Plângere contravenţională. Încheierea nr. 16/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 6609/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
INCHEIERE
Sedința publică din data de: 16.10.2014
Președinte: M. M. M.
Grefier: R. A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petent G. M. și pe intimat Ministerul Administrației și Internelor – S. de Ordine Publică.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza are ca obiect plângere contravențională.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.
Instanța, constatând la acest termen de judecată că proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți în dovedirea și combaterea cererii, sunt admisibile, potrivit legii și duc la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C.p.civ., le încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța, în baza disp. art. 392 C.p.civ, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Instanța, în baza disp. art. 394 alin. 1 C.p.civ, declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul disp. art. 396 alin. 1 C.p.civ.
DISPUNE
Amână pronunțarea la 23.10.2014
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2014
Președinte, Grefier,
„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.
Dosar nr._ ROMÂNIA JUDECĂTORIA G. SECȚIA CIVILĂ SENTINȚA CIVILĂ NR._ Sedința publică din data de: 23.10.2014 Președinte: M. M. M. Grefier: R. A. M. Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petent G. M. și pe intimat Ministerul Administrației și Internelor – S. de Ordine Publică. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.10.2014, când a hotărât următoarele: | |
INSTANȚA Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.04.2014 sub nr._, petentul G. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala M. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal . nr._ din data de 08.04.2014 întocmit de intimată. În motivarea plângerii petentul a arătat că știa din anii precedenți că perioada de prohibiție începe cu data de 15.04.2014, iar la data de 08.04.2014, a fost sancționat contravențional pentru că a mers la pescuit pe malul Siretului în perioada de prohibiție. M. arată petentul că avea asupra sa doar o singură undită și mergea la pescuit pe malul Siretului mai mult pentru recreere. Plângerea nu a fost motivată în drept. Intimata, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția față de plângerea formulată de petent. Analizând probele administrate, instanța constată că acțiunea este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente: În fapt, prin procesul verbal de contravenție atacat cu plângere s-a reținut că petentul a efectuat pescuit recreativ sportiv cu o undiță în perioada de prohibiție pe râul Siret ,faptă contravențională prevăzută de art. 59 lit. f din OUG 23/2008, fiindu-i aplicată o amendă în sumă de 600 lei. În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței. Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/08.04.2014, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptelor săvârșite, data comiterii acestora și semnătura agentului constatator. Totodată, procesul-verbal conține mențiuni cu privire la obiecțiunile formulate de petent. Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, petentul nedovedind o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul verbal contestat. Relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța mai reține și faptul că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002). Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ). Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ). Din probele administrate în cauză nu rezultă că petentul ar fi pescuit o anumită cantitate de pește sau alte viețuitoare acvatice. În aceste condiții instanța constată că sancțiunea contravențională aplicată de agentul constatator nu a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, întrucât acțiunea petentului de a pescui nu s-a soldat cu capturarea unor pești sau alte viețuitoare acvatice așa cum prevede art. 59 lit. f din OUG 23/2008. Ca urmare, fapta contravenientului este de o gravitate redusă în înțelesul art. 7 din OG 2/2001, astfel încât acestuia i se poate aplica sancțiunea contravențională a avertismentului. Față de cele arătate, instanță va admite în parte plângerea și va modifica procesul verbal de contravenție în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale de 600 lei cu sancțiunea avertismentului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE: Admite în parte plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 08.04.2014, formulată de către petentul G. M., Cnp:_, domiciliat în mun. G., ., ., etj. 1, ., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor – S. de Ordine Publică G.. Modifică procesul-verbal de contravenție în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională de 600 lei amendă cu sancțiunea” Avertisment”. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria G.. Pronunțată în ședință publică astăzi 23.10.2014. Președinte, Grefier, Red. MMM/Dact. RAM/5ex. 02.12.2014 „Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”. | |
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2485/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5403/2014. Judecătoria... → |
---|