Contestaţie la executare. Sentința nr. 7340/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7340/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 11065/233/2013
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.7340
Ședința publică din data de 23 iulie 2013
Completul compus din:
Președinte – C.-M. V.
Grefier – F. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare +suspendare executare” formulată de contestatorul S. G. în contradictoriu cu intimata L. D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimată d-na av. C. C. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar (f.54), lipsă fiind contestatorul S. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De pe actele existente la dosar s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în sensul că pricina dedusă judecății este la prim termen solicitându-se judecarea cauzei în lipsă, și care învederează instanței faptul că s-a depus copia certificată a dosarului execuțional 391/2013 al B. M. C. și B. F., după care;
În temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, cu referire la art. 713 NCPC rap. la art. 650 NCPC procedând din oficiu la verificarea competenței, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea formulată de contestator.
În temeiul art. 258 alin. 1 NCPC instanța estimează durata procesului la o lună.
În temeiul art. 255 NCPC instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța constată finalizată cercetarea judecătorească acordă cuvântul pe fond.
D-na av. C. C. pentru intimata L. D. M. solicită să se ia act de faptul că, contestația la executare a fost tardiv introdusă și ca atare pune concluzii de respingere, fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 alin. 1 NCPC instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Galati sub nr._, petentul S. G. a formulat, în contradictoriu cu L. D. M., contestatie la executare silita împotriva încheierii nr. 392/2013 si a procesului-verbal de constatare creanță emise în dosarul de executare nr. 392/2013 al B. M. C. si B. F..
În motivare, a invocat prescriptia dreptului de a obtine executarea silită. A aratat ca titlul de creanță este reprezentat de decizia civila nr.234/23.04.2010 a Curtii de Apel Galati iar cererea de executare silita a fost formulată ulterior datei de 23.04.2013, deci cu depasirea termenului prevazut de lege.
În drept, a invocat dispozitiile art.696, 701, 703 si 704 din Noul Cod proc.civilă (NCPC).
În sustinere, a depus înscrisuri (filele 4-8).
Prin întampinarea depusa la dosar (fila 20), intimata L. D. M. a solicitat respingerea contestatiei, aratand ca dreptul de a cere executarea silită s-a nascut la data comunicarii hotararii.
Prin raspunsul la întampinare (filele 22-23), contestatorul S. G. a aratat ca potrivit legii termenul de prescriptie începe sa curgă de la data ramanerii definitive.
A fost atasat dosarul de executare nr.392/2013.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, pe rolul B. M. C. si B. F. a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. 392/2013, dosar în care părți sunt L. D. M. în calitate de creditor și S. G. si S. R. V. în calitate de debitori si care are ca obiect executarea silită a hotararii judecatoresti constand în decizia civila nr. 234/2010 a Curtii de Apel Galati (filele 34-35), pentru recuperarea cheltuielilor de judecată în cuantum de cate 350 lei fiecare la care au fost obligati cei doi debitori.
Cererea de punere în executare silită a fost formulată la data de 14.05.2013, astfel cum reiese din dosarul de executare silită, executarea fiind încuviintată prin încheierea pronuntată în data de 16.05.2013.
Contestatorul a fost somat la data de 03.06.2013 sa achite suma totala de 1.125,09 lei, din care 700 lei debit si 425,09 cheltuieli de executare.
Acesta a formulat în termenul legal contestatie la executare, atat această actiune cat si raspunsul la întampinare nefiind semnate de catre cealaltă persoană mentionată în cuprinsul acestor înscrisuri, respectiv de catre S. R. V..
În drept, potrivit dispozitiilor art. 705 NCPC,dreptul de a obtine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel iar în cazul hotararilor judecatoresti acest termen începe sa curgă de la data ramanerii lor definitive.
Potrivit art. 633 NCPC, hotararile date în recurs sunt hotarari definitive, prevedere care a reluat în totalitate pe cea din art. 377 alin.2 pct.4 din vechiul cod de proc.civilă, potrivit careia astfel de hotarari sunt irevocabile.
Instanța constată că sentința civilă nr. 234/2010 a Curtii de Apel Galati a devenit irevocabilă (definitivă conform noului cod) la data pronuntarii, respectiv la data de 23.04.2010, dată de la care a început să curgă termenul de prescriptie, termen care s-a împlinit, deci, la data de 23.04.2013.
Față de cele anterior arătate, instanța urmează să admită excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a deciziei civile nr. 234/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Galati în dosarul nr._ si să admită contestația la executare, cu consecința anulării acesteia.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații, instanța reține că potrivit dispozitiilor art.718 alin.1 C.pr.civ. instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare. Or, în situația în care prin prezenta hotărâre instanța a soluționat contestația la executare, cererea de suspendare a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MTOVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, invocată de către contestator.
Admite contestația la executare. formulată de contestatorul S. G. domiciliat în G., ., ., jud. G. în contradictoriu cu intimata L. D. M. cu domiciliul în G., ., ., județul G..
Dispune anularea executarii silite efectuate în dosarul de executare nr.392/2013 al B. M. C. si B. F..
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 23.07.2013.
Președinte Grefier
Judecător C.-M. V. F. M.
Red. C.M.V.
Tehnoredactat F.M.
4 ex. – 31.07.2013
..08.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 9626/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 9622/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|