Acţiune în constatare. Sentința nr. 6799/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6799/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 11045/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.6799/2014
Ședința Publică din data de 20.06. 2014
Președinte – E. L. D.
Grefier – D. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamanții B. F. și B. TUDORIȚA domiciliați în G., ., ., ., județ G. în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. cu sediul în București, .. 5, sector 3, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.05.2014, 06.06.2014, 11.06.2014, 13.06.2014, 18.06.2014 și apoi la data de 20.06.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2013 sub nr._ reclamanții B. F. și B. TUDORIȚA au chemat în judecată pe pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA solicitând instanței constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art.5 din Contractul de credit bancar nr._/22.01.2009, modificarea clauzei prevăzută de art.5 din contract în sensul înlocuirii sintagmei „dobânda de referință variabilă” cu indicele EURIBOR, constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art.9 lit.c din contractul de credit și a clauzei de la pct.3.9 din Condițiile generale de creditare, modificarea clauzei prevăzute de art.9 lit.c din contractul de credit și a clauzei de la pct.3.9 din Condițiile generale de creditare în sensul neperceperii comisionului de administrare credit și obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare conform noului algoritm de calcul al dobânzii (1,5 PP plus Euribor). A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că nu au avut posibilitatea de a negocia clauzele prevăzute în contractul de credit nr._/22.01.2009, acestea având un conținut standardizat, iar opțiunea exprimată pentru un anumit tip de credit nu echivalează cu negocierea contractului în sine, încheiat între părți.
Arată că la momentul semnării contractului nu au avut cunoștință de elementele ce compun dobânda de referință, care nu a fost afișată la sediile băncii conform art.2.11.a din contract, ci doar de caracterul variabil al acesteia funcție de indicele Euribor.
Învederează că pe perioada derulării contractului, deși indicele Euribor a scăzut, pârâta a mărit dobânda curentă justificând costuri care la momentul semnării contractului nu erau prevăzute ca fiind incluse.
Apreciază că perceperea comisionului de administrare credit creează un dezechilibru între prestațiile părților, întrucât se raportează la valoarea întregului credit acordat, iar nu la valoarea soldului la data plății.
În drept au invocat prevederile art.4 din Legea nr.193/2000.
În susținerea cererii au depus la dosar, în copie: grafic rambursare credit, Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr._/22.01.2008.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii.
În motivare a arătat că a acordat reclamanților un credit în valoare de 40.000 de euro pe o perioadă de 300 de luni, cu D. de 8,35% pe an, garantat cu ipotecă.
Mai arată că, între mai multe produse bancare, reclamanții au optat pentru un credit cu dobândă variabilă în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR, iar nu pentru un contract cu dobânda raportată la indicele EURIBOR.
Învederează că posibilitatea de a negocia clauzele contractuale reprezintă o facultate pur subiectivă a reclamanților, care nu au manifestat diligență la momentul contractării, nicidecum un element impus sau refuzat de pârâtă.
Precizează că incumbă clientului obligația de a solicita băncii informații suplimentare, explicații și clarificări, astfel încât să cunoască și să înțeleagă regulile ce vor guverna contractul, iar reclamanții au avut posibilitatea ca de la data formulării cererii de creditare până la semnarea contractului, să pună întrebări, să citească și să se lămurească cu privire la întinderea obligațiilor asumate, astfel încât să contracteze în deplină cunoștință de cauză.
Or, rolul legislației privind protecția consumatorului este acela de a ajuta consumatorul să facă o alegere informată, nu de a proteja consumatorul care face o alegere greșită.
Arată că reclamanții au încheiat alte două acte adiționale de rescadențare a creditului prin care au confirmat valabilitatea clauzelor contractuale.
Apreciază că prevederile contractuale criticate sunt clare și neechivoce, iar cele privind comisioanele au fost acceptate fără a fi negociate sau discutate, aspect care nu poate fi imputat pârâtei.
Învederează, de asemenea, că aceste clauze contractuale fac parte din prețul contractului în sensul art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 și nu produc un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților.
În opinia pârâtei clauzele privind comisioanele percepute nu generează un dezechilibru semnificativ, comisionul de administrare fiind perceput ca un procent din valoarea creditului, astfel că nu este împovărător pentru reclamanți, iar dovada prejudiciului nu a fost făcută în cauză.
De asemenea, arată că dreptul băncii de a revizui structura ratei dobânzii este un drept elementar al acesteia impus de necesitatea adaptării la cerințele pieței financiare sau a pieței creditelor de consum.
Pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților față de prevederile art.3 și art.7 pct.1 din DL nr.167/1958, termenul general de prescripție aplicabil în cauză începând a curge de la data încheierii contractului, când părțile au luat la cunoștință de clauzele contractuale pretins abuzive.
Pârâta BCR SA a formulat cerere reconvențională solicitând instanței să dispună adaptarea contractului de credit în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile, respectiv EURIBOR la 6 luni plus o marjă fixă compusă din marja fixă existentă în contractul de credit astfel cum a fost inițial reglementată și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință.
Arată că algoritmul de calcul propus de aceasta a fost validat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin Adresa nr.1048/29.10.2010 în sensul că acesta urmează a consta în indicele de refrință aferent valutei în care a fost acordat creditul plus o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contractul inițial, valabilă la data semnării contractului și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință, valabil la data intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, respectiv iunie 2010.
În drept a invocat Decretul Lege nr.167/1958, Legea nr.193/2000, art.969 și urm. cod civil 1864, principiile de drept în care își are sediul materia.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul și a atașat la dosar, în copie,înscrisuri.(filele 55-130)
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta BCR SA Sucursala Județeană G., în calitate de împrumutător, și reclamanții B. F. și B. Tudorița, în calitate de împrumuta, respectiv coplătitor, s-a încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 22.01.2008 (f. 23) prin care reclamanții a fost împrumutați cu suma 40.000 de euro, pe o perioadă de 300 luni, cu o dobândă curentă de 6,95 % pe an, fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior
Înscrisul constatator al convenției (instrumentum) este compus din Condițiile Speciale, particularizate împrumutatului contestator și din Condițiile Generale, valabile pentru acest tip de contract (f. 31-36).
La încheierea contractului, contestatorului i s-a înmânat graficul de rambursare, care conținea informații despre rata de credit (f. 7).
Prin cererea formulată, contestatorul a solicitat să se constate nulitatea absolută a unor clauze din contractul încheiat, întrucât sunt abuzive, după cum urmează:
- art.5 din Condițiile Speciale ale contractului: la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 6,95 % pe an, fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 PP..
- art.9 lit.c din Condițiile Speciale ale contractului: pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare (…)comision de administrare de 20 euro lunar reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului acordat
- art.3.9 din Condițiile generale ale contractului de credit: comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct.1 din contract. Clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
În drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit alin. 1 din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive aprobată prin Anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000, republicată, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;
b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului;
(…)
e) dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
(…)
p) prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului;
(…)
t) dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepția unor motive întemeiate;
Potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din aceeași Lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților:
Deși este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
a). Astfel, în ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, respectiv o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
b). Așa după cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulată de către reclamanți, aceasta nu se referă la vicierea consimțământului ci la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective.
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, astfel că dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi apreciat ca prescris.
Cu privire la fondul cauzei:
Instanța constată că prevederea cuprinsă în pct.5 din Condițiile generale ale contractului de credit în privința marjei variabile a dobânzii prezintă un caracter abuziv în sensul Legii nr.193/2000, dobânda variabilă fiind raportată la o dobândă stabilită discreționar de bancă și nu la indici de referință obiectivi, verificabili, exteriori voinței băncii și care să ofere posibilitatea înțelegere a mecanismului de formare a acestei dobânzi.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Contractul preformulat a fost definit prin Ordinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat in intregime sau aproape in intregime de catre operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputand modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci avand doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
Prin urmare, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalenta cu stabilirea clauzei in mod unilateral de catre comerciant si imposibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei. Cu alte cuvinte, legislatia protectiei consumatorilor instituie o prezumtie relativa de lipsa a negocierii directe a clauzelor contractuale, daca suntem in prezenta unor contracte preformulate si/sau a unor conditii generale de vanzare.
Instanța reține că, în contractul în cauză există mențiuni cu privire la suma împrumutată și durata împrumutului, care sunt introduse la cererea împrumutatului și se înscriu în anumite limite minime și maxime stabilite a priori de bancă. Împrumutatul nu realizează o veritabilă personalizare a produsului bancar, ci alege numai suma de care are nevoie, durata contractului și tipul de contract dintre produsele disponibile, restul condițiilor fiind impuse de bancă.
Clauza prevăzută la art. 5 din Condițiile speciale ale contractului de credit reprezintă o clauză nenegociată, înscrisă într-un contract standard preformulat. Mai mult, conform art. 4 alin 3 teza finală din Legea 193/2000 dovada efectuării negocierii directe cu consumatorul revenea pârâtei care nu a făcut nicio dovadă în acest sens, iar alegerea clientului între mai multe oferte de produse bancare nu echivalează cu o veritabilă negociere a condițiilor contractuale.
Potrivit art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000 republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte și nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța apreciază că textul de lege limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului, în cazul în care criteriile de calcul sunt vagi și dificil de înțeles. Pentru exemplificare, instanța reține că nu ar putea examina caracterul abuziv al clauzei prin care s-a stabilit valoarea sumei împrumutate, însă ar putea examina modul de stabilire și de calcul al dobânzii și al comisioanelor aferente.
În acest sens, nu va putea fi reținută critica formulată de către pârâtă, deoarece prețul contractului este acela prevăzut la art.1 din Convenția de credit, și anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauza este apreciată ca fiind abuzivă prin prisma dreptului unilateral de revizuire a ratei dobânzii fără justificarea umor motive întemeiate în sensul Legii nr.193/2000.
De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad „dispozițiile art.4 alin.2 și art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța va avea în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutatului, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
Or, în cauză este evident că s-a produs un dezechilibru contractual atâta vreme cât banca poate modifica în mod unilateral cuantumul dobânzilor sau al comisioanelor, creștere justificată prin apariția unor creșteri suplimentare pe parcursul derulării contractului, costuri care nu sunt prevăzute în contract.
De altfel, la data de 04.06.2009 pârâta a notificat reclamanților noul nivel al dobânzii de referință variabilă ca fiind de 10,40 % cu consecința modificării ratei lunare de plată la suma de 392,58 euro cu scadența la data de 24.06.2009 (față de suma de 301,44 eur ce ar fi fost datorată la data de 24.06.2009 conform graficului inițial de rambursare)
În ce privește comisionul de administrare de 0,05% din valoarea creditului, prevăzut de art. 9 lit. c din Condițiile Speciale și art. 3.9 din Condițiile Generale, instanța reține că prezintă un caracter abuziv, în condițiile în care în contract nu se precizează cărui serviciu prestat de bancă ar surveni perceperea acestuia.
Totodată, reține că perceperea comisionului în cauză determină un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul comisionului față de valoarea creditului în condițiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenției, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului.
Instanța reține că reclamanții consumatori au acționat, la momentul încheierii contractului de credit, de pe o poziție inegală în raport cu profesionistul BCR SA, acesta din urmă având obligația de informare asupra tuturor produselor oferite de bancă, asupra costului total al creditului, dar și asupra semnificației unor comisioane, cum este și comisionul de administrare, respectiv asupra modalității de calcul al acestor comisioane.
De altfel, lipsa negocierilor între părți raportat la clauzele privind comisioanele percepute a fost recunoscută chiar de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei.
În ceea ce privește cererea reclamanților de privind modificarea clauzei prevăzute la pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/22.01.2008 în sensul înlocuirii sintagmei „dobânda de referință variabilă” cu indicele EURIBOR, respectiv privind emiterea unui nou grafic de rambursare conform noului algoritm de calcul al dobânzii la credit, cât și cererea reconvențională formulată de pârâta BCR SA, instanța reține că sunt neîntemeiate.
Stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulității clauzei inițiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuția instanței judecătorești, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părți.
Instanța de judecată poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui, chiar și în situația din speța în care există norme legale imperative cu privire la dobânda din contractele de credit.
Înlocuirea ori modificarea unei clauze contractuale nu poate fi decât rezultatul acordului de voință al părților contractante, instanța putând dispune înlocuirea doar în situația în care între părți nu ar fi fost divergente în acest sens, ar fi tranzacționat, ceea ce implicit reprezintă tot voința concordantă a acestora.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada efectuării acestora de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâta BCR SA.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții B. F. și B. TUDORIȚA domiciliați în G., ., ., județ G. în contradictoriu cu pârâta BCR SA cu sediul în București, .. 5, sector 3.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 5 și la punctul 9 lit.c din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/22.01.2008.
Anulează clauzele prevăzute la pct. 5 și la punctul 9 lit.c din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/22.01.2008.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct.3.9 din Condițiile generale de creditare – Anexă la Contractul de credit bancar nr._/22.01.2008.
Anulează clauzele prevăzute la pct.3.9 din Condițiile generale de creditare – Anexă la Contractul de credit bancar nr._/22.01.2008.
Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind modificarea clauzei prevăzute la pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/22.01.2008 în sensul înlocuirii sintagmei „dobânda de referință variabilă” cu indicele EURIBOR, respectiv privind emiterea unui nou grafic de rambursare conform noului algoritm de calcul al dobânzii la credit.
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta BCR SA în contradictoriu cu reclamanții B. F. și B. TUDORIȚA.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei BCR SA la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. E.L.D./Dact. P.D./5 ex./30.09.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9428/2014. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 1124/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
