Contestaţie la executare. Încheierea nr. 10/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 10/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 2115/233/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 10.06.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 617 în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C., FILIALA G., având ca obiect „contestație la executare +suspendare executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, prin avocat Gafituc A. M., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata, prin consilier juridic S. M., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța a calificat cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de partea contestatoare drept cerere de acordare facilități la plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorul contestatoarei a arătat că nu insistă în cererea de acordare facilități la plata taxei judiciare de timbru și că, în ceea ce privește capătul principal al cererii, taxa judiciară de timbru este achitată. Cu privire la suspendarea executării silite, a arătat că înțelege să renunțe la acest capăt de cerere.
Instanța a constatat că partea contestatoare a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă contestației la executare. Totodată, în temeiul art. 246 alin. 2 C.proc.civ., instanța a luat act de renunțarea contestatoarei la capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Apărătorul contestatoarei a pus concluzii pentru admiterea acțiunii. A solicitat amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
Reprezentantul convențional al intimatei a pus concluzii pentru respingerea acțiunii.
În temeiul art. 150 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 17.06.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 17.06.2014
Instanța constituită din:
Președinte – M. A.
Grefier – I. M.
Având în vedere că președintele completului de judecată, dna judecător N. D. B., se află la un curs de formare continuă,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 24.06.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2014.
Președinte Grefier
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 24.06.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 30.06.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2014.
Președinte Grefier
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.7133
Ședința publică din data de 30.06.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – V. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617 în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C., FILIALA G., având ca obiect „contestație la executare +suspendare executare”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 17.06.2014, 24.06.2014 și apoi la data de 30.06.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 05.02.2014 contestatoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617 G., în contradictoriu cu intimata . administrator judiciar CC Insol SPRL C. – Filiala G. – a formulat contestația la executare împotriva procesului verbal de înființare sechestru din 21.01.2014 întocmit de B. P. Ș. în dosarul de executare nr. 613/2012 precum și împotriva celorlalte acte de executare emise în același dosar, pe care le consideră nelegale. A solicitat și întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare datei de 21.01.2014.
În motivarea cererii formulate contestatoarea a arătat că prin procesul verbal emis de executorul judecătoresc la 21.01.2014 s-a aplicat măsura sechestrului definitiv pe toate încasările viitoare, înregistrate de către asociația contestatoare în evidențele contabile începând cu 21.01,.2014, în procent de 10% de la chitanța nr. 5011 până la achitarea integrală a sumei cuprinse în titlu executoriu reprezentată de sentința civilă nr. 9764/2009 pronunțată de judecătoria G., prin același proces verbal fiind stabilit ca administrator sechestru să fie numit casierul creditoarei, care va încasa un procent de 10% din încasările zilnice înregistrate de către debitor în evidențele contabile.
A menționat faptul că față de contestatoare au mai fost întocmite de către aceeași creditoare procese verbale de sechestru definitiv, în alte dosare de executare silită, întru-un procent de 135 % din viitoarele încasări.
A menționat faptul că pretențiile supuse executării silite sunt reprezentate de plata unor sume de bani reprezentând penalități de întârziere, arătând că potrivit art. 49 al. 3 din legea nr. 230/2007 coroborat cu art. 25 al. 3 din HG 1588/2007 executarea acestor sume se realizează prin poprirea încasărilor zilnice la fondul de penalități iar nu prin poprirea încasărilor din fiecare zi, arătând în același timp că fondul de penalități aflat în curs de alimentare prin executarea silită a debitorilor contestatoarei, ar putea fi de cel puțin 224.248,34 lei, creanța totală a intimatei fiind de doar 132.265,30 lei.
A apreciat că prin maniera în care este executată silit, se blochează activitatea asociației și a furnizorilor de utilități.
A solicitat suspendarea executării silite și suspendarea provizorie a executării silite.
Conform disp. art. 242 C. a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
A depus înscrisuri (f. 7-28).
La data de 28.03.2014 contestatoarea Asociația de proprietari nr. 617 G. a depus la dosar precizări arătând că prin procesul verbal de instituire a sechestrului executorul judecătoresc nu a procedat la inventarierea sumelor de bani și nici nu le-a declarat sechestrate, solicitând să se constate că acestea nu au fost legal sechestrate, trebuind verificată nu doar legalitate de fond ci și legalitatea formală a sechestrului. A precizat că instituirea sechestrului poate avea loc în cadrul unei proceduri de executare silită atunci când creanța creditorului se va îndestula prin vânzarea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului iar sechestrul se aplică pentru a împiedica debitorul să înstrăineze aceste bunuri și să-și determine insolvabilitatea, contestatoarea invocând disp. art. 411, art. 416, art. 418 și art. 419 Cod pro. Civilă.
A arătat că executorul judecătoresc nu a respectat procedura, întocmind procesul verbal de sechestru cu neobservarea dispozițiilor legale enumerate iar bunurile sechestrate nu au fost individualizate.
Intimata . prin administrator judiciar CC INSOL SPRL C. – Filiala G. – a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că potrivit art. 371 ind. 1 C. obligația stabilită prin titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie iar în caz contrar prin executare silită potrivit dispozițiilor codului de procedură civilă. A arătat că debitoarea a fost somată să achite sumele din titlul executoriu însă pentru că nu le-a îndeplinit a fost întocmit procesul verbal de sechestru din 21.01.2014 cu privire la încasările viitoare zilnice. A arătat că potrivit art. 411 al. C. dacă în termen de 1 zi de la primirea somației debitorul nu plătește suma datorată executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile ale debitorului. A precizat că asociația contestatoare nu respectă procentele pentru care au fost încheiate procesele verbale de sechestru, plătind periodic o sumă de 50 – 100 lei, indiferent de încasări. A menționat că legislația nu distinge cu privire la veniturile ce pot fi supuse executării, apreciind că sechestrul se poate aplica asupra tuturor veniturilor asociației, indiferent de proveniența acestora. A apreciat că executarea silită este legală, sumele de bani sechestrate nefiind bunuri exceptate de la executarea silită. A menționat că procesul verbal conține suficiente elemente pentru a face în viitor posibilă determinarea bunului supus sechestrului, respectiv 10% din încasările zilnice înregistrate de asociația contestatoare.
În drept au fost invocate disp. art. 115 – 118 Cod proc. civilă.
Intimata a depus înscrisuri (f. 67 - 80).
La termenul de judecată din 10.06.2014 contestatoare prin apărător ales a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, prin încheierea de ședință din data de 10.06.2014 instanța luând act de renunțarea la judecată a contestatoarei cu privire la acest capăt de cerere.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri. A fost atașat dosarul de executare cu nr. 613/2012 al B. P. Ș. (f. 42-54).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 9764/10.11.2009 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul cu nr._/233/2009 a fost obligată pârâta Asociația de Proprietari nr. 617 G. să plătească reclamantei . de 24.340,41 lei reprezentând majorare de întârziere, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 1.449,81 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 19.06.2012 intimata creditoare a formulat cerere de executare silită, fiind înregistrat dosarul cu nr. 613/2012 al B. P. Ș..
P. încheierea de ședință nr. 3498/04.07.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul cu nr._/233/2012 a fost încuviințată executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu sentința civilă nr. 9764/10.11.2009 a Judecătoriei G., precum și a cheltuielilor de executare, executare pornită de creditorul . împotriva debitorului ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617 G..
P. somația emisă la 18.07.2012 în dosarul de executare menționat contestatoare a fost somată ca în termen de o zi liberă să achite benevol suma de 24.340,41 lei cu titlu de pretenții, suma de 1.449,81 lei reprezentând cheltuieli de judecată precum și suma de 2.550 lei reprezentând cheltuieli de executare plus TVA precum și cheltuielile procedurale în sumă de 88,04 lei. Debitorul a fost atenționat că în cazul nerespectării termenului acordat se va proceda la identificarea, sechestrarea și valorificarea bunurilor ce îi aparțin sau la luarea oricăror alte măsuri care se impun pentru realizarea tuturor obligațiilor dispuse de către instanță.
Creditoarea intimată a formulat ulterior mai multe cererii de stăruință pentru continuarea executării silite.
P. procesul verbal din 21.01.2014 întocmit în dosarul cu nr. 613/2012 al B. P. Ș.,în prezența administratorului asociației contestatoare, în vederea recuperării creanței către societatea creditoare, s-a aplicat sechestru definitiv pe toate încasările viitoare înregistrate de către debitoare în evidențele contabile începând cu data întocmirii procesului verbal. S-a menționat că părțile au stabilit ca administrator sechestru să fie numit casierul creditoarei . va încasa un procent de 10% din încasările zilnice înregistrate de către debitor în evidențele contabile.
Conform disp. art. 411 al. 1 cod proc. civilă dacă în termen de 1 zi de la primirea somației debitorul nu plătește suma datorată executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț, al. 2 dispunând că dacă există pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmărire, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc,președintele instanței de executare, va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părților, ca odată cu înmânarea somației să se aplice și sechestrul. În conformitate cu disp. art. 411 al. 3 C. executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize, bunurile fiind evaluate la valoarea lor de circulație.
Așa cum rezultă din disp. art. 416 al. 1 pct. 5 procesul verbal de sechestru va cuprinde descrierea bunurilor sechestrate și indicarea valorii fiecăruia, după aprecierea executorului judecătoresc, dacă aceasta este cu putință. În conformitate cu disp. art. 419 al. 1 și 2 C. bunurile sechestrate se lasă cu acordul creditorului în custodia debitorului, caz în care debitorul poate folosi bunurile sechestrate, dacă nu pierd din valoare prin întrebuințare iar dacă există pericolul ca debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile sechestrate executorul judecătoresc va proceda la sigilarea sau la ridicarea lor de la debitor.
În conformitate cu disp. art. 419 al. 4 CPP sumele în lei sau în valută, titlurile de valoare, obiectele din metale prețioase, pietrele prețioase, obiectele de artă, colecțiile de valoare și altele asemenea se ridică și se depun, cel târziu a doua zi, la unități specializate, cel care primește bunurile în custodie semnând procesul verbal de sechestru.
Din toate aceste dispoziții legale rezultă cu claritate un aspect: obiect al sechestrului nu poate fi decât un bun individual determinat, inclusiv în cazul sumelor de bani care trebuie individualizate prin valoarea certă, sumele de bani putând fi sechestrate doar în măsura în care au fost ridicate de la debitor și au fost individualizate, căci numai sumele de bani determinate pot fi ridicate și depuse la unități specializate.
În cazul dedus judecății sechestrul a fost aplicat de către executorul judecătoresc cu neobservarea a două condiții de legalitate: încuviințarea aplicării sechestrului de către președintele instanței de executare (reglementată de disp. art. 411 al. 2 C.) și faptul că sechestrul nu poate fi aplicat decât asupra unor bunuri individual determinate, în materialitatea lor, sechestrul aplicat asupra unui procent din viitoare încasări, neindividualizate și care nici nu pot fi individualizate, nereprezentând un sechestru legal aplicat.
Aplicarea sechestrului este condiționată de existența unor bunuri în patrimoniul debitorului la momentul înființării sechestrului.
Această concluzie se desprinde din analiza dispozițiilor legale mai sus menționate, care reglementează faptul că executorul judecătoresc care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, putând dispune și ridicarea bunurilor, iar procesul-verbal de sechestru cuprinde descrierea amănunțită a bunurilor sechestrate, cu indicarea valorii acestora.
Pe cale de consecință, sechestrul nu poate fi instituit decât asupra bunurilor existente în patrimoniul debitorului, bunuri a căror descriere și evaluare este posibilă la momentul înființării acestei măsuri, iar nu și asupra bunurilor viitoare, în speță viitoarele încasări ale debitorului.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept mai sus menționate instanța va admite cererea formulată în ceea ce privește contestația la executare formulată împotriva procesului verbal de sechestru și va anula procesul verbal de înființare sechestru întocmit la data de 21.01.2014 în dosarul de executare silită nr. 613/2012 al B. P. Ș..
Cu privire la capătul de cerere privind întoarcerea executării silite instanța constată că sechestrul aplicat de către executorul judecătoresc nu era susceptibil să producă vreo consecință, tocmai pentru că nu viza bunuri individual determinate iar eventuala plată realizată de către debitoare creditoarei sale este o plată legală, sumele de bani plătite fiind individual determinate, motiv pentru care urmează să fie respins acest capăt de cererea ca nefondat.
Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării silite instanța urmează să respingă ca rămas fără obiect acest capăt de cerere, având în vedere faptul că s-a pronunțat cu privire la contestația la executare formulată, potrivit disp. art. 403 al. 1 cod procedură civilă executarea silită putând fi suspendată până la soluționarea contestației la executare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată instanța reține că potrivit disp. art. 45 al. 1 lit. f din OUG 80/2013 în cazul în care contestația la executare este admisă contestatorul are dreptul la restituirea taxei de timbru, astfel încât obligarea intimatei la plata taxei de timbru către contestatoare ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a acesteia din urmă. Chitanța privind onorariul de avocat a fost depus de către contestatoare cu nerespectarea dispozițiilor procedurale, după închiderea dezbaterilor. Potrivit disp. art. 167 al. 2 C. dovezile pot fi administrate doar înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dovada cheltuielilor de judecată reprezentând o probă care trebuie administrată în aceleași condiții ca și celelalte probe.
Pentru aceste considerente urmează să fie respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 617,cu sediul procesual ales la CIA „Gafituc A. M.” situat în G., ., jud. G., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL SPRL C., FILIALA G., cu sediul în G., ., jud. G..
Anulează procesul verbal de înființare sechestru întocmit la data de 21.01.2014 în dosarul de executare silită nr. 613/2012 al B. Postenicu Ș..
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind întoarcerea executării silite.
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.06.2014.
Președinte, Grefier,
Judecător N.-D. B. V. A.
Promovat la Tribunalul G.,
conform disp. art. 426 alin.(4) N.C.pr.civ .,semnează
Vicepresedinte, G. E. D..
Red NDB / Dact VA/ 4 ex / 31.07.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8840/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7857/2014. Judecătoria... → |
---|