Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5403/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5403/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 3763/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5403
Ședința din Camera de consiliu din.27.05.2014
Președinte – I. D. C.
Grefier – M. V.
La ordine soluționarea cererii de valoare redusă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 770 în contradictoriu cu pârâtele F. V. și L. A..
La apelul nominal facut în Camera de Consiliu a raspuns pârâta F. V., lipsă fiind reclamanta si pârâta L. A..
Procedura de citare a cauzei fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul ca la data de 16.05.2014 reclamanta a depus la dosar precizări, in dublu exemplar, după care,
S-a procedat la identificarea pârâtei, care s-a legitimat cu BI . nr._.
Instanta pune in discutie din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei L. A. si acorda cuvantul părtilor.
Pârâta sustine ca este proprietara imobilului in litigiu, unde locuieste impreuna cu fiica sa L. A. si cu nepoata sa. Recunoate datoriile de la întretinere si achita lunar cate 100-200 lei.
Instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauza potrivit disp. art. 131 NCPC.
În baza art. 255 raportat la art. 258 N.Cod proc.civ., instanța încuviințează pentru părti proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este pertinentă, concludenta și utila, putând contribui la soluționarea cauzei.
Instanta retine cauza in pronuntare asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei L. A., invocata din oficiu cat si pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.02.2014, reclamanta Asociatia de P. nr. 770 în contradictoriu cu pârâtii F. V. si L. A. a solicitat instanței ca, pe calea procedurii speciale a ”cererii cu valoare redusă”, să dispună obligarea pârâtilor la plata sumei de 6.198,33 lei, reprezentând: 4.575,40 lei debit neachitat aferent perioadei iulie 2012 – decembrie 2013 si suma de 1.622,93 lei reprezentand penalitati de intarziere aferente perioadei octombrie 2012 – decembrie 2013.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârtii sunt proprietarii apartamentului nr. 26, situat în mun. G., .. 43, ., fiind membru al asociației, și a beneficiat de furnizarea de utilități, însă, deși avea obligația, nu a achitat serviciile aferente locuinței sale la scadență. La debitul restant s-au calculat majorări de întârziere conform dispozițiilor legale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230-2007, art. 25, 32, 43, 48 și art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copii certificate: fișa de cont a pârâtului, fișa de calcul a penalităților, listele de plată si proces verbal stabilire procent de penalitate (f. 5-30).
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 – 1032 C.proc.civ.
Pârâtii, deși legal informati, potrivit dispozițiilor art. 1029 alin. 3 C.proc.civ., despre cererea îndreptată împotriva sa, nu au formulat un răspuns.
Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 107 și art. 1.027 C.proc.civ.
Instanta a invocate din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei L. A..
Reclamanta a depus la data de 16.05.2014 precizari cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei L. A. (f. 47).
Reclamanta arata ca parata L. A. este fiica numitei F. V. si a defunctului F. G..
Arata ca la momentul formularii cererii de chemare in judecata, numita L. A. este mostenitor legal a defunctului F. G..
, conform disp. Art. 963 si urm C.civil.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei L. A., instant retine urmatoarele:
La termenul din 27.05.2014 s-a prezentat in instanta, parata F. V. care a precizat ca fiica acesteia, parata L. A. locuieste impreuna cu aceasta, ca pana in anul 2011 a platit cheltuielile la intretinere.
Potrivit art. 963 alin. 1 C.civil - Mostenirea se cuvine, in ordinea si dupa regulile stabilite in prezentul titlu, sotului supravietuitor si rudelor defunctului, si anume descendentilor, ascendentilor si colateralilor acestuia, dupa caz.
Potrivit art. 1108 alin. 3 C.civil - Acceptarea este tacita cand succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea sa il faca decat in calitate de mostenitor.
Avand in vedere platile efectuate de catre parata L. A. si faptul ca locuieste in aapartamentul defunctului F. G., instanta apreciaza ca are caliatate procesuala pasiva in prezenta actiune, raportat la 1108 alin. 3 C.civil.
Pentru considerentele expuse, instant urmreaza sa respinga ca nefondata, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei L. A.
În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, coroborate cu fișa de cont pentru pârâtii F. V. si L. A., rezultă că aceasta nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare, acumulând debit restant.
Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, reclamanta a calculat penalități de întârziere. Prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din 10.12.2007, s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere (f. 11).
La stabilirea penalităților s-a ținut cont de faptul că datorită întârzierilor la plata cheltuielilor de întreținere s-au achitat cu întârziere facturile către toți furnizorii, care la rândul lor percep penalități.
In drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Potrivit listelor de plată a întreținerii coroborate cu fișa de cont a pârâtului, acesta prezintă restanțe la cotele de întreținere aferente perioadei iulie 2012 – decembrie 2013, în cuantum de 4.575,40 lei (f. 5 si 13-30).
Instanța reține că pârâtul nu a contestat sumele de plată solicitate de reclamantă, nici la momentul afișării listelor de plată, conform dispozițiilor legale.
Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului cu privire la cheltuielile de întreținere restante, în cuantum de 4.575,40 cu titlu de debit.
Referitor la penalitățile de întârziere calculate de reclamantă, instanța constată că prin hotărârea Adunării generale a asociației de proprietari din data de 10.12.2007 s-a stabilit un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.
Cuantumul penalităților, calculate pentru perioada mai 2012 – decembrie 2013 este în sumă de 1.622,93 lei (f. 6).
Având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, instanța apreciază că, în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea..
Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâților de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce le revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.
În consecință, având în vedere obligația constatată în sarcina pârâtei și dispozițiile Legii nr. 230/2007, mai sus menționate, instanța va obliga pârâtii la plata către reclamantă a sumei de 6.198,33 lei, reprezentând: 4.575,40 lei debit neachitat aferent perioadei iulie 2012 – decembrie 2013 si suma de 1.622,93 lei reprezentand penalitati de intarziere aferente perioadei octombrie 2012 – decembrie 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei L. A., invocata din oficiu, ca nefondata.
Admite parte cererea formulată de reclamanta Asociatia de P. nr. 770 cu sediul în G., ., . contradictoriu cu pârâtii F. V. si L. A., ambii cu domiciliul in Galati, .. 43, ., ..
Obligă pârâtii catre reclamanta la plata sumei de 6.198,33 lei, reprezentând: 4.575,40 lei cheltuieli intretinere aferente perioadei iulie 2012 – decembrie 2013 si suma de 1.622,93 lei penalitati de intarziere aferente perioadei octombrie 2012 – decembrie 2013..
Executorie de drept.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..
Cercetată în cameră de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.IDC./Tehnoredactat M.V.
5 ex. – 10.07.2014
..07.2014
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 16/2014.... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 27/2014.... → |
---|