Cereri. Hotărâre din 24-10-2014, Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 17155/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIE CIVILĂ
ORDONANȚA CIVILA NR._
Ședința publică de la 24 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. D.
GREFIER V. A.
La ordine fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect anulare B.O. formulata de petenta . IMPEX SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și retine dosarul in pronuntare.
INSTANȚA
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, . Impex SRL G. a solicitat anularea biletului la ordin . nr._ emis de ., în mâinile oricui s-ar găsi.
În motivarea cererii, petenta a arătat că a pierdut biletul la ordin.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În susținere, petenta a depus înscrisuri (filele 3-4).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:.
Potrivit art. 89 din Legea 58/1934, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unei cambii, posesorul poate înștiința despre aceasta pe tras și poate solicita anularea titlului printr-o cerere adresată președintelui judecătoriei locului în care cambia este plătibilă.
Cererea va trebui să arate condițiunile esențiale ale cambiei și, dacă este vorba de o cambie în alb, elementele suficiente spre a o identifica.
Președintele judecătoriei, după examinarea cererii și a elementelor produse, precum și a dreptului posesorului, va pronunța în cel mai scurt timp posibil o ordonanță prin care, specificând datele cambiei, o va declara nulă în mâinile oricui se va găsi ea.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 58/1934, instanța va admite cererea și va anula biletul la ordin . nr._ emis de ., în mâinile oricui s-ar găsi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea avand ca obiect anulare B.O. formulata de petenta . IMPEX SRL.
Anulează biletul la ordin . nr._ emis de ., în mâinile oricui s-ar găsi.
Cu drept de opoziție pentru deținătorul biletului la ordin în termen de 30 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.R.D./Tehnored.V.A.- 4ex.-10.11.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4395/2014.... | Pretenţii. Încheierea nr. 17/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|