Pretenţii. Sentința nr. 3762/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 3762/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 23800/233/2011

Dosarul nr._

Operator de date cu caracter personal nr.8637

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3762

Ședința Publică din data de 11.04.2013

Președinte – C.-M. V.

Grefier - C. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 707 și pe pârâții C. M. și C. C., având ca obiect „pretenții”;

Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.03.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 04.04.2013 și 11.04.2013 când, în urma dezbaterilor avute, a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 707 a solicitat obligarea pârâților C. M. și C. C. la plata sumei de 5.900,73 lei, compusă din suma de 4.216,16 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, aferente perioadei octombrie 2008-septembrie 2011 și din suma de 1.684,57 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei octombrie_11.

A solicitat și cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că pârâții, deși au beneficiat de serviciile prestate de furnizori și intermediate de asociație, nu au achitat cheltuielile de întreținere aferente locuinței acestora, care au fost calculate conform fișei individuale de calcul a întreținerii, iar pentru neplata în termen a cheltuielilor de întreținere, s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi.

Deși au fost notificați să achite sumele restante, pârâții au refuzat acest lucru.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 114/1996, HCL nr. 450/2005, Legea 230/2007 ( art. 46-51), HG 1588/2007, Legea 51/2006 ( art. 42 pct. 10), art. 14, art. 659 și urm. NCC.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea,organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

În dovedirea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copie: angajament de plată, notificare, fișele de cont pentru operații diverse, listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calcul penalități, proces-verbal privind cuantum penalități ( filele 5-11, 16-53, 58).

Pârâta C. C., legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Pârâtul C. M., legal citat, s-a prezentat în instanță, dar nu a formulat întâmpinare.

În ședința publică din data de 21.02.2013, reclamanta a formulat precizări și a arătat că în mod eronat a indicat în cererea introductivă că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 4.216,16 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, în realitate suma solicitată fiind de 4.656,15 lei.

În ședința publică din data de 28.03.2013, reclamanta a arătat că perioada pentru care solicită debit și penalități este ianuarie 2009-septembrie 2011.

În ședința publică din data de 28.03.2013, instanța a admis pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând și coroborând materialul probator existent la dosar, instanța reține următoarele:

Din fișa de evidență a repartizării cheltuielilor de întreținere, se constată că pârâții aveau la data introducerii acțiunii un debit în sumă de 5.900,73 lei, compus din suma de 4.216,16 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, aferente perioadei octombrie 2008-septembrie 2011 și din suma de 1.684,57 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente perioadei octombrie_11.

Ulterior, în ședințele publice din data de 21.02.2013 și din data d 28.03.2013, reclamanta și-a modificat valoarea pretențiilor, solicitând obligarea pârâților la plata sumei totale de 6.340,72 lei, compusă din suma de 4.656,15 lei reprezentând debit-cheltuieli de întreținere, aferentă perioadei ianuarie 2009-septembrie 2011 și din suma de 1.684,57 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente aceleiași perioade.

În baza art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Pârâții nu și-au îndeplinit integral obligațiile legale, deși au beneficiat de servicii de întreținere din partea reclamantei, pentru care s-au stabilit cheltuieli ce trebuiau achitate potrivit fișei cheltuielilor individuale.

Conform dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile comune mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, în temeiul art. 49 din aceeași lege, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În prezenta cauză, cuantumul penalităților solicitat de reclamantă se înscrie în prevederile legale, fiind de 0,1% pe zi, potrivit Procesului-verbal din data de 19.02.2009 al adunării generale a asociației ( fila 16), îndreptățind reclamanta la plata acestora de către pârâți.

Pe cale de consecință, instanța urmează a admite acțiunea precizată și a obliga pârâții către reclamantă la plata sumei totale de 6.340,72 lei, compusă din suma de 4.656,15 lei reprezentând debit-cheltuieli de întreținere, aferentă perioadei ianuarie 2009-septembrie 2011 și din suma de 1.684,57 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente aceleiași perioade.

În baza disp. art. 274 C.pr.civ. va obliga pârâții, ca părți căzute în pretenții, către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 707, cu sediul în G., .. 22, ., parter, în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. C., ambii domiciliați în G., .. 16, ., .> Obligă pârâții către reclamantă la plata sumei totale de 6.340,72 lei, compusă din suma de 4.656,15 lei reprezentând debit-cheltuieli de întreținere, aferentă perioadei ianuarie 2009-septembrie 2011 și din suma de 1.684,57 lei reprezentând penalități de întârziere, aferente aceleiași perioade.

Obligă pârâții către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.CMV/tehnored.CD

5 ex./18.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3762/2013. Judecătoria GALAŢI