Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 23/2014. Judecătoria GALAŢI

Încheierea nr. 23/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 13146/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

„Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIE CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 23 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N.-L. C.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant A. I. (PRIN AVOCAT A. V.) și pe pârât M. S. M., având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin av. A. V., lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus relații de la BRD, după care;

Având în vedere lipsa pârâtei sau a apărătorului acesteia, în temeiul art. 104 alin. 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei a răspuns reclamantul prin av. A. V. și pârâta prin av. J. I..

Ambele părți, prin apărători, arată că vor achita onorariul aferent expertizei imobiliare.

Apărătorul pârâtei insistă în efectuarea unui nou raport de expertiză, invocând instanței că sunt alte elemente pe care expertul trebuie să le aibă în vedere. Totodată, arată că se vorbește de un nou imobil, imobil care nu a fost expertizat, în condițiile în care imobilul în discuție nu este nou; din nici un înscris nu reiese că imobilul supus partajului este o construcție nouă.

Pentru acest considerent solicită efectuarea unei noi expertize care să clarifice acest aspect, în care să se mențină obiectivele inițiale.

În replică, apărătorul reclamantei arată că, în referire la acest aspect invocat de pârâtă, s-au făcut mai multe discuții la termenele anterioare. Arată că nici reclamanta nu este mulțumită de concluziile raportului de expertiză. Faptul că expertul, din greșeală a denumit lucrarea supliment la raport de expertiză și nu raport de expertiză, deși pârâta a avut un consilier parte care nu a depus un punct de vedere separat, se poate rectifica de instanță, recalificând lucrarea ca fiind raport de expertiză. Prin solicitarea apărătorului pârâtului se încearcă tergiversarea cauzei, mai ales că dosarul este din 2011.

În replică, apărătorul pârâtei arată că în noul raport de expertiză, expertul precizează că valoarea noului imobil se calculează conform Hotărârii de Consiliu General al Mun. București din 2006, dar arată că nu interesează acest aspect, menționând că lucrarea efectuată de expert este vădit nelegală, raportându-se la un act administrativ emis de o altă unitate administrativă.

Apărătorul reclamantei insistă în faptul că pârâta a fost singura care a avut un consilier parte și, astfel, avea posibilitatea să formuleze un punct de vedere separat, dar nu a făcut-o.

Deliberând, instanța va avea în vedere faptul că, prin încheierea de la termenul din 30.07.2014, s-a pronunțat cu privire la această obiecție, invocată de pârâtă, astfel încât acea încheiere fiind interlocutorie, nu se mai poate reveni, respingând această obiecție formulată de pârâtă.

Apărătorul pârâtului solicită a se clarifica anumite aspecte în ceea ce privește contractul de credit. Astfel, arată că sunt unele rate care au fost achitate în timpul căsătoriei și ulterior desfacerii căsătoriei, raportat și la datele furnizate de bancă.

Precizează că pârâta nu are cunoștință de plățile exacte pe care le-a făcut reclamantul ulterior, aflând acest lucru din informațiile furnizate de bancă. Solicită acordarea unui termen de judecată.

Apărătorul reclamantei învederează instanței că banca a răspuns acestei solicitări, a depus scadențarul, arătând că tot creditul a fost achitat de reclamant de la momentul obținerii până în prezent. Mai sunt de achitat 300 de euro pe care tot reclamantul îi va plăti. Pârâta nu a efectuat nicio plată la acest credit.

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtei, reținând faptul că, din răspunsul comunicat de BRD, rezultă clar care este situația creditului precum și persoana care a achitat acest credit.

Părțile prin apărători, arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul, apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată. Să se dispună partajarea singurului bun comun, respectiv acel imobil din . s-a efectuat un raport de expertiză. Să se constate circumstanțele în care s-a dobândit și achitat acest imobil, fiind cumpărat de la părinții reclamantului, iar în acte s-a trecut că s-a achitat un presupus avans părinților, dar în realitate nu s-a dat nici un avans, acest lucru fiind doar o formalitate. S-au achitat ratele, sens în care sunt dovezi de la bancă că acest credit a fost achitat doar de reclamant de la momentul obținerii și până în prezent.

Concluzionând, apărătorul reclamantului arată că reclamantul are o contribuție de 100% la dobândirea acestui imobil. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Apărătorul pârâtei, referindu-se la cererea reconvențională, arată că instanța ar trebui să se pronunțe în acord cu încheierea de admitere în principiu, urmând să se dispună partajarea bunului situat în . a 50% a imobilului, menționând că fiecare parte a contribuit la achiziționarea acestuia. Totodată, precizează că, într-adevăr persoana care s-a prezentat la bancă pentru achitarea creditului este reclamantul, însă, până la momentul în care s-a pronunțat hotărârea de divorț, ratele respective au fost achitate din veniturile comune și nu a plătit reclamantul din veniturile sale proprii. Astfel, arată că nu se poate reține o contribuție de 100% la achiziționarea imobilului, prin achitarea creditului, numai în favoarea reclamantului.

În ceea ce privește avansul achitat, arată că încearcă a se contesta mențiuni dintr-un act autentic, dar nu s-a înscris în fals. Atât timp cât se vorbește de un înscris autentic la care valoarea este foarte mare, nu se poate veni cu proba cu martori pentru a dovedi acest înscris, motiv pentru care solicită instanței a se avea în vedere faptul că s-a achitat un avans de 15.000 euro, la momentul achiziționării, avans care nu a fost contestat.

Cu privire la creditul achitat, solicită a se avea în vedere faptul că a fost achitat până la desfacerea căsătoriei de ambii soți, iar ulterior, a achitat doar reclamantul.

Pentru aceste considerente solicită admiterea cererii reconvenționale. Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că fiecare parte trebuie să suporte cheltuielile de judecată, raportat la cota ce i s-a atribuit. Solicită atribuirea bunului imobil către reclamant. Arată că va dovedi că pârâta are un drept de creanță.

În temeiul art. 150 C.p.c, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare, cu mențiunea că va amâna pronunțarea.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera,

Văzând și dispozițiile art. 260 Cod proc. Civ.,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 30.09.2014

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2014

PREȘEDINTE Grefier

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

„Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 9499/2014

Ședința publică de la 30 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N.-L. C.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă - Minori și familie privind pe reclamant A. I. (PRIN AVOCAT A. V.) și pe pârât M. S. M., având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.09.2014, dată la care a pronunțat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2011, sub nr._, reclamantul A. I., în contradictoriu cu pârâta M. S. NIOARA, a solicitat partajarea masei bunurilor comune rezultate din căsătorie cu reținerea cotei sale de contribuție de 100% la achiziționarea acestora, atribuirea imobilului situat în ., compus din teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp, urmând a achita în continuare singur ratele conform contractului de credit ipotecar nr. 719 157/11.08.2003, fără a fi afectate clauzele contractuale. A mai solicitat reclamantul comunicarea hotărârii ce se va pronunța, după rămânerea definitivă și irevocabilă, către OCPI G., pentru a se face cuvenitele mențiuni în cartea funciară și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta în perioada 20.02.1999 – 12.06.2009 când a rămas definitivă și irevocabilă sentința civilă nr. 6609/25.09.2008, pronunțată de Judecătoria G., având, ca obiect, „divorț”.

A învederat reclamantul că, în timpul căsătoriei, a achiziționat, în baza unui contract de vânzare – cumpărare cu garanție ipotecară autentificat sub nr. 2468/11.08.2003, imobilul situat în . cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus din teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp.

Reclamantul a arătat că prețul stabilit pentru imobil a fost de 50 000 Euro, echivalent a 1 866 400 lei din care a achitat un avans de 15 000 Euro, echivalent a 559 920 lei, iar diferența de 35 000 Euro, echivalent a 1 306 480 lei a reprezentat credit acordat de BRD Sucursala G., conform contractului de credit nr. 719 157/11.08.2003 și a fost virată în contul său personal. Reclamantul a precizat că, la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare, a achitat avansul de 15 000 Euro din banii săi personali, iar ratele scadente din august 2003 și până în prezent le achită singur din bani personali.

A mai învederat reclamantul că, în vederea garantării împrumutului acordat de BRD Sucursala G., s-a instituit o ipotecă de rang I în favoarea băncii asupra imobilului bun comun situat în ..

Reclamantul a solicitat atribuirea imobilului în proprietate exclusivă arătând că a suportat singur până în acest moment plata avansului și a ratelor, iar imobilul a fost achiziționat de la părinții săi, reclamantul locuind în imobil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 36 alin. 1 C.fam. și art. 6731 și urm. C.proc.civ..

În susținerea cererii formulate, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei, a probei testimoniale și a probei cu expertiza de specialitate. Au fost atașate, la dosar, în copie, sentința civilă nr. 6609/25.09.2008, pronunțată de Judecătoria G. (f. 5), Încheierea din data de 15.10.2008, pronunțată de Judecătoria G. (f. 6),, CI . nr._ (f. 7), contractul de vânzare – cumpărare cu garanție ipotecară autentificat sub nr. 2468/11.08.2003 (f. 9), grafic de rambursare (f. 10), sentința civilă nr. 2142/09.03.2011, pronunțată de Judecătoria G. (f. 12).

În temeiul art. 242 C.proc.civ., reclamantul a solicitat judecata în lipsă.

Acțiunea principală a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 5600 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.

A fost atașat, la dosar, extrasul de carte funciară pentru informare nr._/13.04.2012, emis de OCPI G. (f. 22).

Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulate, pârâta – reclamantă M. S. M., a solicitat partajarea masei bunurilor comune rezultate din căsătorie, compuse din imobilul situat în . și suma de 60 000 Euro rezultată din vânzarea imobilului situat în București, achiziționat și vândut în timpul căsătoriei, în procent de 50% - 50%; atribuirea în natură către reclamantul – pârât a imobilului situat în ., cu obligarea acestuia la plata a 50% din valoarea avansului achitat pentru achiziționarea imobilului, respectiv 7500 Euro și la plata a 50% din ratele plătite în timpul căsătoriei până la data desfacerii acesteia; atribuirea a 50% din contravaloarea apartamentului situat în București, vândut în timpul căsătoriei, preluarea de către reclamantul – pârât a creditului rămas de achitat din contractul de credit ipotecar nr._/11.08.2003, încheiat cu BRD, modificarea clauzelor din contractul de credit ipotecar nr. nr._/11.08.2003, încheiat cu BRD în sensul că urmează să înceteze calitatea de garant ipotecar și girant a pârâtei – reclamante, comunicarea hotărârii către OCPI G. și obligarea reclamantului – pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâta – reclamantă a arătat că a fost căsătorită cu reclamantul – pârât, căsătoria încheiată la data de 20.02.1999 fiind desfăcută la data de 12.06.2009, dată la care a rămas definitivă și irevocabilă sentința civilă nr. 6609/25.09.2008, pronunțată de Judecătoria G..

A învederat pârâta – reclamantă că, în timpul căsătoriei, soții au dobândit imobilul situat în . cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus din teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp.

Pârâta – reclamantă a arătat că avansul plătit pentru achiziționarea imobilului a fost în cuantum de 15 000 Euro din care jumătate a fost suportată de pârâta – reclamantă, iar jumătate a fost suportată de reclamantul – pârât, iar, ulterior, până la desfacerea căsătoriei, soții au achitat împreună ratele la bancă.

A menționat pârâta – reclamantă că pe toată durata căsătoriei a realizat venituri fiind cadru didactic – conferențiar dr. în cadrul Universității Dunărea de Jos G..

Cu referire la suma de 60 000 Euro, obținută, conform susținerilor pârâtei – reclamante, din vânzarea imobilului situat în București, . ., ., compus din două camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 55,88 mp, identificat cu nr. cadastral 241/43, pârâta – reclamantă a arătat că suma a fost folosită de reclamantul – pârât pentru achitarea unei datorii personale pe care a contractat – o în activitatea sa comercială.

A precizat pârâta – reclamantă, că, la acel moment, a fost de acord cu vânzarea apartamentului urmând ca, ulterior, să îi fie restituită suma de 30 000 Euro de către reclamantul – pârât, însă a fost în imposibilitatea de a-și preconstitui un înscris cu privire la această datorie, iar, ulterior, în corespondența purtată prin e-mail, reclamantul – pârât a recunoscut existența și cuantumul datoriei.

Pârâta – reclamantă a arătat că reclamantul – pârât a dat dovadă de rea-credință în timpul căsătoriei, în sensul a vrut să o înșele și să o determine să îi facă o procură care să îi permită să înstrăineze bunul comun.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29, art. 30 și art. 36 alin. 1 C.fam.. și art. 6731 și urm. C.proc.civ.

În susținerea cererii formulate, pârâta – reclamantă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamantului – pârât, a probei testimoniale și a probei cu expertiza.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2950 lei, respectiv 8100 lei.

În ședința publică din data de 05.10.2012, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul.

În ședința publică din data de 02.11.2012, a fost administrată proba cu interogatoriul părților, răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (f. 45 – 46 și f. 55).

În aceeași ședință publică, au fost audiate martorele A. M., C. Anișoara – M. și C. Pachela – M., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (f. 116 – 118).

A fost atașat, la dosar, în copie, contractul de credit ipotecar nr._/11.08.2003 și graficul de rambursare (f. 48 și f. 65).

Pârâta – reclamantă a depus, la dosar, în copie, contractul de muncă încheiat la data de 01.03.1999 și act adițional (f. 71 și f. 72), fișe fiscale aferente anilor 2007 și 2008 (f. 74 – 76), contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2443/22.10.1998 (f. 77), chitanțe și facturi utilități (f. 79 – 89), contract de furnizare a gazelor naturale nr. 1321/06.09.2002 (f. 90), facturi și chitanțe (f. 91 – 94), contractul de vânzare – cumpărare cu rentă viageră autentificat sub nr. 637/09.07.2004 (f. 95), certificat medical constatator al decesului nr. 66/28.06.2006 (f. 98), cererea înregistrată pe rolul Spitalului T.H. B. sub nr. 4397/27.06.2006 (f. 99)adresa nr._/27.06.2006 emisă de Primăria Sectorului 2 București (f. 100), chitanțe (f. 101 . 103), BI . nr._ și certificat de naștere . nr._ (f. 104), certificat de căsătorie . 4 nr._ (f. 105), extrase e – mail (f. 106 – 113), declarația autentificată sub nr. 1359/A6/19.02.2008 (f. 114), procura autentificată sub nr. 1576/A6/27.02.2008 (f. 115).

Reclamantul – pârât a depus, la dosar, în copie, contractul de leasing financiar nr. 1475/22.06.2004 (f. 57), factura nr._/02.02.2010 (f. 60), contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 893/28.03.2007 (f. 61), fișa indicatori economico – financiari în anii 2004 – 2008 pentru . (f. 120), fișa indicatori economico – financiari în anii 1998 – 2008 pentru . (f. 121), factura nr. VDF_/27.11.2012 (f. 122).

Prin Încheierea de Admitere în Principiu din data de 14.12.2012 instanța a admis în parte acțiunea, a admis, în parte, cererea reconvențională, a constatat că bunul imobil situat în ., cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus dintr-un teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp, este bun comun al părților,a constatat că fiecare dintre părți a avut o cotă de contribuție de 50% la dobândirea bunului comun, a constatat că datoria ce rezultă din contractul de credit nr._/11.08.2003 încheiat între Banca Română pentru Dezvoltare – Sucursala G., A. I., în calitate de împrumutat și A. S. – M., în calitate de co – împrumutat, reprezintă o datorie comună a părților, a constatat că fiecare dintre părți are obligația de a achita 50% din datoria comună, a respins cererea reclamantului – pârât A. I. de a fi constatată cota sa de contribuție de 100% la dobândirea bunului comun, ca neîntemeiată și a respins cererea pârâtei – reclamante M. S. M. de a fi inclusă, în masa partajabilă, suma de 56 000 Euro reprezentând prețul obținut prin vânzarea imobilului situat în București . ., ., ., sector 2, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 25.01.2013 instanța a desemnat ca expert în specialitatea evaluare proprietate imobiliară pe expert D. A..

La termenul de judecată din data de 24.09.2014 instanța a dispus înlocuirea expertului D. A. cu expert N. M..

Ca urmare a cererii formulate de expertul N. M. de înlocuire a acestuia deoarece a fost suspendat din profesia de expert, la termenul de judecată din data de 05.11.203 instanța a dispus înlocuirea acestui expert cu expert N. I..

Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert N. I. a fost depus la dosarul cauzei la filele 248-252.

Ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți, instanța a dispus la termenul de judecată din data de 18.03.2014 refacerea raportului de expertiză de expert N. I..

Răspunsul la obiecțiuni a fost depus de expert N. I. la data de 08.05.2014, la filele 268-270.

La termenul de judecată din data de 30.07.2014 instanța a respins obiecțiunile formulate de pârâta reconvenientă.

Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr. 6609/25.09.2008, pronunțată de Judecătoria G. (f. 5), îndreptată prin Încheierea din data de 15.10.2008, pronunțată de Judecătoria G. (f. 6), instanța a admis cererea formulată de reclamantul A. I., în contradictoriu cu pârâta A. S. M., a dispus desfacerea căsătoriei încheiate la data de 20.02.1999 și înregistrate în Registrul Stării Civile al Consiliului Local G. sub nr. 234/1999, prin acordul soților și a dispus ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „M.”.

Potrivit contractului de vânzare – cumpărare cu garanție ipotecară autentificat sub nr. 2468/11.08.2003 (f. 9), soții au dobândit, în proprietate, în timpul căsătoriei, în calitate de cumpărători, imobilul situat în situat în . cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus din teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp.

Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 50 000 Euro din care vânzătorii A. Gh. I. și A. M. au primit în numerar de la cumpărători, anterior autentificării contractului, suma de 15 000 Euro, echivalentul a_ lei (ROL), iar, cu referire la diferența de 35 000 Euro, echivalentul a 1_ lei (ROL) s-a menționat că reprezintă credit acordat cumpărătorilor de Banca Română pentru Dezvoltare Groupe Societe Generale – Sucursala Județeană G., conform contractului de credit nr._/11.08.2003, sumă ce ar urma să fie virată vânzătorilor la data înscrierii în cartea funciară.

Prin același contract și prin voința cumpărătorilor, în vederea garantării împrumutului acordat, s-a constituit o ipotecă în favoarea Băncii Române pentru Dezvoltare Groupe Societe Generale – Sucursala Județeană G., asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare.

Prin contractul de credit ipotecar nr._/11.08.2003 (f. 48 și f. 65), soții A. I. și A. S. M., în calitate de împrumutat, respectiv co – împrumutat, și-au asumat obligația restituirii sumei împrumutate de 35 000 Euro împreună cu dobânzile și comisioanele înscrise în contractul de credit către creditoarea Banca Română pentru Dezvoltare Groupe Societe Generale – Sucursala Județeană G., conform graficului de rambursare anexat contractului.

Potrivit contractului de vânzare – cumpărare cu rentă viageră autentificat sub nr. 637/09.07.2004 (f. 95), încheiat între numita T. D., în calitate de vânzătoare și reclamantul – pârât A. I., în calitate de cumpărător, soții au dobândit, în proprietate, în timpul căsătoriei, în calitate de cumpărători, imobilul - apartament situat în București, . ., ., ., sector 2, compus din două camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 55,88 mp, identificat cu nr. cadastral 241/43.

În cuprinsul contractului indicat s-a menționat că prețul vânzării este de 9000 Euro și va fi plătit lunar pe toată durata vieții vânzătoarei sub forma unei rente viagere în valoare de 70 Euro, vânzătoarea păstrându-și dreptul de uzufruct viager asupra imobilului.

Așa cum rezultă din certificatul medical constatator al decesului nr. 66/28.06.2006 (f. 98), numita T. D. a decedat la data de 26.06.2006.

Potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 893/28.03.2007 (f. 61), î soții A. I. și A. S. M., prin mandatar A. I., în baza procurii autentificate sub nr. 490/26.03.2007, în calitate de vânzători au dobândit suma de 56 000 Euro reprezentând prețul vânzării imobilului situat în București, . ., ., ., sector 2, compus din două camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 55,88 mp, identificat cu nr. cadastral 241/43.

Cu referire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei, este de necontestat că, așa cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare cu garanție ipotecară autentificat sub nr. 2468/11.08.2003 (f. 9), coroborat cu extrasul de carte funciară pentru informare nr._/13.04.2012, emis de OCPI G. (f. 22), bunul imobil situat în situat în . cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus din teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp a fost dobândit de soți în timpul căsătoriei și se află, în continuare, în proprietatea acestora făcând parte din masa bunurilor comune.

Prin Încheierea de Admitere în Principiu din data de 14.12.2012 instanța a admis în parte acțiunea principală, a admis, în parte, cererea reconvențională, a constatat că bunul imobil situat în ., cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus dintr-un teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp, este bun comun al părților,a constatat că fiecare dintre părți a avut o cotă de contribuție de 50% la dobândirea bunului comun, a constatat că datoria ce rezultă din contractul de credit nr._/11.08.2003 încheiat între Banca Română pentru Dezvoltare – Sucursala G., A. I., în calitate de împrumutat și A. S. – M., în calitate de co – împrumutat, reprezintă o datorie comună a părților, a constatat că fiecare dintre părți are obligația de a achita 50% din datoria comună, a respins cererea reclamantului – pârât A. I. de a fi constatată cota sa de contribuție de 100% la dobândirea bunului comun, ca neîntemeiată și a respins cererea pârâtei – reclamante M. S. M. de a fi inclusă, în masa partajabilă, suma de 56 000 Euro reprezentând prețul obținut prin vânzarea imobilului situat în București . ., ., ., sector 2, ca neîntemeiată.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară refăcut și redactat în cauză (f.268-270), valoare imobilului situat în ., cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus dintr-un teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp este de 160.470 lei .

În drept, potrivit art. 728 alin. 1 Cod civil, "nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune’’.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 673 ind. 10 C.pr.civ. în ipoteza imposibilității partajării bunului supus împărțelii, instanța va dispune atribuirea acestuia în proprietatea unuia dintre coproprietari cu obligarea acestuia la plata unei sulte.

În cauza de față, instanța constată faptul că imobilul situat în ., cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus dintr-un teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp a fost dobândit în timpul căsătoriei de către ambele părți în cote egale. În consecința, instanța va dispune sistarea stării de indiviziune a părților cu privire la acest bun.

În legătură cu modalitatea de partajare a bunului imobil supus partajării, instanța constată faptul că reclamantul pârât a solicitat ca imobilul să îi fie atribuit, în timp ce pârâta reconvenientă a fost de acord ca acest imobil să îi fie atribut reclamantului.

În ceea ce privește aspectele care trebuie avute în considerare în decizia de atribuire a bunului către unul dintre coproprietari, instanța va trebui să raporteze la criteriile stabilite de legiuitor la art. 673 ind. 9 C.pr.civ. și anume „acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea’’.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța decide atribuirea bunului către reclamantul pârât.

În consecință, pentru toate argumentele de mai sus, instanța va admite în parte atât cererea principal, cât și cererea reconvențională și va dispune sistarea stării de devălmășie a părților în ceea ce privește imobilul situat în ., cvartalul 34, . numărul cadastral provizoriu 940, compus dintr-un teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp și va dispune atribuirea reclamantului pârât în deplină proprietate și liniștită posesie acest bun.

Totodată, instanța va obliga reclamantul pârât să plătească pârâtei reconveniente sultă în valoare de_ lei reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din valoarea imobilului, valoare stabilită potrivit răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică la suma totală de_ lei.

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ. instanța va admite în tot cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, va constata că reclamantul a făcut cheltuiei de judecată în cuantum de 6255, iar pârâta în cuantum de_ lei, și va dispune compensarea cheltuielilor de judecată până la valoarea de 6255 lei și va obligă reclamantul pârât să plătească pârâtei reclamante suma de 2722,5 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamantul A. I., cu domiciliul în G., ..4 bis, parter, jud. G., în contradictoriu cu pârâta M. S. M., cu domiciliul în ., ., jud. G..

Admite în parte cererea reconvențională.

Atribuie reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în ., cvartalul 34, . număr cadastral provizoriu 940, compus dintr-un teren în suprafață de 1100 mp, casă de locuit în suprafață de 210,74 mp și anexe gospodărești în suprafață de 33,40 mp.

Obligă reclamantul să plătească pârâtei o sultă în valoare de_ lei reprezentând contravaloare cotă de contribuție de 50% a pârâtei la dobândirea bunului comun imobil situat în ..

Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Admite în tot cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, compensează cheltuielile de judecată până la valoarea de 6255 lei și obligă reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 2722,5 lei.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă și irevocabilă, către OCPI G. în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în cartea funciară a imobilului, prin grija grefierului delegat la compartimentul Executări Civile și către AFP G..

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2014.

PREȘEDINTE Grefier

Red VM/tehnored CNL/24.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 23/2014. Judecătoria GALAŢI