Pretenţii. Încheierea nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 13433/233/2012

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

INCHEIERE

Ședința publică din data de 20.11.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – A. C. N.

La ordine fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect „pretenții” formulata de reclamantul F. M., cu domiciliul in G., . nr.37B,jud. G., în contradictoriu cu parata . GALATI, cu sediul in G., ., jud. G., si intervenienta A. A., cu domiciliul in G., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru reclamant, avocat D. D., in baza delegației de la dosar, lipsă fiind pârâta si intervenienta.

Procedura de citare este completă.

De pe actele dosarului s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința privind stadiul in care se afla judecata, după care;

Constatând ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat,instanța constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului învederează instanței ca solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise si face dovada achitării onorariului de expert.

Reprezentantul pârâtei învederează instanței că solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

INSTANTA

Având nevoie de timp pentru deliberare;

DISPUNE,

Amâna pronunțarea la data de 28.11.2013.

Pronunțata in ședința publica, azi 20.11.2013.

Președinte, Grefier,

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINTA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 28.11.2013

Președinte – G. N. C.

Grefier – A. C. N.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile ce are ca obiect pretenții” formulata de reclamantul F. M., cu domiciliul in G., . nr.37B,jud. G., în contradictoriu cu parata . GALATI, cu sediul in G., ., jud. G., si intervenienta A. A., cu domiciliul in G., ., ..

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 20.11.2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 28.11.2013 când a pronunțat următoarea sentință:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 19.07.2012, sub nr._, reclamantul F. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A. A. S.A. și cu intervenientul forțat A. A., obligarea pârâtei la plata sumei de 11.015,03 lei, reprezentând contravaloarea reparației pentru avariile suferite de autoturismul Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, și a penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective. Totodată, reclamantul a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 20.01.2012, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe .. G., a fost lovit din spate de un autoturism marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, condus de A. A., asigurat RCA la S.C. A. asigurare REASIGURARE S.A. G..

A precizat reclamantul că s-a adresat acestei societăți de asigurare, care a deschis dosarul de daună GL 1012DA000135 și a emis notele de constatare în vederea reparației autoturismului, cu care s-a prezentat la unitatea service agreată de asigurator, în vederea efectuării reparației

A mai învederat reclamantul că a solicitat acceptul de plată de la pârâtă, însă aceasta a transmis că îl va da unitatea centrală, fapt care nu s-a realizat.

În aceste condiții, reclamantul a menționat că a convocat la conciliere asiguratorul, dar acesta nu a dat curs.

În conformitate cu prevederile art. 36 și art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, reclamantul a precizat că asiguratorul datorează penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere de la data la care trebuia să facă plata.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 C.civ., Legii nr. 136/1995, Ordinului nr. 5/2010 privind norma RCA și art. 274 C.pr.civ.

În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În susținerea cererii formulate, reclamantul a depus la dosar înscrisuri: constatare amiabilă de accident, deviz estimativ, polița RCA nr._, invitația la conciliere și confirmarea de primire (f. 5-11).

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 772 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei (f. 39).

Legal citată, pârâta S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare (f. 18-21), solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare, pârâta a arătat că în urma evenimentului auto din data de 20.01.2012, în care au fost implicate autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, aparținând dnei. A. A. (asigurată RCA cu polița nr._), și autoturismul marca Mercedes C Klass cu nr. de înmatriculare_, aparținând dl. F. M., s-a deschis dosarul de daună GL 1012DA000135, pentru plata despăgubirilor privind cel de-al doilea autoturism, cei doi conducători auto semnând formularul de constatare amiabilă și prezentându-se la societatea de asigurări.

A mai menționat pârâta că completarea și semnarea formularului nu reprezintă o recunoaștere a responsabilității în producerea evenimentului, ci partea ce revine fiecărui conducător auto urmează a fi stabilită de cei doi asiguratori.

Pârâta a învederat că în urma examinării imaginilor s-a constata că la autoturismul marca Opel Corsa avariile sunt poziționate la partea frontală, învelitoare bară de protecție față, mască față, plăcuță nr. de înmatriculare, capotă motor, iar la autoturismul marca Mercedes C-Klass avariile sunt poziționate în partea posterioară: înveliș bară de protecție spate, spoiler spate, lămpi semnalizare spate, însă coroborând declarațiile celor doi conducători auto cu fotografiile privind avariile autoturismelor, a ajuns la concluzia că evenimentul rutier nu s-a produs în condițiile declarate.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 C.pr.civ., Legii nr. 136/1995, ordinul CSA nr. 14/2011.

În probațiune, pârâta a solicitat probele cu înscrisuri.

În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

A fost anexat dosarul de daună GL1012DA000135 (f. 22-38).

Legal citat, intervenientul forțat A. A. nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost prezentă în fața instanței pentru a formula apărări față de acțiunea reclamantului.

În ședința publică din data de 15.05.2013, instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ., a încuviințat pentru reclamant și pârâtă proba cu înscrisuri, pe care a și administrat-o, iar pentru pârâtă și proba cu expertiză tehnică auto. La data de 25.06.2013 a fost depus la dosar Raportul de expertiză întocmit de expert D. G. (f. 55-65), iar la data de 16.10.2013 și precizări la acest raport. Reclamantul a depus la dosar și concluzii scrise.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Cererea a fost legal timbrată, potrivit art. 2 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.1 pct.1 raportat la art. 5 C.pr.civ.

În fapt, în data de 20.01.2012, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală marca Mercedes C-Klass G., cu nr. de înmatriculare_, reclamantul a fost lovit din spate de un autoturism marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_, aparținând intervenientei forțate A. A..

Întrucât acesta din urmă era asigurat RCA la S.C. A. S.A., cei doi conducători auto au încheiat formularul privind constatarea amiabilă (f. 5) și s-au prezentat la această societate de asigurări, unde s-a deschis și instrumentat dosarul de daună GL1012DA000135.

Prin adresa nr. 1399/27.07.2012, societatea de asigurări a comunicat reclamantului că în urma cercetărilor și verificărilor de către Direcția de control, s-a hotărât respingerea plății despăgubirii în dosarul menționat, de către Administrația centrală, întrucât evenimentul rutier nu s-a produs în condițiile declarate de cei doi conducători auto (f. 36).

În drept, potrivit art. 2.223 C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile facute de asigurat în procesul civil.

Art. 2.224 alin. 2 C.civ., prevede că asiguratorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

Potrivit art. 2.226 C.civ. asiguratorul plătește despăgubirea direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despagubită de către asigurat.

Potrivit art. 1516 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația să dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Având în vedere poziția asigurătorului, pârâta S.C. A. S.A., care contestă împrejurările producerii accidentului așa cum au fost descrise de către cei doi conducători auto, instanța a dispus efectuarea unei expertize auto care să lămurească aceste contradicții.

Potrivit Raportului de expertiză întocmit în cauză de expert D. G., dinamica accidentului este cea consemnată în declarațiile celor doi șoferi.

Astfel, expertul a reținut că în ziua de 20.01.2012, reclamantul, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Mercedes pe . Baia comunală, în intersecția cu . redus viteza pentru a vira la stânga, moment în care a fost lovit în spate de autoturismul marca Opel Corsa, condus de intervenientă, rezultând daune materiale. Cu privire la avariile celor două autoturisme, expertul a reținut că există o corespondență între acestea, datorită faptului că direcția forței nu era coaxială cu axele longitudinale a celor două autoturisme, forța având o înclinare ușoară, care a permis și o ușoară deplasare tangențială, lampa din stânga fiind posibil să se fi spart datorită forțelor de tensionare apărute în momentul șocului (impactul a fost violent, motiv pentru care s-a produs declanșarea airbagurilor). A mai menționat expertul că zona de impact a capotei nu prezintă urme de vopsea deoarece vopseaua autoturismului Mercedes este protejată de aplicarea unui strat de lac protector (f. 58-59).

Cu privire la costurile de reparație ale avariilor suferite de autoturismul marca Mercedes, expertul a precizat că piesele menționate în nota de constatare nr. 1 din 20.01.2012, sunt justificate și puteau fi avariate în condițiile declarate de cei doi conducători auto. Cum valoarea pagubei la vehicule este egală cu costul reparațiilor părților componente sau al părților avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, iar avariile au fost consemnate de inspectorul de daune, fiind întocmit un deviz estimativ, expertul a reținut că valoarea de reparație a avariilor este de11.015,03 lei (TVA inclus).

În consecință, având în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar și concluziile raportului de expertiză, instanța constată că reclamantul are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei, care în mod nejustificat a refuzat achitarea contravalorii acestor reparații, în calitatea sa de asigurator RCA, motiv pentru care va admite cererea și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 11.015,03 lei, cu titlu de despăgubiri.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamant, instanța reține că potrivit art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

A.. 5 prevede că despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Potrivit art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2 %, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Din dispozițiile legale citate mai sus, rezultă că asiguratorul datorează penalități de întârziere, în cuantum de 0,2 % pe zi, în situația în care nu a achitat despăgubirea în termen de maxim 10 zile de la depunerea ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei.

Instanța reține că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere nu de la data împlinirii termenului prevăzut de art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, ci de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât, având în vedere principiul disponibilității care guvernează dreptul procesul civil, va obliga pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere de la data formulării prezentei cereri (19.07.2012) și până la plata efectivă a despăgubirii.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea reclamantului și va obliga pârâta S.C. A. S.A. să plătească acestuia suma de 11.015,03 lei, reprezentând contravaloare debit - contravaloarea reparației autoturismului marca Mercede, cu nr. de înmatriculare_, precum și penalitățile de întârziere în procent de 0,2% pe zi, calculate începând cu data de 19.07.2012 și până la data plății efective a sumei datorate.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamant a sumei de 2.017 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru 772 lei, timbru judiciar 5 lei, onorariu avocat 1.240 lei, conform chitanței . nr. 0092/19.09.2013).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul F. M., cu domiciliul in G., . nr.37B,jud. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., cu sediul in G., ., jud. G., și intervenientul forțat A. A., cu domiciliul in G., ., ., jud. G..

Obligă pârâta la plata către reclamant, a sumei de 11.015,03 lei, reprezentând contravaloare debit - contravaloarea reparației autoturismului marca Mercede, cu nr. de înmatriculare_ .

Obligă pârâta la plata către reclamant a penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu data de 19.07.2012 și până la data plății efective a sumei datorate.

Admite în parte cererea accesorie și obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.017 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile, de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dact. GNC /Dact.ACN

5 ex./19.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI