Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 10067/233/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 18 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D. C.
Grefier E. C. V.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe petent B. M., petent B. V. având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 18.11.2014, dată la care a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constantă următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 08.09.2008 sub nr._ (înregistrată inițial la O.C.P.I. G. la 01.09.2008) petenții B. V. și B. M., au formulat plângere împotriva încheierii înregistrata sub nr._/09.07.2007.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că prin Încheierea nr._/09.07.2007 s-a dispus înscrierea în cartea funciară nr._ a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în G., . nr. 17 în favoarea numitului S. V..
Arata că lui S. V. i s-a întocmit în mod ilegal contractul de vânzare-comparare nr. 241/13.03.2006 în baza Legii nr. 112/1995
În drept a invocat art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Legal citat, O.C.P.I. G., care a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția tardivității formulării plângerii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, deoarece încheierea nr._/09.07.2007 a fost pronunțată cu îndeplinirea condițiilor legale.
În drept au fost invocate disp. art. 115-116C.pr.civ. și Legea nr. 7/1996.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 23.10.2008 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. G., fiind scoasa din citativ
La termenul din data de 20.07.2009 instanța invoca din oficiu excepția lipsei de interes a petenților în promovarea prezentei plângeri.
La termenul din data de 03.08.2009 instanța pune în discuția parților excepția lipsei de interes a petenților în promovarea prezentei plângeri, excepție respinsa prin aceeași încheiere de ședința.
Prin Dispoziția nr. 5 din data de 16.03.2011 emisa de Președintele Judecătoriei G. s-a dispus efectuarea de verificări privind existenta dosarului nr._, iar în cazul în care dosarul nu este găsit, se va proceda la reconstituire.
La solicitarea instanței, OCPI G. a comunicat actele care au stat la baza înscrierii în cartea funciara nr._-C1 a imobilului situat în G., . nr. 17 în favoarea numitului S. V. și S. (f. 50-78).
La data de 06.12.2011, Primăria Municipiului G. a comunicat următoarele înscrisuri: Adresa nr._/10.06.1998 privind aprobarea repartizării spațiului, Contractul de închiriere nr. 149/24.10.2005 și Protocolul nr._/04.10.2001 (f. 84-100).
La data de 25.04.2013 numiții Jarca C. și Jarca M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu (f. 148-149).
În drept au invocat art. 62-66 C.pr.civ.
Au depus înscrisuri (f. 150-156).
La data de 18.11.2013 Municipiul G. a depus în copie contractele de vânzare-comparare perfectate în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru tot imobilul situat în G., . nr. 17 (f. 194-201).
Prin încheierea din data de 11.09.2014 în conformitate cu prevederile art. 583 C.pr.civ. instanța a constat refăcut dosarul nr._ al Judecătoriei G. având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciara”.
La termenul din data de 09.10.2014 petentul B. V. a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de intervenție în interes propriu.
La termenul din data de 20.11.2014 instanța a respins ca nefondata excepția insuficientei timbrări a cererii de intervenție în interes propriu.
La același termen de judecata instanța a pu în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulata de Jarca C. și Jarca M., cerere care a fost respinsa în principiu.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
A fost atașat dosarele nr._/09.07.2007 și nr. 6066/01.09.2008 ale O.C.P.I. G. (f. 255-298).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin încheierea nr._/09.07.2007pronunțată de O.C.P.I. G., a fost admisă cererea formulată de S. V. și s-a dispus intabularea în cartea funciară nr._ a dreptului de proprietate în favoarea numiților S. V. și S. S. (fila 274).
Temeiul intabulării dreptului de proprietate l-a reprezentat contractul de vânzare-cumpărare nr. 241N/13.03.2006, potrivit căruia S. V. și S. S. au cumpărat imobilul situat în G. . nr. 17.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 7/1996, în vigoare la momentul pronunțării încheierii, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
Potrivit art. 47 din Legea 7/1996, cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere.
Potrivit art. 48, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții:
a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;
b) cuprinde exact și complet numele sau denumirea părților și se menționează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;
c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;
d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;
e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului;
f) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor legale.
Instanța constată că au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile legale în materie, astfel încât în mod corect O.C.P.I G. a admis cererea și a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului corp 1 (. G. . nr. 17.
Toate susținerile petenților din cuprinsul plângerii se referă la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. Însă, în cadrul plângerilor împotriva încheierilor de carte funciară nu se analizează valabilitatea înscrisurilor în temeiul cărora au fost pronunțate încheierile, ci doar legalitatea și temeinicia acestor încheieri.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge plângerea petenților, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții B. M. cu domiciliul în G., în G., ., nr. 17, jud. G. și B. V. cu domiciliul G., ., ., jud. G..
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2014.
Președinte, Grefier,
I. D. C. E. C. V.
Red. I.D.C./tehnored. E.C.V./4 ex/ 30.01.2015/.>
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Încheierea nr. 03/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|