Pretenţii. Sentința nr. 4159/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4159/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 18332/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4159
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.04.2014
Președinte – I. D. C.
Grefier – M. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „pretenții ” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 765 în contradictoriu cu pârâtul Ș. O..
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 17.04.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.10.2013, sub nr._ /2012 pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 765 a chemat în judecată pârâtul S. O. solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 3.255,55 lei, din care suma de 2.910,71 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013, iar suma de 344,84 lei reprezintă penalități de întârziere, calculate pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013.
A solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 54, situat în mun. G., .. 1bis, . al asociației, și a beneficiat de furnizarea de utilități, însă, deși avea obligația, nu a achitat serviciile aferente locuinței sale la scadență. La debitul restant s-au calculat majorări de întârziere conform dispozițiilor legale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230-2007, art. 25, 32, 43, 48 și art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copii certificate: fișa de cont a pârâtului, invitatie mediere, fișa de calcul a penalităților, listele de plată si proces verbal stabilire procent penalitate (f. 5-59).
Legal citat, pârâtul S. O. nu a formulat întâmpinare.
Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.97 pct. 1 lit. j raportat la art. 107 C.pr.civ.
În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, coroborate cu fișa de cont pentru pârâtul S. O., rezultă că acesta nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare, acumulând debit restant.
Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, reclamanta a calculat penalități de întârziere. Prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din 11.04.2009, s-a stabilit un cuantum de 0,1% pe zi de întârziere (f. 5-6), iar in 11.01.2011 procentul de penalitate a fost scazut la 0,04% (f. 10).
La stabilirea penalităților s-a ținut cont de faptul că datorită întârzierilor la plata cheltuielilor de întreținere s-au achitat cu întârziere facturile către toți furnizorii, care la rândul lor percep penalități.
În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului cod civil (de la 1864) și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea normelor Codului civil vechi, deoarece, potrivit art. 3 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Noului Cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul cadru al Asociațiilor de Proprietari, asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.
Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Potrivit listelor de plată a întreținerii coroborate cu fișa de cont a pârâtului, acesta prezintă restanțe la cotele de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012 – august 2013, în cuantum de 2.910,71 lei (f. 11-13 si 16-55).
Instanța reține că pârâtul nu a contestat sumele de plată solicitate de reclamantă, nici la momentul afișării listelor de plată, conform dispozițiilor legale.
Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului cu privire la cheltuielile de întreținere restante, în cuantum de 2.910,71 cu titlu de debit.
Referitor la penalitățile de întârziere calculate de reclamantă, instanța constată că prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din data de 11.04.2009, s-a stabilit un cuantum de 0,1% pe zi de întârziere (f. 5-6), iar in 11.01.2011 procentul de penalitate a fost scazut la 0,04% (f. 10).
Cuantumul penalităților, calculate pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013. este în sumă de 344,84 lei.
Având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, instanța apreciază că, în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea de art. 998 – art. 999 C.civ. Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâților de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce le revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.
În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtei și dispozițiile Legii nr. 230/2007, mai sus menționate, instanța va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 344,84 lei.
Pentru considerentele arătate, constatând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile și astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând obligația de plată a unei sume de bani, respectiv contravaloarea debitului și a penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969, art. 1066 și art. 1073 din vechiul C.civ., va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 3.255,55 lei, din care suma de 2.910,71 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013, iar suma de 344,84 lei reprezintă penalități de întârziere, calculate pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 765, cu sediul în G., Calugareni nr. 12, ., parter, jud. G., în contradictoriu cu pârâtul S. O., cu domiciliul în G., .. 1bis, ., jud. G.,.
Obligă pârâtul S. O. către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 765 la plata sumei de 3.255,55 lei reprezentând: 2.910 lei cheltuieli de intretinere restante pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013 si 344,84 lei penalități de întârziere pentru cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012 – august 2013.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Galati.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.04.2014.
.
Președinte, Grefier,
I. D. C. M. V.
Red I.D.C / Dact M.V /4ex /03.06.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 9428/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|