Pretenţii. Încheierea nr. 10/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 14117/233/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
INCHEIERE
Ședința publică din data de 10.04.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile avand ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 508,cu sediul in Galati, .,jud. Galati, în contradictoriu cu pârâta B. C.,cu domiciliul in Galati, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns reprezentantul reclamantei,consilier juridic S. S.,in baza delegatiei de la dosar,lipsa fiind parata.
Procedura de citare este completă.
De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se afla judecata,si care învederează instanței ca reclamanta a depus la dosar precizări, care au fost comunicate intre termene,după care;
Constatând ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat,instanța constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei învederează instanței că solicita admiterea acțiunii asa cum a fost modificată,fără cheltuieli de judecată.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru deliberare;
DISPUNE
Amâna pronunțarea cauzei la data de 18.04.2013.
Pronunțata in ședința publica, azi 10.04.2013.
Președinte, Grefier,
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINTA CIVILĂ NR. 4006
Ședința publică din data de 18.04.2013
Președinte – G. N. C.
Grefier – A. C. N.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții” formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 508,cu sediul in Galati, .,jud. Galati, în contradictoriu cu pârâta B. C.,cu domiciliul in Galati, ., .,jud. Galati.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 10.04.2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 18.04.2013 când a pronunțat următoarea sentință:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2011, sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 518, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta B. C. la plata sumei de 17.797 lei, din care suma de 13.925,20 lei reprezintă cotă cheltuieli comune neachitate aferente perioadei iunie 2010 - februarie 2011, iar suma de 4.871,80 lei reprezintă penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este proprietara apartamentului nr. 72 din blocul A7 ce face parte din asociație, dar are restanțe la întreținerea mai mult de 90 de zile, fapt ce a condus la curgerea penalităților, calculate de reclamantă în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere, după trecerea unui termen de 45 de zile de la data scadenței, conform hotărârii Adunării Generale din data de 03.06.2010.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar: actele de înregistrare a asociației, notificări adresate pârâtei, centralizator majorări, fișa de cont, proces – verbal privind cuantumul penalităților (f. 3-13).
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 969-970 C.civ., art. 46 și următ. din Legea nr. 51/2006.
În baza art. 242 al. 2 C. pr. civ., reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Pentru termenul de judecată din data de 17.05.2012, reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 20.173,43 lei, din care suma de 11.452,37 lei, reprezintă contravaloarea cheltuielilor de întreținere restante aferente perioadei iulie 2008 – martie 2012, iar suma de 9.261,6 lei, reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei august 2008 – martie 2012 (f. 19-20).
Au fost depuse la dosar, în copie, fișa de cont a pârâtei pentru perioada iulie 2008 – martie 2012, fișa de clacul a penalităților, procesul – verbal de stabilire a cuantumului penalităților de întârziere, notificare și confirmare de primire, listele de plată (f. 22-88).
Pentru termenul de judecată din data de 10.04.2013, reclamanta a depus la dosar fișa de cont și tabelul privind calculul penalităților, aferente perioadei august 2008 – martie 2012 (f. 133-140).
Legal citată, pârâta B. C. nu a formulat întâmpinare, însă a fost reprezentată în fața instanței de avocat ales.
Instanța a încuviințat, în baza art. 167 C.p.civ., pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru pârâtă și proba cu expertiza contabilă. Onorariul aferent a fost stabilit în sarcina pârâtei. Aceasta a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere care a fost respinsă de către instanță, prin încheierea din camera de consiliu din data de 21.02.2013. Întrucât pârâta nu a achitat onorariul pentru efectuarea expertizei, instanța a revenit, în ședința publică din 27.02.2013, asupra probei încuviințate (f. 129).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1 pct.1 raportat la art. 5 C.pr.civ.
În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada august 2008 – martie 2012, coroborate cu fișa de cont pentru pârâta B. C., rezultă că aceasta, proprietara imobilului - apartament nr. 72 din mun. G., ., . achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare.
Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, reclamanta a calculat penalități de întârziere aferente perioadei august 2008 – martie 2012. La calculul penalităților s-a folosit o cotă de 0,1% pe zi de întârziere, stabilită prin hotărâre a Adunării Generale a Asociației de proprietari din data de 21.07.2007 (f. 29).
În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.
Potrivit art. 1073 C.civ.vechi și art. 1516 alin. 1 Noul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată că cererea reclamantei, astfel cum aceasta a fost modificată, este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Potrivit listelor de plată a întreținerii coroborate cu fișa de cont a pârâtei (f. 30-88; 134-140), aceasta prezintă restanțe la cotele de întreținere, în cuantum de 11.452,37 lei, aferente perioadei august 2008 – martie 2012.
Instanța reține că pârâta nu a contestat sumele de plată solicitate de reclamantă, nici la momentul afișării listelor de plată, conform dispozițiilor legale, și nici în fața instanței, unde de altfel pârâta nu a fost prezentă la nici un termen, iar avocatul ales a fost prezent la un singur teren de judecată, fără însă a formula întâmpinare, solicitând doar proba cu expertiză contabilă, asupra căreia instanța a revenit, întrucât pârâta nu a achitat onorariul de expert. Având în vedere aceste aspecte, instanța va reține că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului cu privire la cheltuielile de întreținere restante.
Cu privire la penalitățile de întârziere, acestea au fost calculate de reclamantă potrivit dispozițiilor legale și având în vedere și hotărârea Adunării Generale a Asociației de proprietari din data de 21.07.2007, prin care s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere (f. 29). Cuantumul total al penalităților este în sumă de 9.261,06 lei (f. 135).
Având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, instanța apreciază că, și în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtei și dispozițiile Legii nr. 230/2007, mai sus menționate, instanța îi va obliga pe aceștia la plata către reclamantă și a sumei de 9.261,06 lei.
Pentru considerentele expuse, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile și astfel reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plată a unei sume de bani, respectiv contravaloarea debitului și a penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969, art. 1066 și art. 1073 din vechiul C.civ. și ale Legii nr. 230/2007 mai sus menționate, va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.452,37 lei, reprezentând debit, contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei iulie 2008 – martie 2012, și a sumei de 9.261,06 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei august 2008 – martie 2012.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 508,cu sediul in Galati, .,jud. Galati, în contradictoriu cu pârâta B. C.,cu domiciliul in Galati, ., .,jud.Galati.
Obligă pârâta B. C. la plata către reclamantă a sumei de 11.452,37 lei, reprezentând debit, contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei iulie 2008 – martie 2012, și a sumei de 9.261,06 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei august 2008 – martie 2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula recurs, în termen de 15 zile, de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.GNC/ Dact. ACN
4 ex/24.05.2013
← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 10/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... → |
---|