Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 18/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 23666/233/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 18.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 629 în contradictoriu cu pârâtii M. M. F. și M. V., având ca obiect „pretentii”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 150 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 25.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 25.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 04.03.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2014.
Președinte Grefier
Judecător N.-D. B. I. M.
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.1967
Ședința publică din data de 04.03.2014
Președinte – N.-D. B.
Grefier – I. M.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea solutionarii cauzei civile avand ca obiect pretentii formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 629 în contradictoriu cu pârâtii M. M. F. și M. V..
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data 18.02.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, 04.03.2014, cand a hotarat urmatoarele:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 08.12.2011 reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 629 G. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților M. M. F. și M. V., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 3.157 lei compusă din 1.723,92 reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate până la data de 01.04.2011 și suma de 1.433,08 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a cheltuielilor de întreținere mai sus indicate, calculate până la 01.04.2011, solicitând și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 33 . G., ., având calitatea de membri ai asociației. A arătat că aceștia au semnat un acord de mediere prin care au recunoscut pretențiile și și-au asumat răspunderea de a achita integral debitul până la 15.07.2011, dar nu au respectat graficul de eșalonare.
În drept au fost invocate disp. art. 969 și urm., art. 1073 și urm. Cod civil, art. 271 – 273 Cod procedură civilă, art. 59 și 63 din Legea nr. 192/2006 precum și art. 6 din Directiva CE nr. 52/2008.
Conform art. 242 cod proc. civilă, solicităm judecarea cauzei chiar și în lipsă.Reclamanta a depus înscrisuri (f. 5- 8).
Prin cerere depusă la dosar la data de 16.10.2013 reclamanta a precizat că pârâții au achitat cheltuielile de întreținere, figurând cu sold restant zero și arătând că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
A arătat că înțelege să își majoreze capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere, prin majorarea câtimii la 2.905,65 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 06.04.2008 – 03.05.2012.
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din inscrisurile depuse de către reclamanta respectiv din listele de plata si din fișa apartamentului rezulta ca pârâții nu au achitat, la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru perioada februarie 06.04.2008 – 03.05.2012.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. De asemenea potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Din listele de plata depuse de către reclamanta rezulta ca paratii nu si-au platit la termen cotele de cheltuieli de intretinere, motiv pentru care au fost calculate penalitati de intarziere, potrivit procesului verbal din 30.01.2008 asociația reclamantă stabilind un procent de penalizare de 0,2% pe zi de întârziere.
In același timp insa, după cum rezulta din precizările reclamantei după formularea cererii de chemare in judecata de către reclamanta pârâții au platit integral sumele datorate, datorate cu titlu de cheltuieli de intretinere.
Prin obiect al cererii de chemare in judecata se intelege pretentia concreta a reclamantului, in cazul in speta obligarea paratilor la plata unor sume de bani. In conditiile in care, inainte de pronunțarea unei hotarari judecatoresti de obligare a paratilor acestia plătesc de bunavoie suma pretinsa de către reclamant, cererea de chemare in judecata ramane fără obiect.
In aceste conditii, instanta, vazand că pârâții au plătit integral sumele pretinse de către reclamant prin cererea de chemare in judecata cu titlu de cheltuieli de întreținere, urmează să respingă ca rămas fără obiect acest capăt de cerere.
Cu privire la suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere instanța reține că potrivit tabelului de calcul al penalităților de întârziere (f. 321), suma calculată drept penalități de întârziere este în cuantum de 2.905,65 lei.
Tabelul de calcul al penalităților de penalităților de întârziere conține informații privind debitul restant pentru fiecare lună, data afișării listei de plată, data scadenței, data plății, numărul de zile de întârziere la plată, procentul de penalitate avut în vedere, cuantumul penalităților de întârziere raportat la fiecare debit restant pe lună, totalul debitului restant (cote comune de cheltuieli) și totalul penalităților de întârziere.
De asemenea, din informațiile care însoțesc tabelul rezultă că penalitățile de întârziere au fost calculate la debitele lunare începând cu a 31 –a zi de la data scadenței, astfel cum reglementează art. 49 al. 1 din legea nr. 230/2007, iar din tabel rezultă că penalitățile de întârziere au fost calculate pentru cheltuielile de întreținere datorate pentru fiecare lună în parte și nu depășesc cuantumul sumei datorate, fiind deci respectate prevederile legale menționate.
Pentru aceste considerente instanța urmează să admită acest capăt de cerere și va obliga pârâții către reclamantă la plata sumei de 2.905,65 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 06.04.2008 – 03.05.2012.
În temeiul disp. art. 274 cod proc. civilă, ca părți căzute în pretenții, vor fi obligați pârâții către reclamantă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite cererea avand ca obiect pretentii formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 629, cu sediul in Galati, ., . contradictoriu cu pârâtii M. M. F. și M. V., domiciliati in Galati, ., ., judetul Galati, astfel cum a fost modificată.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de întreținere ca rămas fără obiect.
Obligă pârâții către reclamantă la plata sumei de 2.905,65 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 06.04.2008 – 03.05.2012.
Obligă pârâții către reclamantă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 04.03.2014
Președinte, Grefier,
Judecător N.-D. BUTNARUIuliana M.
Promovat la Tribunalul G., Aflata in C.O., semneaza grefier sef G. N..
conform disp. art. 426 alin.(4) N.C.pr.civ .,semnează
Vicepresedinte, G. E. D..
Red NDB / Dact VA/ 4 ex / 16.07.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2450/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 9463/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|