Plângere contravenţională. Încheierea nr. 25/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 17281/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.01.2013
Președinte – I.-M. C.
Grefier – M. V.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile avand ca obiect „ plângere contravențională ” formulată de petentul P. T. in contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, în sensul că intimata a depus prin serviciul registratură la data de 17.01.2013, întampinare în dublu exemplar și procesul verbal in copie, după care,
S-a procedat la identificarea petentului, care s-a legitimat cu CI CNP_.
Instanta, în temeiul art. 96 C pr. civ., comunică petentului un exemplar de pe întâmpinare
Intrebat fiind, petentul nu solicită termen pentru studiul întampinării.
Instanța constată prima zi de înfățișare conf. art. 134 C., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza potrivit disp. art. 159 indice 1 alin. 4 C., și acordă cuvantul pe probe.
Petentul învederează instantei faptul ca la data la care a fost sanctionat se afla impreuna cu mai multi prieteni in spatele unui . de piatră. Petentul afirmă că purtau discutii in aer liber, însă poate au râs mai tare. La un moment dat au venit agentii de politie care i-au perchezitionat, i-au intrebat daca au consumat băuturi alcoolice, i-au legitimat, apoi le-au spus ca au deranjat ordinea publică. Mai arată că semnat procesul verbal. În sustinerea plangerii solicită încuviintarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martora A. A., însă nu stie daca se poate prezenta deoarece urmeaza cursurile unei facultati in alt oraș, iar ceilalti prieteni se afla si ei plecati din tara sau in alte orase la studii.
În baza art. 167 Cod proc.civ., instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă, putând contribui la soluționarea cauzei și respinge proba testimonială.
Întrebat fiind, petentul arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecata și acordă cuvantul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal si exonerarea de la plata amenzii.
INSTANȚA
Avand nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 01.02.2013.
Pronunțată în ședință publică la data de 25.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2013
Președinte – I.-M. C.
Grefier – M. V.
INSTANȚA
Avand nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 08.02.2013.
Pronunțată în ședință publică la data de 01.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1065
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.02.2013
Președinte – I.-M. C.
Grefier – M. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul P. T. in contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G..
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 25.01.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 01.02.2013 și apoi pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.09.2012 pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr._, petentul P. T., în contradictoriu cu intimata Poliția L. G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 29.08.2012, solicitând anularea acestuia.
În motivarea în fapt a acțiunii petentul a arătat că la data de 29.08.2012, se afla împreună cu numiții B. C., T. B. și frații M. și A. A., în zona blocului G de pe . fost legitimați de un echipaj din cadrul Poliției Locale G.. În urma discuțiilor în contradictoriu avute cu agenții constatatori care, dintr-un exces de zel, au procedat și la percheziționarea lor, cei trei, cu excepția numitei A. A., au fost sancționați contravențional.
Ca motive de nelegalitate ale procesului verbal, petentul indică nerespectarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că nu i s-a adus la cunoștință de către agenții constatatori dreptul de a formula obiecțiuni, precum și disproporția vădită între sancțiunea aplicată și gradul de pericol social redus al faptei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Petentul a solicitat în susținere, administrarea probei testimoniale și a probei cu înscrisuri.
La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat (fila 5) și cartea de identitate a petentului (fila 6).
Legal citată, intimata Poliția L. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent, arătând, în esență, că procesul verbal contestat este legal și temeinic întocmit. Referitor la motivele de nelegalitate invocate de petent, intimata a arătat că în ipoteza nerespectării prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea ce intervine este nulitatea relativă, însă numai în ipoteza existenței unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, vătămare ce nu a fost dovedită de către petent. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv, petenta apreciază că sancțiunea a fost în mod corect individualizată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C. Proc. Civ., ale O.G. nr. 2/2001 și ale Legii nr. 61/1991.
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților legal citate, conform art. 242, alin. 2 C. Proc. Civ.
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ. fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G. iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001. Procesul verbal a fost comunicat petentului la data încheierii acestuia, 29.08.2012 (fila 5), iar plângerea contravențională a fost formulată depusă la instanță, la data de 06.09.2012 (fila 1), deci cu respectarea termenului legal de 15 zile.
Analizând probele administrate în cauză, instanța următoarelele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 29.08.2012, petentul P. T. a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 2 din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal, la data de 29.08.2012, ora 22.00, petentul, aflându-se pe . blocului F, împreună cu numiții B. C., T. B., A. M. și A. O., a tulburat liniștea locatarilor blocului mai sus menționat, atrăgând indignarea acestora.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 29.08.2012, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. De asemenea, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției conține semnătura contravenientului și mențiunea conform căreia acesta nu are obiecțiuni.
Referitor la motivul de nelegalitate invocat de petent, în sensul că nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, așa cum în mod imperativ prevede art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța apreciază că acest aspect este sancționat cu nulitatea relativă, iar nulitatea procesului-verbal de contravenție se va putea constata numai in ipoteza in care petentul ar face dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în cauză petentul nu a dovedit nici o vătămare, cu atât mai mult cu cât dreptul său la apărare a putut fi exercitat cu prisosință în fața instanței, unde acesta a putut atât să solicite și să administra probe, cât și să pună concluzii.
Potrivit art. 3, pct. 2 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale să fie considerată infracțiune, „constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială”
Referitor la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul verbal contestat.
Petentul P. T. nu a formulat obiecțiuni cu prilejul întocmirii procesului verbal de contravenție, semnându-l fără rezerve, fapt a cărui semnificație nu poate fi decât aceea a acordului cu privire la mențiunile consemnate și sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
Este evident că semnarea procesului verbal în acest mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptei imputate de către agentul constatator. Astfel, în lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în aceste condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator, iar din probele administrate, nu se poate reține ca dovedită o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
Cu toate acestea, relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține că art. 5, alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimat, amenda în cuantum de 500 lei, în condițiile în care nu sunt reținute circumstanțe agravante în sarcina petentului, nu respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită.
De altfel, deși reține existența faptei și culpa petentului P. T. în săvârșirea ei, instanța constată că împrejurările săvârșirii faptei nu sunt de natură a atrage circumstanțe agravante pentru petent. Ținând cont de circumstanțele personale ale contravenientului care este tânăr și se afla împreună cu prietenii săi, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentului cu privire la conduita sa viitoare.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va modifica în parte procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.08.2012, în sensul că va dispune înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
Totodată, instanța va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. T., domiciliat în G., .. 7, ., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. G., cu sediul în G., . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.08.2012.
Modifică în parte procesul verbal . nr._ încheiat la data de 29.08.2012 în sensul că înlocuiește sancțiunea cu amenda contravențională în sumă de 500 lei cu sancțiunea avertisment.
Atenționează petentul asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă să respecte dispozițiile legale.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică azi, 08.02.2013.
Președinte, Grefier,
I. M. C. M. V.
Red I.M.C / Dact M.V / 3ex / 14.02..2013
← Pretenţii. Sentința nr. 192/2013. Judecătoria GALAŢI | Rezoluţiune contract. Încheierea nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|