Contestaţie la executare. Sentința nr. 6654/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6654/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 7275/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6654

Sedința publică din data de: 19.06.2014

Președinte: N. G.

Grefier: R. A. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestator C. A. și pe intimata B.R.D. Group S. Generale S.A. – Sucursala G..

la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, prin apărător, av. P. G., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind contestatorul

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza are ca obiect contestație la executare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, din oficiu, invocă și pune în discuția contradictorie a părților, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Intimata, prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea excepției.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ /22.04.2014 pe rolul Judecătoriei G., contestatorul C. A. a formulat o contestație la executare, în contradictoriu cu intimata B.- Groupe S. Generale- Sucursala G., prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actelor de executare întocmite de B. C. Mistoi C. în dosarul de executare nr. 268/CMC/2011 și anularea procesului-verbal de licitație încheiat la data de 03.04.2014. A mai solicitat și lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu constând în contractul de credit nr.552/01.07.2008 și a actelor adiționale la contract. A mai invocat și prescrierea dreptului de a cere executarea silită și perimarea executării silite.

Nu a motivat în drept cererea.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri. A fost depus, în copie certificată, dosarul de executare silită nr.268/CMC/2011 al B. C. Mistoi C..

La termenul de judecată din 19.06.2014, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii, pe care a pus-o în discuția părților.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.2 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prezentei cereri i se aplică o taxă de timbru în valoare de 1.000 lei.

Contestatorul nu a achitat taxa de timbru, deși, conform art. 33 alin.1 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța urmează să admită excepția și să anuleze cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, invocată de instanță, din oficiu.

Anulează cererea privind pe contestator C. A., cu domiciliul în G., . și pe intimata B.R.D. Group S. Generale S.A. – Sucursala G., cu sediul în G., ., ca netimbrată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2014.

Președinte, Grefier,

Red. NGC/Tehn. RAM/4ex.23.06.2014

„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6654/2014. Judecătoria GALAŢI