Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7540/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7540/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 13117/233/2014
Dosar nr._
„Operator de date cu caracter personal 8638”
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ 7540
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 09.07.2014
PREȘEDINTE - M. M. M.
GREFIER - V. A. B.
Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub dosarul nr._, având ca obiect “ obligația de a face pe cale de ordonanță președințială” formulată de reclamanta ORGANIZAȚIA U. DE A. PENTRU IRIGAȚII STOICANI, cu sediul professional în ., jud. G., în contradictoriu cu pârâta . – SUCURSALA F. A ENERGIEI ELECTRICE MUNTENIA NORD PLOIEȘTI- AGENȚIA DE F. A ENERGIEI ELECTRICE G., cu sediul în G., ..
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care;
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Galati sub nr._ la data de 08.07.2014, reclamanta Organizatia U. de Apa si Irigatii Stoicani, cu sediul profesional in . jud. Galati a solicitat instanței, în contradictoriu cu parata . –Sucursala de F. a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiesti-Agentia de F. a Energiei Electrice Galati cu sediul in Galati, ., obligarea acesteia, pe calea ordonanței președințiale, de a relua furnizarea de energie electrica la locul de consum al reclamantei, respectiv SPP 4 Stoicani din localitatea Stoicani nr. 7004, jud. Galati, sub sanctiunea platii de daune cominatorii in cuantum de 1000 lei zi de intarziere.
Reclamanta a solicitat ca judecarea cererii pe calea ordonantei presedintiale sa se realizeze in conformitate cu dispozitiile art. 998 alin.2 C.pr.civ. fara citarea partilor, in aceeasi zi, pe baza cererii si a actelor depuse la dsar, fara concluziile partilor, reclamand urgenta deosebita a solutionarii cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este o organizatie a utilizatorilor de apa pentru irigatii care isi desfasoara activitatea prin prestarea serviciilor de irigare pentru suprafetele de teren ale membrilor constituienti, cel mai important fiind . SA.
In anul 2006 reclamanta a incheiat cu . un contract de furnizare a energiei electrice care a fost reinnoit anual, ultimul din 2012 fiind incheiat pe perioada nedeterminata.
Reclamanta arata ca intre parti a existat o intelegere prealabila cu privire la estimarea unui consum mai ridicat de energie electrica, urmand ca ulterior sa se regularizeze acest consum. Parata a emis factura nr._ la data de 02.10.2009 pentru un consum de 370 200 kwh in valoare de 139.739,30 lei, factura ce a fost achitata cu OP nr.3 din 21.04.2010, fara a se mai efectua ulterior vreo operatiune de rugularizare. Astfel, sustine reclamanta, s-a creat situatia de a deveni creditori ai paratei cu suma achitata nedatorat pentru cantitatea de energie supraincarcata de aproximativ 300 000 kwh.
De asemenea, reclamanta mai sustine ca in cazul in care parata ar invoca in aparare ca nu s-a platit costul facturilor emise ulterior platii efectuate prin OP nr.3 din 21.04.2010 intelege sa invoce compensarea legala avand in vedere ca s-a achiata o suma foarte mare in anul 2010 care ar acoperi costul facturilor emise incepand cu anul 2010 pana in 2013.
Relamanta mai sustine ca la data de 28.11.2013 parata a procedat in mod abuziv la demontarea contorului de masurare a energiei electrice, fara nicio instiintare si fara a fi de fata vreo persoana din partea societatii reclamante, considerand ca pana la lamurirea exacta cu privire la consumul de energie inaintea montarii contorului nou, parata nu este in drept sa sisteze furnizarea energiei electrice.
Reclamanta arata ca pe rolul Judecatoriei Galati a existat cauza civila nr._ solutionata prin Incheierea nr. 1870/05.06.2014 prin care s-a respins ca nefondata actiunea paratei impotriva Organizatiei U. de Apa si Irigatii Stoicani ce a avut ca obiect pretentii reprezentand facturi neachitate pentru energie electrica in valoare de 140.235,55 lei.
Avand in vedere situatia de fapt expusa, reclamanta solicita, pe calea ordonanței președințiale, obligarea paratei de a relua furnizarea de energie electrica la locul de consum al reclamantei, respectiv SPP 4 Stoicani din localitatea Stoicani nr. 7004, jud. Galati considerand ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ale acesteia: urgenta si vremelnicia masurii luate, precum si neprejudicierea fondului. De asemenea, reclamanta solicită daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întarziere
In ceea ce priveste urgenta masurii, reclamanta apreciaza ca aceasta se impune ca urmare a specificului activitatii ce consta in irigarea suprafetelor de teren cultivate, activitate care nu poate fi desfasurata in absenta energiei electrice, fapt care ar conduce la vatamarea intereselor societatii prestatoare de servicii prin compromiterea integrala a productiei si imposibilitatea aducerii la indeplinirea a obiectului de activitate.
In ceea ce priveste vremelnicia masurii solicitate, reclamanta evoca ca reluarea furnizarii utilitatilor va dura in timp pana la transarea neintelegerilor juridice dintre parti de catre instantele de judecata, daca o solutionare amiabila nu ar fi posibila.
Cat priveste neprejudicierea fondului, reclamanta considera ca si aceasta este indeplinita motivat de faptul ca prin ordonanta presedintiala se fac verificari ce tin doar de aparenta dreptului iar vremelnicia masurii rezida in imprejurarea ca pe rolul Judecatoriei Galati exista o actiune civila pe fond avand ca obiect obligarea paratei la furnizarea energiei electrice, precum si constatarea inexistentei unei creante a paratei pentru sumele pretinse si facturate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 996 si urmatoarele C.pr.civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Raportat la situatia de fapt expusa de reclamanta instanta a retinut ca in urma neplatii facturilor emise ulterior celei din anul 2010 si achitata prin OP nr. 3 din data de 21.04.2010, parata a schimbat la data de 28.11.2014 contorul de masurare a energiei electrice, inlocuindu-l cu unul nou si, pe cale de consecinta, se deduce ca s-a sistat furnizarea energiei termice la la locul de consum al reclamantei, respectiv SPP 4 Stoicani din localitatea Stoicani nr. 7004, jud. Galati.
Avand in vedere ca activitatea economica ce o desfasoara reclamanta presupune servicii de irigare pentru care este necesar consum de energie electrica, aceasta a solicitat, pe calea ordonantei presedintial,e obligarea paratei la reluarea furnizarii de energie electrica reclamand ca sunt intrunite conditiile de admisibilitatea ale acesteia.
Potrivit art. 996 C.pr.civ. legiuitorul stabileste conditii de admisibilitate a ordonantei presedintiale,astfel ca, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Conditiile exercitarii procedurii ordonantei presedintiale au ramas, in esenta neschimbate fata de reglementarea anterioara, acestea fiind:
Urgenta:conditie care justifica utilizarea procedurii in chestiune, caracterizata printr-o procedura de judecata mai sumara. Si in reglementarea art. 581 alin. (1) C. 1865, cat si in cea a art. 996 alin. (1) NCPC s-a retinut ca exista indeplinita aceasta conditie cand masura provizorie este necesara “pentru pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara ori pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari”.
S-a aratat ca urgenta trebuie sa persiste pe tot parcursul judecatii (chiar si in calea de atac a apelului) iar instanta de judecata are obligatia sa indice imprejurarile ce au condus la concluzia ca este indeplinita aceasta cerinta. De asemenea, lipsa caracterului de urgenta conduce la solutionarea oricarui aspect pe calea procedurii comune. Urgenta nu este sinonima cu celeritatea, aceasta din urma reprezentand dezideratul oricarui proces civil, in sensul finalizarii sale ..
Masura dispusa sa aiba caracter provizoriu (vremelnic): masurile incuviintate nu sunt de natura sa conduca la rezolvarea fondului ci sunt de natura sa mentina o situatie de fapt pana la solutionarea celui dintai, asadar – sunt limitate in timp pana la solutionarea in fond a litigiului.
Conditia de a nu prejudeca fondul: cu titlu de noutate, este expres reglementata in NCPC (art. 996 alin. 5 NCPC). Chiar daca aceasta conditie nu era expres reglementata, ea exista si in reglementarea C. 1865, necesitatea acesteia fiind consacrata in doctrina si dedusa din cea de-a doua conditie (caracterul provizoriu). S-a retinut ca, datorita faptului ca ordonanta presupune urgenta si adoptarea unor masuri vremelnice, instanta nu are caderea sa prejudece fondul dreptului dar – pentru ca totusi solutia sa nu fie arbitrara – este datoare sa cerceteze aparenta dreptului, sa pipaie fondul.
Existenta unei “aparente de drept” in favoarea reclamantului este CONDIȚIE NOUA, legiferata la art. 996 alin. (1) NCPC. S-a retinut ca aceasta conditie trebuie analizata in mod prioritar de catre instanta, aceasta din urma fiind tinuta sa nu dispuna nicio masura provizorie pana ce nu isi creaza convingerea ca in favoarea reclamantului exista “aparenta de drept”. Limitele cercetarii privind aparenta dreptului sunt chiar limitele indicate si in vechea reglementare, in doctrina si jurisprudenta, referitoare la “pipairea fondului”.
Asadar, instanta apreciaza ca in favoarea reclamantei nu se poate retine existenta unei aparente de drept si nici cea de neprejudiciere a fondului.
Aparenta in drept este in favoarea reclamantei daca pozitia acestia, in cadrul raportului juridic pe care se grefeaza ordonanta presedintiala, este preferabila din punct de vedere legal, in conditiile unei sumare caracterizari si analize a situatiei de fapt.
Or, din analiza sumara a situatiei de fapt expuse de reclamant reiese ca sistarea energiei electrice s-a produs ca urmare a neachitarii unor facturi restante emise pentru un consum de energie electrica aferent perioadei 2010-2013, facturi neachiate pana la data schimbarii contorului de masurare a energiei electrice. Aparenta dreptului reclamantei de a beneficia in continuare de energie electrica nu rezida in faptul ca pe rolul Judecatoriei Galati a existat un litigiu prin care s-a respins actiunea paratei ca nefondata in ceea ce priveste obligarea la plata a reclamantei a sumelor cuprinse in facturi restante pentru consumul de enrgie electrica incepand cu anul 2010. Incheierea prin care s-a respins cererea paratei a fost pronuntata in cadrul unei proceduri speciale a ordonantei de plata care nu permite sa se analizeze natura createi. In cadrul acelei proceduri instanta verifica daca creanta este certa, lichida si exigibila fara a se putea insista asupra altor aspecte referitoare la debitul solicitat.
In cauza ce s-a aflat pe rolul Judecatoriei Galati inregistrata sub nr._ instanta a observat ca suma solicitata de reclamanta face obiectul unei dezbateri pe fond, care antreneaza efectuarea unei epertize contabile, urmand a se recurge la procedura dreptului comun, aceasta fiind investita cu solutionarea unei ordonante de plata care poate fi admisa doar daca indeplineste conditiile de admisibilitate izvorate din lege.
Imprejurarea ca ordonanta de plata a fost respinsa nu creeaza in favoarea reclamantei existenta aparentei de drept, in conditiile in care o incheiere data in cadrul unei proceduri speciale a ordonantei de plata nu statueaza cu privire la fondul unei pricini. Mai mult decat atat, neglijenta imputata in sarcina paratei ca aceasta nu a regularizat consumul de energie electrica timp de 3 ani dupa care a sistat furnizarea acesteia nu poate fi retinuta de instanta in sustinerea prezentei ordonante presedintiale. De altfel, parata a somat-o pe reclamanta la data de 05.02.2013 sa achite contravaloarea facturilor restante punand-o, astfel, in intarziere, aspect ce contravine sustinerii ca parata a schimbat contorul si a sistat furnizarea energiei fara nicio somatie.
De asemenea, instanta considera lipsita de sustinere apararea reclamantei cu privire la aspectul invocat de aceasta,precum ca la data incheierii contractului dintre parti a existat o intelegere prealabila intre angajatii celor doua parti sa se treaca un consum mai mare deoarece reclamanta dispunea de resurse financiare urmand, ca ulterior, angajatii . sa regularizeze consumul de nergie electrica. Aceasta aparare a reclamantei frizeaza buna credinta si desfăsurarea . a activitații participantilor la raportul juridic ce izvoraste din prezenta cauză.
In ceea ce priveste cerinta de neprejudiciere a fondului nu este indeplinita avand in vedere ca reclamanta nu a depus alaturat cererii de ordonanta presedintiala dovada ca a formulat pe rolul instantei cererea de chemare in judecata, de care face vorbire, ce are ca obiect obligarea paratei la furnizarea energiei electrice, precum si constatarea inexistentei unei creante. Mai mult decat atat, prin cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta s-a solicitat ca parata sa palteaca daune cominatorii pe zi de intarziere. Aceasta cerere vizeaza deja fondul cauzei motivat de faptul ca, aflandu-ne in prezenta unei obligatii de a face, daunele se acorda in functie de marimea prejudiciului Or, pana nu se stabileste care parte este debitor si care este creditor nu putem analiza, pe calea acestei proceduri speciale, daca se impune acordarea uneor daune, indiferent care ar fi natura lor juridica. Deci, aceasta solicitare a reclamantei excede cadrului procesual de a fi admisibila pe cale ordonantei presedintiale.
In ceea ce priveste urgenta masurii, instanta considera ca nu se impuse avand in vedere ca de la data schimbarii contorului de masurare a energiei electrice de catre reprezentantii paratei si pana la data introducerii prezentei ordonante a trecut un timp relativ de mare care poate fi calificat ca o pasivitate din partea reclamantei. Urgenta s-ar fi justificat daca, imediat dupa sistarea energiei electrice, reclamanta ar fi solicitat pe calea ordonantei presedintiale sa se reia furnizarea energiei electrice.
Referitor la faptul ca masura se impune pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara ori pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, instanta apreciaza ca situatia de fapt exprimata de reclamant nu se grefeaza pe niciuna dintre situatiile expuse de legiuitor. Imprejurarea ca ., ca membru al asociatiei reclamante, a emis un referat si o adresa prin care se face vorbire de niste sume ca reprezentand un eventual prejudiciu, nu creeaza convingerea ca prin luarea masurii solicitate s-ar preveni o paguba iminenta si care nu s-ar putea repara. Daca . 5.730.155 lei s-ar produce aceasta poate fi recuperata pe calea dreptului comun in urma stabilirii raspunderii pentru fapta imputabila.
F. de cele expuse mai sus, instanta apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ale cererii de chemare in judecata a reclamantei Organizatiei U. de Apa pentru Irigatii Stoicani si urmeaza sa o respinga ca inadmisibila.
DISPUNE:
Respinge cererea de ordonanta presedintiala a reclamantei Organizatia U. de Apa si Irigatii Stoicani, cu sediul profesional in . jud. Galati, în contradictoriu cu pârâta . – SUCURSALA F. A ENERGIEI ELECTRICE MUNTENIA NORD PLOIEȘTI- AGENȚIA DE F. A ENERGIEI ELECTRICE G., cu sediul în G., ., ca inadmisibila.
Numai cu apel in 5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 09.07.2014.
Președinte, Grefier,
M. M. MIHAIVictoria A. B.
Red. MMM/TEHNORED. AB – 5 EX . 09.07.2014.
..07.2014
„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 30/2014.... | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 13/2014.... → |
---|