Pretenţii. Sentința nr. 6657/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6657/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 161/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6657
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. D.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta S.C. A. S.A., P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C. - FILIALA G. și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari NR.704.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin reprezentant, consilier juridic Negrau A., cu împuternicire de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conf. art. 104 alin 10, din Regulamentul de ordine interioară, după care:
Instanța constată cauza la prima zi de înfățișare conf. art. 134 C., se declară competentă să soluționeze prezenta cauza potrivit disp. art. 159 indice 1 alin. 4 C. si acordă cuvantul pe probe.
Reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
În baza art. 167 Cod proc.civ., instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă, soluționării cauzei.
Întrebat fiind, reprezentantul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține dosarul spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2013, sub nr._, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecata pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.704 solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 30.041,27 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 09.12.2011 – 30.09.2012, calculate pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 31.01.2010 – 10.04.2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei servicii de termoficare în baza contractelor încheiate cu aceasta și a actelor adiționale ulterioare dar aceasta nu a achitat aceste servicii în termen de 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor, după cum se obligase prin contract, sau a achitat cu întârziere, motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1166, art. 1169, art. 1178, art. 1766, art. 1768 Cod civil, art. 46 Cod comercial, Legea nr. 51/2006.
În temeiul art. 242 alin.2 C.pr.civ, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa nr._/19.11.2012 (fila 8 dosar), contractul de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum nr. 373/2005, contractul de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum nr. 1599/27.01.2010, facturile fiscale neachitate, anexele la facturi reprezentând modul de calcul, componența soldului, modul de calcul al penalităților, facturi penalități.
Conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
În ședința publică din data de 21.06.2013, instanța a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din art. 2 și art. 9 din contractul de prestări servicii nr. 373/2005, respectiv nr. 1599/2010, reclamanta și-a asumat obligația furnizării către pârâtă a apei calde pentru consum și a energiei termice pentru încălzire, în timp ce pârâta s-a obligat să achite integral, în ordinea scadenței, la termen, facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.
De asemenea, potrivit art. 18 din contractul nr. 1599/27.01.2010, respectiv art.21 din contractul nr. 373/2007, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 zile lucrătoare atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, care, conform art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală este de 0,04% pe zi de întârziere.
În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea facturii.
Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.
Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).
În baza contractelor de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum nr. 373/2005, respectiv nr. 1599/27.01.2010, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis facturi în perioada 31.01.2010 – 10.04.2012, având ca obiect contravaloarea serviciilor furnizate (f. 19 - 58), facturi însușite de pârâtă prin ștampilă și semnătură.
Potrivit componenței soldului din data de 30.10.2012 (f. 9), pârâta îi datorează reclamantei suma de 30.041,27 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 09.12.2011 – 30.09.2012, calculate pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 31.01.2010 – 10.04.2012.
Pentru penalitățile de întârziere astfel calculate au fost emise facturi separate, indicându-se, în anexă, facturile asupra cărora sunt calculate, perioada de calcul, numărul zilelor de întârziere, valoarea soldului, procentul de penalitate și suma reprezentând contravaloarea penalităților aferente fiecărei perioade de calcul.
De asemenea, calculul debitului reprezentat de penalitățile de întârziere aferente perioadei 09.12.2011 – 30.09.2012, în cuantum de 30.041,27 lei a fost detaliat de către reclamantă printr-un centralizator care evidențiază factura emisă, data scadentă, suma neachitată din aceasta, numărul de zile de întârziere, coeficientul de majorare pe zi și suma acestor majorări pentru fiecare factură în parte (f.10).
În drept, potrivit art.969 alin.1 din Codul civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.
Instanța reține că pârâta nu a făcut dovada achitării la termenul scadent a obligației de plată ce îi revenea în temeiul contractelor de furnizare energie termică și apă caldă de consum încheiate cu pârâta.
Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit la termen obligațiile asumate prin contract și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969 și următoarele din C.civ., va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 30.041,27 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 09.12.2011 – 30.09.2012, calculate pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 31.01.2010 – 10.04.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având drept obiect pretenții, formulată de reclamanta .> prin administrator judiciar CC INSOL S.P.R.L. cu sediul în G., ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 704 cu sediul în G., cu sediul în G., .. 15, ., jud. G..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.041,27 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate pentru perioada 09.12.2011 – 30.09.2012 pentru neplata în termen a serviciilor de energie termică aferente perioadei 31.01._12.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.06.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
RED. E.L.D./ Dact. M.E./
4 ex./09.08.2013
← Validare poprire. Încheierea nr. 21/2013. Judecătoria GALAŢI | Cereri. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|