Pretenţii. Sentința nr. 922/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 922/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 11232/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 922

Ședința publică de la 05 Februarie 2013

PREȘEDINTE N. V. C.

Grefier V. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul S. P. ECOSAL G., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. T. S.R.L.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședința din data de 29.01.2013, care face parte integrantă din prezenta, instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.06.2012 sub nr._ reclamanta S. P. ECOSAL GALATI a solicitat in contradictoriu cu parata . obligarea paratei la plata sumei de 2425,01 lei reprezentand contravaloare servicii prestate in baza contractului de prestari servicii nr. 634/25.09.2009. A mai solicitat reclamanta si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 208 lei (205 lei taxa de timbru si 3 lei timbru judiciar).

In motivare reclamanta a aratat ca in baza contractului de prestari servicii publice de salubrizare pentru agentii economici nr. 634/25.09.2009 a prestat activitati de colectare a desurilor in favoarea paratei. Pentru aceste serviciii s-au emis facturi, confirmate de parata insa parata nu a inteles sa le achite fapt pentru care ii datoreaza reclamantei suma de 2425,01 lei.

A mai aratat reclamanta ca a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila insa fara rezultat.

In drept a invocat dispozitiile art. 1170, art.1179, art. 1266, art.1270, art. 1272, art.1516, art. 1523 cod civil si art.82, art. 274 si art. 720indice 1 Cod procedura civila.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa conform art. 242 alin 2 Cod procedura civila.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 205lei si timbru judiciar de 3 lei.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În cauză, a fost îndeplinită procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C.pr.civ., la dosar fiind depusă notificarea nr. 3436/11.04.2012 si borderoul pentru trimiteri corespondenta din 13.04.2012 (f.13-14)

Între reclamantă și pârâtă au avut loc relații comerciale, concretizate prin încheierea contractului de prestări servicii de salubritate pentru agentii economici nr. 634/25.09.2009 (f.4-5).

Astfel, în urma prestării serviciilor, reclamanta a emis facturi fiscale (f.6-10) ce nu au fost achitate în totalitate - în cuantum de 2425,01 lei.

Reclamanta a arătat că suma ce face obiectul acțiunii a rămas neachitată.

Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.

Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.

Totodată, potrivit art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă si la timp a obligatiei. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Potrivit art 969 cod Civil contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

Instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. Facturile fiscale au fost recunoscute de pârâtă prin semnare.

În consecință,constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plata a unei sume de bani asumată prin contract instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâta să plătească către reclamantă suma de 2425,01 lei, reprezentând contravaloare prestări servicii.

În baza art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească către reclamantă suma de 208 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru – 205 lei; timbru judiciar – 3 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. P. ECOSAL GALATI cu sediul în .. 7A, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Galati, ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2425,01 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 208 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi,5.02.2013.

Președinte, Grefier,

N. V. C. V. P.

Pentru președintele completului

(aflat la cursuri de pregătire continuă)

semnează Președintele Judecătoriei G.,

judecător R. D., cf. disp. art. 261 cpc

Red. N.V.C./Tehnored.V.P.4 ex/20.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 922/2013. Judecătoria GALAŢI