Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 8389/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 04.12..2013
Președinte – E. P.
Grefier – G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cererii de completare dispozitiv formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – Direcția Silvică G. cu sediul în G., ., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului la poziția J_, având CUI_ și CF R1590120, în contradictoriu cu pârâții C. V. L. domiciliat în G., ., ., .>C. C. S. domiciliat în G., ., .> Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 27.11.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.11.2013, reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – Direcția Silvică G. a solicitat completarea Sentinței civile nr. 8024/11.09.2013 pronunțată de Judecătoria G., în sensul obligării pârâților C. V. L. și C. C. S. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, deși prin cererea introductivă a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.
În drept, a invocat dispozițiile art. 281² C.proc.civ..
Cererea de completare a hotărârii este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul 281³, alin.2 C. Proc. Civ.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 281² C.proc.civ. de la 1865.
Analizând actele și lucrările cauzei cu privire la cererea de completare a hotărârii, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.05.2012, reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. V. L. și C. C. S., obligarea acestora de a-și exprima opțiunea privind încheierea unui contract de pază pentru suprafața de 11 ha teren forestier situat pe teritoriul administrativ al comunei Piscu, precum și obligarea în solidar la plata sumei de 3.798,18 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de pază pentru perioada 01.01.2009 – 31.05.2012. A solicitat și cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 8024 din 11.09.2013, instanța a admis în parte cererea reclamantei, dar a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
În drept, potrivit art. 2812 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, dacă, prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Așa cum s-a arătat, prin hotărârea pronunțată, instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, astfel încât este fondată cererea reclamantei de completare a hotărârii.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța reține că s-a făcut dovada că reclamanta a achitat taxă judiciară de timbru de cu taxă judiciară de timbru de 314,85 lei și timbru judiciar de 5 lei, pentru capătul de cerere privind pretențiile și taxă judiciară de timbru de 8 lei, pentru capătul de cerere având ca obiect obligație de a face (f. 54-56).
Potrivit art. 274 alin.1 C.proc.civ. de la 1865., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În cauză a fost admisă numai în parte cererea reclamantei, astfel încât cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată este fondată numai în parte, pentru pretențiile admise.
În concluzie, pentru considerentele expuse, va admite cererea de completare dispozitiv, va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va dispune completarea sentinței civile nr. 8024, pronunțată în data de 11.09.2013 în dosarul nr._ al Judecătorie G., în sensul că va obliga pârâții la plata, către reclamantă, a sumei de 77,59 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aferente pretențiilor admise în sumă de 813,68 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de completare dispozitiv formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA – Direcția Silvică G. cu sediul în G., ., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului la poziția J_, având CUI_ și CF R1590120, în contradictoriu cu pârâții C. V. L. domiciliat în G., ., ., .>C. C. S. domiciliat în G., ., .> Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.
Dispune completarea sentinței civile nr. 8024, pronunțată în data de 11.09.2013 în dosarul nr._ al Judecătorie G., în sensul că obligă pârâții la plata, către reclamantă, a sumei de 77,59 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2013.
Președinte Grefier
Red.E.P./04.12.2013/ Dact.GO / 5 ex /13.12.2013
.>
← Pretenţii. Încheierea nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria... → |
---|