 1178, 1766, 1768 din Codul civil, art.46 Codul Comercial, Legea nr. 51/2006, contractul părților.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele acte: convocare la conciliere, componență sold, facturi fiscale și anexe și contractele încheiate precum și actele adiționale la acestea împreună cu anexele.
Acțiunea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât reclamanta se află în insolvență.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a trimis reprezentant în instanță la termenul de judecată fiind prezent doar reprezentantul reclamantei.
La termenul de judecata din data de 09.09.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Din analiza ansamblului materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă următoarele:
În fapt, prin contractele de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum cu nr._/20.01.2010 și cu nr. 2931/11.12.2006 și Actele adiționale ulterioare reclamanta S.C. A. S.A. G., în calitate de distribuitor, s-a obligat să asigure pârâtei . G., energie termică pentru încălzire și apa caldă menajeră.
P. contract s-a stabilit ca, contravaloarea energiei termice și a apei calde de consum furnizate utilizatorului se încasează de la acesta pe bază de factură. Factura reprezintă documentul de plată emis de către furnizor. Potrivit clauzelor contractuale (art. 18 din contractul nr._/20.01.2010), contravaloarea facturilor emise de furnizor se va achita în termen de 15 zile de la data confirmării de primire de către utilizator, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrăgând penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.
De asemenea, potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.
Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).
În baza contractelor de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr._/20.01.2010 și cu nr. 2931/11.12.2006 și Actele adiționale ulterioare, reclamanta a furnizat pârâtului energie termică și a emis facturi în perioada 28.02.2011 – 10 04.2012, având ca obiect contravaloarea serviciilor furnizate.
Pârâta și-a încălcat obligațiile asumate prin contract și nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor de care a beneficiat. De asemenea, potrivit clauzelor contractuale pârâta trebuia să achite la scadență contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, însă pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere contravaloarea facturilor primite, motiv pentru care s-au calculat penalități pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică calculate pentru perioada 01.10.2010 – 30.09.2012 pentru neplata în termen a serviciilor aferente perioadei 28.02.2010 – 10.04.2012, acestea fiind în cuantum de 344,35 lei așa cum reiese din tabelul de calcul al penalităților atașat la dosarul cauzei.
De asemenea, aceasta nu s-a prezentat la conciliere deși a fost notificată în acest sens.
Cu privire la aplicarea în timp a normelor de drept material privind regimul juridic ce guvernează materia contractelor este de arătat că, potrivit art.102 alin.1 din Legea 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data la care a fost încheiat în tot ceea ce privește, încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, având în vedere că, cele două contracte de furnizare a energiei termice au fost încheiate sub imperiul vechiului cod civil de la 1864, dispozițiile din acest act normativ se aplică în ce privește respectarea drepturilor și obligațiilor de către ambele părți care l-au încheiat.
În drept, potrivit art. 969 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.
Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele nr._/20.01.2010 și cu nr. 2931/11.12.2006 și Actele adiționale ulterioare și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract, respectiv contravaloarea serviciilor de termoficare prestate în perioada 28.02.2011 – 10.04.2012 în cuantum de 3783,95 lei și a majorărilor de întârziere în cuantum de 344,35 lei, instanța, în temeiul art. 969 și următoarele din Cod civil, va admite cererea și o va obliga pe pârâtă să achite sumele de bani arătate anterior. De asemenea, instanța i-a act de faptul că, în cursul judecății nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamant S.C. A. S.A. prin administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L. C., cu sediul în G., ., și pe pârât S.C. A. B. S.R.L., cu sediul în G., ., ., .> Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de 3783,95 lei, reprezentând contravaloare servicii de termoficare prestate în perioada 28.02.2011 – 10.04.2012 și suma de 344,35 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 01.10.2010 – 30.09.2012 pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 28.02._12.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.09.2013.
Președinte,Grefier,
Red. GA/Dact. RAM/4ex/24.10.2013
„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.
← Rezoluţiune contract. Încheierea nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 9626/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|