Acţiune în constatare. Sentința nr. 4597/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4597/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 14053/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
operator de date cu caracter personal nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4597
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier E. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe reclamant M. F. V., reclamant M. V. și pe pârât BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., pârât BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.G., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 11.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.04.2014, la data de 24.04.2014, apoi la data de 30.04.2014 și la data de 07.05.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 25.07.2013, sub dosar nr._, reclamanții M. F. V. și M. V., în contradictoriu cu pârâtele B. C. Română SA (BCR SA) și BCR SA Sucursala G., au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ale art. 5 din contractul de credit bancar nr._/27.02.2007 și contractul de credit bancar nr._/16.06.2008 privitoare la dobândă și anularea parțială a acestora, în sensul obligării pârâtelor la aplicarea unei dobânzi în funcție de marjele fixe prevăzute în contracte. Totodată reclamanții au solicitat restituirea sumelor achitate de reclamanți în plus cu titlu de dobândă peste marja de 1,2 și respectiv 1,5 din contracte, începând cu data de 01.09.2010 precum și obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că la data de 27.02.2007 părțile au încheiat contractul de credit bancar nr._ pentru suma de_ euro, restituibil în 300 de luni iar la data de 16.06.2008 contractul de credit nr._, pentru suma de_ euro și o perioadă de rambursare de 300 de luni.
La data de 16.09.2010 pârâtele au propus reclamanților semnarea unor acte adiționale iar aceștia au refuzat, însă dobânda contractului a fost modificată, luându-se în calcul o marjă fixă de 8,96 pp în cazul primului contract și de 9,26 pp în cazul celui de-al doilea, în locul marjelor inițial prevăzute de 1,2 pp și respectiv 1,5 pp.
Mai învederează părțile că au purtat discuții cu banca prin avocat și au negociat valoarea acestei marje, însă ultima ofertă a băncii a fost de 8,95 pp dar condiționată și de alte obligații.
În opinia reclamanților clauzele contractuale privitoare la modul de calcul al dobânzii sunt abuzive, întrucât pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, nefiind definită și nici arătată modalitatea de calcul, banca putând majora dobânda fără vreo explicație sau criteriu obiectiv, în baza sintagmei „evoluția pieței financiare bancare”, fără vreo referire la evoluția indicilor de referință Libor/Euribor.
Au mai arătat reclamanții că voința lor la încheierea contractelor sau actelor adiționale a fost rezumată la a semna sau nu contractul și a alege între diferitele tipuri de contracte standard, la momentul încheierii convenției reclamanții fiind lipsiți de orice posibilitate de negociere a clauzelor contractuale.
În motivarea în drept a acțiunii au fost invocate prevederile din Legea nr. 193/2000 și dispozițiile OUG nr. 50/2010.
În probatoriu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În susținerea acțiunii, la aceasta au fost atașate înscrisuri reprezentând copii conforme cu originalul ale contractelor de credit, contractului de ipotecă, actelor adiționale, corespondență părți, corespondență ANPC, invitație la conciliere (filele 14-83 vol. 1).
Legal citată, pârâta B. C. Română SA (BCR), a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția excepția nulității capetelor de cerere prin care se solicită restituirea sumelor achitate în plus fără a se indica cuantumul efectiv al sumelor, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la temeiul de drept invocat de reclamanți și petitele acțiunii. În motivarea acestei ultime excepții, pârâta a arătat că contractele de credit au o executare succesivă iar eventuala anulare a clauzei nu poate produce efecte retroactive, în plus restituirea sumelor deja achitate ar conduce la o situație inechitabilă și o îmbogățire fără justă cauză a clienților. Referitor la excepția prescripției, pârâta a arătat că cererea restituirii sumelor achitate în plus este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani și curge diferit pentru fiecare rată lunară achitată, astfel că în parte s-a împlinit.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, iar în motivare a susținut că toate clauzele contractuale au fost agreate de reclamanta care și-a exprimat consimțământul liber exprimat și neviciat la încheierea contractului, cunoscând toate componentele acestuia și întregul cost al creditului.
Mai susține pârâta că dobânda reprezintă prețul contractului iar instanței nu îi este permis a-l stabili, în plus aceasta nu este abuzivă, nefiind îndeplinite condițiile cumulative consacrate de Legea nr. 193/2000, în condițiile în care au putut fi negociate de un consumator diligent, inițiativa încheierii contractelor a aparținut reclamanților iar oferta băncii a fost particularizată în funcție de coordonatele indicate de reclamanți.
A mai arătat pârâta că numai condițiile generale ale contractului nu au fost negociate cu clienții, dar și acestea au fost aduse la cunoștința reclamanților și însușite de aceștia la semnarea contractului.
A mai susținut pârâta că nicio clauză nu este contrară bunei-credințe și nici nu creează dezechilibre semnificative între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorilor.
În susținerea poziției sale, pârâta a mai arătat că nivelul dobânzii actuale percepute reclamanților în baza contractelor de credit este comparabilă cu cel al dobânzilor practicate de alți prestatori de servicii financiare.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale Directivei 93/13/CEE, ale Legii nr. 296/2004, Legii nr.289/2004Decretului nr. 167/1958 și ale art. 969 C.civ..
În susținerea poziției sale pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei cu interogatoriu reclamanților.
La dosar pârâtele au depus înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul, reprezentând practică judiciară, contract credit, dosar acordare credit, extrase indici referință, proceduri interne BCR (filele 140-410 vol. 1).
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În ședința publică din data de 11.04.2014 pârâta a renunțat la invocarea excepțiilor inadmisibilității și nulității unor capete de cerere, instanța luând act de acest aspect. La același termen de judecată, instanța a pus în discuția părților excepția prescripției, pe care apoi a respins-o ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, pârâta reprezentată în instanță a renunțat la administrarea probei cu interogatoriu.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
În fapt, între pârâte pe de o parte, în calitate de împrumutător și reclamanți, pe de altă parte, în calitate de împrumutați, s-au încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din 27.02.2007 (filele 14-19, vol. 1) și contractul de credit pentru persoane fizice nr._ din 16.06.2008 (filele 50-57 vol. 1).
Potrivit contractului de credit nr._/27.02.2007, pârâtele au acordat un credit în cuantum de_ euro garantat cu ipotecă, cu destinația contravaloare nevoi personale, rambursabil în 300 de luni, cu o dobândă curentă de 9,2% pe an, variabilă, formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,2 pp (puncte procentuale). Cuantumul și modalitatea de calcul a dobânzii curente a fost stabilită prin art. 5 din condițiile speciale ale contractului de credit și art. 2.10. și 2.11 din condițiile generale ale contractului.
Potrivit contractului de credit nr._/16.06.2008, pârâtele au acordat reclamanților și un alt credit, în cuantum de_ euro reprezentând credit garantat cu ipotecă pentru nevoi personale, rambursabil în 300 de rate lunare, cu o dobândă curentă de 7,4% pe an, fixă în primul an și variabilă ulterior, formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,5 pp.
Referitor la dobânda variabilă, în condițiile generale ale fiecărui contract de credit anbalizat în speță, se precizează că „pe parcursul derulării creditului banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare. Pentru creditele cu dobândă variabilă, stabilite în funcție de un indice de referință Libor/Euribor, nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de evoluția acestuia. Noul procent de dobândă de referință va fi afișat la sediul băncii, la data intrării în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării”.
Astfel cum rezultă din susținerile ambelor părți, pe parcursul derulării contractelor de credit nivelul dobânzii curente a variat crescător.
În cursul lunii septembrie 2010 pârâtele au propus reclamanților încheierea actelor adiționale aflate la dosar (filele 28-31, 58-61 vol. 1) prin care dobânda curentă aplicabilă creditului urma să se calculeze în funcție de Euribor la 6 luni la care se adăugau 8,96 pp în cazul primului contract de credit și 9,26 pp în cazul celui de-al doilea contract. De asemenea se definea și arăta modul de calcul al dobânzii variabile.
Reclamanții au refuzat expres semnarea actelor adiționale propuse de bancă, conform înscrisurilor de la filele 32 și 68 vol. 1 dosar.
Astfel cum a reieșit din lucrările cauzei, banca a perceput însă de la data propunerii actelor adiționale o dobândă egală celei rezultate din modul de calcul propus prin actul refuzat de reclamanți.
În drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Contractele de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2007 și nr._/16.06.2008, intră sub incidența Legii nr. 193/2000 dată fiind calitatea împrumutatului de consumator și calitatea băncii de comerciant, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000.
În sensul art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Conform art. 10 lit. b OG 21/1992,consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (alin. 2).
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Procedând la analiza îndeplinirii acestor condiții prin raportare la cele două contracte de credit încheiate între reclamanții și pârâtele din prezenta cauză, instanța apreciază că niciuna dintre clauzele referitoare la dobândă ori la comisioanele de administrare și de urmărire riscuri, nu au fost direct negociate de părți, ci reprezintă clauze standard, preformulate, care nu reprezintă expresia tratativelor purtate între părți ci doar aderarea împrumutatului la condițiile oferite de bancă.
Mai reține instanța că singurele prevederi contractuale personalizate, în funcție de nevoile și cerințele fiecărui client în parte sunt cele referitoare la suma împrumutată, durata contractului și, eventual, tipul de contract dintre produsele disponibile. Mai mult, clauzele speciale ale contractului referitoare la dobândă și comisioane nu par a face parte dintre cele susceptibile a fi negociate, ci, mai degrabă dintre cele care țin de personalizarea contractului.
Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale, iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate.
Instanța reține că inserarea clauzelor privind modul de calcul al dobânzii și comisioanelor percepute de bancă nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.
În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța apreciază că toate clauzele contractului de credit indicat de reclamantă au natura unor clauze preformulate, nenegociate liber de părți.
Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Pârâta interpretează această dispoziție legală, care o transpune pe cea din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993, în sensul că cele două comisioane la care a făcut referire reclamanta prin acțiune, fac parte din prețul contractului și, în consecință, nu sunt susceptibile de a fi examinate prin prisma dispozițiilor acestui act normativ.
Instanța apreciază că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutaților, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
În ceea ce privește modul de calul al dobânzii curente astfel cum este prevăzut în cele două contracte de credit analizate în speță, în contextul prevederilor Legii nr. 193/2000 și ale OG nr. 21/1992 și ale considerentelor mai sus expuse, instanța apreciază că art. 5 din contractele de credit nr._/27.02.2007 și nr._/16.06.2008, privitor la dobândă conțin clauze abuzive.
Aceasta din cauza referirii la dobânda de referință variabilă a BCR care nu se cunoaște în funcție de ce criterii era stabilită de bancă și care, din modul în care a fost definită de furnizorul de servicii financiare la punctele 5 din condițiile speciale ale contractelor de credit și punctele 2.10 și 2.11.a din condițiile generale dau dreptul băncii de a modifica unilateral nivelul său și implicit clauza contractuală, fără un motiv întemeiat și ușor verificabil de către cealaltă parte contractantă. Costul resurselor de creditare, pretins de bancă, este o noțiune la fel de vagă și lipsită de posibilitatea reală de a i se urmări oscilațiile de consumatori. În cazul dobânzii variabile, motivul modificării acesteia trebuie să fie suficient de clar formulat și bazat pe criterii obiective, pentru ca, în eventualitatea majorării dobânzii, să se poată verifica dacă respectiva situație motiv de majorare a costului, chiar s-a produs.
Or, potrivit lit. a din anexa 1 a Legii nr. 193/2000, cuprinzând lista clauzelor considerate expres ca fiind abuzive, este abuzivă acea clauză care dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract și fără ca în cazul notificării modificării să dea posibilitatea celeilalte părți să rezilieze contractul.
Din înscrisurile aflate la dosar (corespondență părți filele 69-70 și 68 vol. 1 dosar) rezultă că nivelul dobânzii curente a creditelor reclamanților a cunoscut majorări care au fost justificate de bancă pe fluctuațiile indicelui Euribor.
În mod firesc, atunci când în urma majorării dobânzii creditului motivele invocate de bancă au vizat creșterea indicilor de referință Euribor, clientul consumator a avut așteptarea rezonabilă ca în condițiile scăderii semnificative a aceluiași indicator – indici de referință Euribor – să fie diminuată și rata dobânzii creditului accesat.
Având în vedere faptul că dobânda este variabilă, în contractul analizat aceasta nu este prezentata ca o dobândă ce poate fi calculată în funcție de o formulă de recurență, valoarea acestei dobânzi poate fi modificată în orice condiții, conform voinței băncii, consumatorul nu poate sa se protejeze împotriva unor majorări nejustificate ale dobânzii, întrucât dobânda ar fi trebuit sa fie stabilită în baza unei formule care să conțină indici verificabili, independenți de voința operatorului economic.
Prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea vreunui criteriu clar care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, clauzele contractuale încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
Această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda, nu este raportată la un indicator precis, individualizat, fiind menționat doar ca aceasta este revizuibila în funcție de costurile de refinanțare/ de creditare ale băncii. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza să fie interpretata doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și daca este necesară și proporțională scopului urmărit.
În consecință, în ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanța va reține că lăsarea la îndemâna băncii a posibilității de majorare a dobânzii, fără posibilitatea efectivă de verificare a necesității și modalității de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părți.
Omisiunea băncii de a preciza în mod clar, complet si precis in contractul încheiat elementele în funcție de care variază dobânda și în ce limite, cât și formularea echivocă, în defavoarea consumatorului, a clauzelor referitoare la modul în care banca poate modifica procentul de dobândă stabilit în contract, a prevederilor aplicabile contractului in cauza, dovedește comportamentul incorect al băncii care la momentul acordării creditului nu a avut in vedere niciun criteriu de referință la care să fie raportată dobânda legală.
În concluzie, pentru toate argumentele dezvoltate mai sus, instanța urmează să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2007 și art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoanele fizice nr._/16.06.2008.
Instanța mai reține și că dobânda ține de costul creditului și dată fiind activitatea profesională a pârâtelor, de furnizare servicii financiare, creditul nu poate fi gratuit, el presupunând în mod obligatoriu un preț și că acest preț nu se poate reduce la marja fixă cuprinsă în contractul inițial. Mai mult, costul creditului și întinderea obligațiilor principale ale părților sunt cele convenite de părțile semnatare ale contractelor de credit la momentul încheierii și semnării actului.
După cum rezultă din practica CJUE, Cauza C-618/2010, instanțele învestite cu soluționarea litigiilor în care se invocă clauze abuzive de către consumatori, nu poate modifica conținutul acestora.
Astfel, instanța judecătorească nu poate interveni, în sensul modificării unei clauze contractuale, substituindu-se acordului de voință al părților.
Stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulității clauzei inițiale care prevedea acest calcul nu este atribuția instanței judecătorești, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părți.
Instanța poate elimina o clauză contractuală ca efect al constatării caracterului său abuziv, însă nu o poate înlocui, cum solicită reclamanții din cauza de față, în condițiile în care între părți există divergențe tocmai cu privire la modul de calcul al dobânzii curente.
Mai mult, declararea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobândă, cu consecința înlăturării ei din contract, nu înseamnă că reclamanții împrumutați nu mai datorează nici un fel de dobândă.
În consecință, atâta vreme cât nu mai există în contract o clauză contractuală cu privire la dobândă și modul de calcul al acesteia, ci urmează ca aceasta să fie negociată de părți, instanța nu se va putea admite capătul de cerere privitor la restituirea sumelor achitate nedatorat sau în plus.
Rezumând, instanța apreciază că deși abuzivă clauza de la art. 5 din contractele de credit încheiate între reclamanți și pârâtă, nu se poate stabili că împrumutul nu mai are dobândă și nici aprecia că aceasta se rezumă numai la cele 1,2 sau 1,5 puncte procentuale prevăzute de bancă ca marjă fixă în contractele inițiale, cu atât mai mut cu cât normele Băncii Naționale a României prevăd nivelul minim al dobânzii legale, la 6% pentru raporturile juridice cu element de extraneitate (monedă străină), conform art. 4 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Mai mult, există normative BNR care impun băncilor obligația de a nu stabili valorii ale dobânzii curente la creditele acordate sub nivelul dobânzii legale, impunându-le activități prudențiale (Regulamentul BNR nr. 18/2006, modificat și republicat).
Pentru toate argumentele mai sus expuse, instanța va respinge ca nefondate celelalte capete de cerere cu care a fost învestită de reclamanții M. F. V. și M. V..
În cauză, instanța mai constată că și reclamanții și pârâții au formulat cereri accesorii de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată și au depus la dosar dovada cheltuielilor efectuate, constând în cazul reclamanților în onorariu avocat în valoare de 2000 lei iar în cazul pârâtelor în onorariu avocat în valoare totală de 5851,47 lei.
Față de prevederile art. 276 C.proc.civ. și soluțiile date cererilor cu care a fost învestită, instanța va admite pentru reclamanți cererea accesorie privind obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și numai în parte cererea pârâtei B. C. Română SA privind obligarea reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, pentru suma de 2000 lei, apreciind că munca depusă de apărătorul ales este pe deplin remunerată și că poate fi pusă în sarcina reclamanților numai în limita acestei sume. Totodată instanța va compensa cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții M. F. V. CNP_ și M. V. CNP_, ambii cu domiciliul în G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtele B. C. Română SA, CUI_, J_, cu sediul procesual ales la SCA N. D. Kingston Petersen, în București, .. 1A, Complex Bucharest Business Park, ., sector 1 și B. C. Română SA - Agenția Micro 21 G., CUI R9292219, J_, cu sediul în G., ., .. G., având ca obiect principal „acțiune în constatare”.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2007 și art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/16.06.2008.
Respinge ca nefondate celelalte capete de cerere formulate de reclamanți.
Admite pentru reclamanți cererea accesorie privind obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Admite în parte cererea pârâtei B. C. Română SA privind obligarea reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, pentru suma de 2000 lei.
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. ManeaElena B.
RedAMM /tehored. E.B/6ex/10.10.2014/4ex .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2014.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Încheierea nr.... → |
|---|
