Uzucapiune. Sentința nr. 2375/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2375/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 12785/233/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.8637
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2375/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.03.2013
PREȘEDINTE – D. G. B.
GREFIER – M. R.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune formulata de reclamanții N. G.,N. I.,N. V., N. M., N. M. și N. G. toți domiciliați în G., ., ., . în contradictoriu cu paratii P. M. G. - G.,, J. G., C. L. G. - G.,, J. G. și M. G. prin P. - G.,, J. G. toti cu sediul în G., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul N. G. (CNP_, CI . nr._), lipsa fiind ceilalți reclamanți si parații, lipsa fiind reclamanta. Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării.
Instanța pune în discuție excepția perimării.
Reclamantul N. G. nu este de acord.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării.
După ce instanța a rămas în pronunțare pe excepția perimării, se prezintă în instanță dl.av.J. I., pentru parata C. L. G., care depune la dosar note de ședință prin care solicită admiterea excepției perimării și în baza disp.art.272 C.p.c. solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu de avocat.
I N S T A N T A
La data de 07.11.2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. acțiunea civilă formulată de reclamanții N. G.,N. I.,N. V., N. M., N. M. și N. G., în contradictoriu cu paratii P. M. G. - G.,, J. G., C. L. G. - G.,, J. G. și M. G. prin P. având ca obiect uzucapiune.
La termenul din 02.11.2011 în temeiul art.155 indice 1 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei.
Potrivit art.248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de cel puțin 1 an.
În speța dedusă judecății a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea cauzei și nu au efectuat niciun demers pentru efectuarea vreunui act de procedura.
În consecință, în temeiul art.248 și următoarele C.pr.civ. și întrucât nu exista nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a perimării, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 274 alin. 1 și 2 C.pr.civ., în considerarea culpei procesuale, instanța va obliga reclamanții, la plata către pârâtul C. L. G., a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. La stabilirea acestui cuantum, instanța are în vedere complexitatea cauzei – pârâtul a fost reprezentat doar la termenul la care s-a pus în discuția părților excepția perimării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția, invocată din oficiu, a perimării cererii de chemare în judecată.
Constată perimată judecarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune formulata de reclamanții N. G.,N. I.,N. V., N. M., N. M. și N. G. toți domiciliați în G., ., ., . în contradictoriu cu parații P. M. G. - G.,, J. G., C. L. G. - G., J. G. și M. G. prin P. - G.,, J. G. toți cu sediul în G., ., conform art.248 C.p.c.
Admite în parte cererea privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. Obligă reclamanții să plătească pârâtului C. L. G. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 13.03.2013.
Președinte, Grefier,
Red.D.G.B. / Dact.M.M.11 ex./08.04.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 5078/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 2892/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|