Pretenţii. Încheierea nr. 12/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 25373/233/2012

Dosar nr._ /2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIE CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 12.septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. L. D.

GREFIER: E. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 326 prin Cabinetul Individual de Avocatură P. L., cu sediul în G., ., .. 32, jud.G., în contradictoriu cu pârâta B. J., cu domiciliul în G., ., nr. 11, ., jud.G..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat P. C. cu delegație de substituire pentru av. P. L. cu delegație la dosar ,lipsa fiind parata.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei, in sensul că dosarul este la al doilea termen de judecată si la dosar s-au depus relațiile solicitate de la OCPI, după care:

Instanța pune in discuția părților probele solicitate in cauza.

Reclamanta prin avocat solicita proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pentru reclamanta in temeiul art.167 Cod procedură civilă, considerând-o concludentă, pertinentă si utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond:

Reclamanta prin apărător solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulata si obligarea paratei la plata debitului datorat ,așa cum a fost menționat in acțiune; solicita amânarea pronunțării pentru a depune chitanța pentru onorariu avocat.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru deliberare,

DISPUNE :

Amână pronunțarea cauzei la data de 19.09.2013

Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.

Președinte, Grefier,

*Vă atragem atenția că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege

Dosar nr._ /2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8345

Ședința publică de la 19 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. L. D.

GREFIER: E. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 326 prin Cabinetul Individual de Avocatură P. L., cu sediul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. J., cu domiciliul în G., ., nr. 11, .. 2, ..

Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.09.2013, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 19.09.2013, când a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.12.2012, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 326 G. a chemat în judecata pe pârâta B. J., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5.733,59 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada iunie 2011 – iunie 2012, a sumei de 5.334,22 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și a sumei de 300 lei reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu a achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente locuinței sale, la termenul scadent, motiv pentru care au fost calculate și penalități de întârziere conform legislației în vigoare. Asociația de proprietari a depus toate diligențele necesare pentru recuperarea debitului, notificând în acest sens debitoarea, dar acestea au rămas fără rezultat.

În drept a invocat dispozițiile art. 49, 50 din Legea nr.230/2007, art. 1469, 1516, 1528 Noul Cod Civil, art.82 și 112 Cod de procedură civilă

În temeiul art. 242 alin.2 Cod de procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, liste lunare de plată a cheltuielilor de întreținere, fișa de cont pentru operațiuni diverse aferent apartamentului proprietatea pârâtului, tabel de calcul al penalităților de întârziere, proces verbal de stabilire a procentului de penalități, notificare.

Conform art. 50 alin.2 din Legea nr. 230/2007, prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, dar prezentă în ședința publică din data de 12.04.2013 a solicitat acordarea unui termen de judecată în vederea achitării debitului.

În data de 12.04.2013 reclamanta a formulat cerere modificatoare a acțiunii introductive, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 6.358,05 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2010 – august 2012, a sumei de 3.393,43 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, precum și a sumei de 300 lei reprezentând onorariu de avocat.

În susținerea cererii a depus la dosar, în copie: fișă de cont a apartamentului, tabel de calcul al penalităților de întârziere, liste lunare de plată pentru perioada ianuarie 2010 – august 2012.

În ședința publică din data de 12.09.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Pârâta B. J. este proprietara apartamentului nr. 37 din G., . Levaditti nr.11, ..2. În calitate de proprietară a acestui apartament și membră a Asociației de proprietari nr. 326 G., a beneficiat de utilitățile necesare în temeiul contractelor încheiate de reclamantă cu furnizorii. Aferent serviciilor prestate de furnizorii de utilități publice, au fost calculate cotele de contribuție la cheltuielile Asociației de proprietari aferente apartamentului proprietatea pârâtei, evidențiate în listele lunare de plată (filele 21-52) afișate în conformitate cu dispozițiile legale și fișa de cont pentru operațiuni diverse aferentă apartamentului proprietatea pârâtei.

Potrivit dispozițiilor art.50 din Legea nr.230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, termenul de plată pentru acestea, stabilit prin dispozițiile art. 49 alin.2 din aceeași lege, fiind de maximum 20 de zile calendaristice.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă un debit total de 6.358,05 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante.

Totodată, instanța reține că, potrivit probelor administrate în cauză, în perioada ianuarie 2010 – august 2012, încălcându-și obligațiile legale, pârâta nu a achitat în termen cheltuielile de întreținere datorate către reclamantă, astfel că în conformitate cu dispozițiile art.49 din Legea nr.230/2007, au fost calculate penalități de întârziere potrivit sistemului propriu de penalizare în procent de 0,1% (filele 10-13).

Calculul debitului reprezentat de penalitățile de întârziere aferente perioadei indicate anterior, în cuantum de 3.393,43 lei a fost detaliat de către reclamantă printr-un centralizator care evidențiază debit lunar, plăți efectuate, perioada de calcul, număr zile de întârziere, procent de penalitate aplicat, cuantumul penalităților aferente fiecărui debit lunar, valoare totală penalități (fila 19).

Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit în termen obligațiile legale ce îi incumbă ca membră a Asociației de proprietari nr. 326 G., că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art.46, 49, 50 din Legea nr.230/2007, va admite acțiunea astfel cum a fost modificată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.358,05 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2010 – august 2012, a sumei de 3.393,43 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade

Asupra cererii accesorii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada plății onorariului de avocat, motiv pentru care va respinge cererea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 326 prin Cabinetul Individual de Avocatură P. L., cu sediul în G., ., .. 32, jud.G., în contradictoriu cu pârâta B. J., cu domiciliul în G., ., nr. 11, .. 2, ., astfel cum a fost modificată.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.358,05 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2010- august 2012 și a sumei de 3393,43 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei ianuarie 2010- august 2012.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat ca nefondată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013

Președinte, Grefier,

jud. E. L. D. E. P.

Red.E.L.D. / Tehnored. E.P../ 4 ex.

Vă atragem atenția că datele menționate in prezentul documentul, se înscriu in cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării si folosirii acestora doar in scopul prevăzut de lege.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 12/2013. Judecătoria GALAŢI