Pretenţii. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 2349/233/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal-8637

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Publică din 29.10.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – C. M. V.

GREFIER - L. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei ce are ca obiect de judecată,, pretenții,, formulată de reclamantul C. P.-I. în contradictoriu cu pârâtele ., SC MD C. SRL, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, nu s-a achitat taxa de timbru, deși reclamantul a fost citat în acest sens, după care;

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii, și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 30.10.2013 sub nr._, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtelor la plata sumei de 52.700 lei, reprezentând prejudiciu cauzat prin neexecutarea totală a obligației contractuale asumate și la plata dobânzii legale.

În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pentru termenul de judecată din 29.10.2013 instanța a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei de timbru, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

La termenul de judecată din 29.10.2013 instanța a constatat că reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței și față de această situație a invocat din oficiu excepția de netimbrare a acțiunii.

Având în vedere disp. art. 137 Cod procedură civilă, instanța urmează a analiza cu precădere excepția de netimbrare a acțiunii.

Conform art.20 alin. 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Așa fiind, instanța constată că în cauză reclamantul nu a achitat taxa de timbru și urmează să admită excepția și să anuleze cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de netimbrare invocată de către instanță din oficiu și anulează cererea de chemare în judecată, ce are ca obiect de judecată,, prezenții,, formulată de reclamantul C. P. I., domiciliat în G., . nr.46, ., județul G., în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în G., ., ., județul G., ., cu sediul în G., .. 37, ., . cu sediul în G., ., ., ca netimbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29.10.2013.

Președinte, Grefier,

Judecător C. M. V. L. L.

Red.4 xempl./C.M.V./L.L.

27.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria GALAŢI