Pretenţii. Sentința nr. 5287/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 5287/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 11131/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5287

Ședința publică de la 22 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S.-C. E.

Grefier E. M.

Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 617 și pe pârâta L. C., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 17.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.05..2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2012 sub nr. de dosar_ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 617 a chemat în judecată pe pârâta L. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe aceasta la plata sumei de 3.178,56 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere pentru perioada 14.02.2009 – 01.04.2012 și a sumei de 173,60 lei reprezentând penalități aferente debitului neachitat calculate pentru perioada 14.02.2009 – 20.01.2012.

Reclamanta a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâta este proprietar al apartamentului nr. 29 situat in municipiul G., .. 13, . parte din Asociația de Proprietari nr. 617. Pârâta, deși a beneficiat de toate utilitățile necesare, nu a respectat obligația lunară de plată a cheltuielilor de întreținere, astfel încât figurează cu restanțe la plata cheltuielilor de întreținere, la care s-au calculat penalități.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 230/2007, și ale H.G. nr. 1588/2007.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 ,alin. 2 C. Proc. Civ.

Legal citată, pârâta nu a fost prezentă în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Acțiunea este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, iar potrivit art. 1, alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar nu se datorează nici timbru judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 1, pct. 1 C. Proc. Civ.

La data de 20.11.2012, reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care și-a modificat câtimea obiectului acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 4.488,86 lei din care suma de 3.764,74 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere pentru perioada 14.02.2009 – 01.11.2012 și a sumei de 724,12 lei reprezentând penalități aferente debitului neachitat calculate pentru perioada 14.02.2009 – 01.11.2012.

La termenul din data de 21.01.2013, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, în ceea ce privește debitul și penalitățile aferente perioadei februarie 2009 – mai 2009.

La data de 20.11.2012, reclamanta a formulat o nouă cerere modificatoare, prin care și-a modificat câtimea obiectului acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 6.132,15 lei din care suma de 4.966,77 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere pentru perioada 15.09.2011 – 15.01.2013 și a sumei de 1.165,38 lei reprezentând penalități aferente debitului neachitat calculate pentru perioada 06.05.2009 – 15.01.2013, precizând că pârâta nu și-a respectat sub nicio formă obligația de plată ce îi incumba.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite și afișate lunar de către reclamantă, în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2013 coroborate cu desfășurătorul de calcul datorii și penalități rezultă că pârâta L. C., în calitate de proprietar al apartamentului nr. 29 situat in municipiul G., .. 13, . achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru respectiva perioadă.

Astfel cum rezultă din fișa de cont și din tabelul detaliat privind modalitatea de calcul a penalităților (filele 103-105) pentru perioada 15.09.2011 – 15.01.2013, pârâta a acumulat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere către reclamantă în sumă de 4.966,77, la care s-au calculat penalități aferente perioadei 06.05.2009 – 15.01.2013, în cuantum de 1.165,38 lei.

În drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Trebuie subliniat că, potrivit art. 12, alin. A, lit. d din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, proprietarii au dreptul să conteste sumele de plată afișate în termen de 10 zile de la afișare. În lipsa acestei contestări, legea prezumă că sumele au fost acceptate, astfel că nu se poate admite, în prezent, o nouă punere în discuție a cuantumului lor. Rezultă că instanța trebuie să dea efect dispozițiilor legale aplicabile.

De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

De altfel, având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, instanța apreciază că în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, pârâtei, în calitate de locatar căruia îi revine în virtutea legii obligația de a plăti cotele la cheltuielile comune, îi revine și obligația legală de plată a penalităților de întârziere în cazul neîndeplinirii corespunzătoare a obligației de achitare a debitului principal.

Prin înscrisurile depuse la dosar, pretențiile reclamantei au fost dovedite, astfel că instanța va da efect dispozițiilor legale aplicabile în speță.

Potrivit extraselor pentru pârâta L. C., din listele de întreținere, coroborate cu fișa de cont a apartamentului, restanțele la cotele de întreținere în luna ianuarie 2013 au ajuns la cuantumul de 4.966,77 lei și sunt aferente perioadei 15.09.2011 – 15.01.2013.

Potrivit calculului penalităților de întârziere cuprins în fișa de cont pentru pârâtă și tabelul centralizat, penalitățile aferente perioadei 06.05.2009 – 15.01.2013 sunt în cuantum de 1.165,38 lei.

Existența debitelor la plata cheltuielilor de întreținere este dovedită de copiile listelor de plată afișate la sediul asociației, document din care, potrivit legii, se naște pentru pârâtă obligația de plată. Aceasta avea la dispoziție un termen de 10 zile în care să conteste sumele menționate, însă nu a făcut-o, ceea ce înseamnă că sumele sunt corect calculate.

În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtei și dispozițiile Legii nr. 230/2007, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost modificată și va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 4.966,77 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere pentru perioada 15.09.2011 – 15.01.2013 și a sumei de 1.165,38 lei reprezentând penalități aferente debitului neachitat calculate pentru perioada 06.05.2009 – 15.01.2013.

În baza art. 274, alin. 1 C. Proc. Civ., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței atașată la dosarul cauzei (fila 5).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617, cu sediul in G., ., în contradictoriu cu pârâta L. C., cu domiciliul in G., .. 13, ., astfel cum a fost modificată.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei 4.966,77 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere pentru perioada 15.09.2011 – 15.01.2013 și a sumei de 1.165,38 lei reprezentând penalități aferente debitului neachitat calculate pentru perioada 06.05.2009 – 15.01.2013.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S.-C. EnacheElena M.

RedSCE /tehored. E.M/4ex/27.05.2013

2 ex .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5287/2013. Judecătoria GALAŢI