Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 17442/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. M. M.
Grefier E. C. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. R. DE RADIODIFUZIUNE și pe pârât S.C. E. P. S.R.L., având ca obiect „cerere de valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință conform disp. art. 104 alin. 10 din regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești care învederează că reclamantul a depus precizări, după care;
Instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 30.09.2013, sub nr._, reclamanta S. R. de Radiodifuziune a chemat în judecată pârâta S.C. E. P. S.R.L., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 600 lei, reprezentând contravaloarea serviciului public de radiodifuziune aferentă perioadei noiembrie 2010-iunie 2012 și suma de 106,64 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 02.09.2013, cu cheltuieli de judecată.
La data de 19.03.2014 reclamanta a înțeles să își modifice acțiunea solicitând pronunțarea unei hotărâri în procedura specială a cererii cu valoare redusă, prin care să oblige debitoarea la plata sumei de 600 lei, reprezentând contravaloarea serviciului public de radiodifuziune aferentă perioadei noiembrie 2010-iunie 2012 și suma de 106,64 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 02.09.2013.
Prin formularul de cerere, reclamanta a arătat că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 41/1994 pârâta, în calitate de beneficiară, avea obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 -1032 C.proc.civ., ale Legii nr. 41/1994 și ale HG nr. 977/2003.
În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse în copie la dosar (filele 5-25) și a menționat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
Pârâta S.CEchidistant P. S.R.L., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acținii arătând ca nu are calitatea de beneficiar iar administratorul societății, G. C., beneficiază de scutirea de la plata taxelor radio tv publice.
În ședința camerei de consiliu din 12.06.2014, instanța a încuviințat și a administrat, pentru reclamantă și pentru pârâtă, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, în temeiul dispozițiilor legale pârâta avea obligația să achite lunar taxa de radiodifuziune, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o în noiembrie 2010 – iunie 2011.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 40 alin 3 din OUG nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune, aprobată cu modificări prin Legea nr. 533/2003, persoanele juridice care au sediul în Romania, inclusiv filialele, sucursalele și subunitățile fără personalitate juridică ale acestora precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că legiuitorul prezumă calitatea de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune pentru toate persoanele juridice, fără ca aceasta să fie condiționată de posesia receptoarelor ori de încheierea unei anumite convenții între părți.
Din coroborarea dispozițiilor alin. 2 și 3 ale art. 40 din OUG nr. 71/2003 cu art. 40 din Legea nr. 41/1994, astfel cum a fost modificată, rezultă că legiuitorul a prevăzut doar pentru persoanele fizice posibilitatea de a declara pe proprie răspundere că nu dețin receptoare radio pentru a fi scutite de plata taxei pentru serviciul de radiodifuziune, pentru persoanele juridice nefiind prevăzută o astfel de posibilitate.
Cuantumul lunar al taxei pentru serviciul de radiodifuziune este prevăzut în anexa HG nr. 977/2003. Astfel, taxa pentru persoanele juridice care intra sub incidența OG nr. 24/2001 privind microîntreprinderile este de 10 lei/lună iar pentru restul persoanelor juridice de 30 lei/lună.
Potrivit dispozițiilor art. 1073 din Codul civil de la 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
În ceea ce privește debitul, instanța reține că facturile emise se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege, potrivit dispozițiilor art. 1.270 C.civ.
Reclamanta a făcut dovada faptului că, deși i-au fost comunicate facturile care conțineau contravaloarea taxei de radiodifuziune, pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita suma de 600 reprezentând servicii de radiodifuziune prestate în perioada noiembrie 2010 – iunie 2011.
Existența debitului rezultă din facturile emise. De asemenea, creanța este lichidă întrucât cuantumul acesteia este determinat în cuprinsul actului constatator. Creanța este și exigibilă, întrucât pârâta avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, cel mai târziu la data scadenței, termenul de plată prevăzut expres, fiind îndeplinit în cauză.
Pârâta nu a făcut dovada plății datoriei acumulate, deși îi revenea această obligație potrivit art. 249 din C.proc.civ., astfel că instanța apreciază că s-a făcut dovada existenței unui creanțe certe, lichide și exigibile, în cuantum de 600 lei, reprezentând prețul serviciului prestat.
Dispozițiile art. 6 alin 1 si 2 din HG nr. 977/2003 prevăd că, pentru neplata la termen a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, beneficiarii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, determinate în conformitate cu metodologia de calcul a S.C. Electrica S.A. pentru întârzierea la plată a facturilor de energie electrică.
Potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 5/2003 de modificare a Deciziei nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, respectiv 0,04%.
Instanța apreciază că s-a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtei, reprezentând penalități de întârziere, în cuantum de 104,64 lei.
În concluzie, față de considerentele expuse, în baza art. 40 din OUG nr. 71/2003 și art. 6 din HG nr. 977/2003 raportate la art. 1.170 și 1.270 C.civ. și art. 1030 C.proc.civ., instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata sumei de 600 lei reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei noiembrie 2010 – iunie 2011 și 104,64 lei reprezentând penalități de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea ”cu valoare redusă”, formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE cu sediul în București, sector 1, .. 60-64, București, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în G., ., .. 19, jud. G..
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 600 lei, reprezentând contravaloarea serviciului public de radiodifuziune aferentă perioadei noiembrie 2010-iunie 2012 și suma de 106,64 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data de 02.09.2013.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie de drept.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile, de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Cercetată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2014.
Președinte, Grefier,
M. M. M. E. C. V.
Red. M.M.M./tehnored. E.C.V./4 ex/ 09.12.2014/.>
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2916/2014.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|