Pensie întreţinere. Sentința nr. 4263/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4263/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 16698/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
„Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 4263/2014
Ședința publică de la 25 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
Președinte M. V.
Grefier N.-L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. TINCUȚA și pe pârât ȚÂRMOACĂ M., având ca obiect „pensie întreținere”.
Acțiunea se judecă de un complet specializat în materia Minori și Familie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, legitimându-se cu CI . nr._, CNP_, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită cu pârâtul, prin afișare la ușa instanței.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
În temeiul art. 131 NCPC, procedând din oficiu la verificarea competenței, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea formulată de reclamantă iar în temeiul art. 238 alin. 1 NCPC estimează durata procesului la un termen de judecată.
Întrebată fiind, reclamanta solicită acordarea pensiei de întreținere raportată la venitul minim pe economie. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta solicită admiterea cererii.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 13.09.2013 a fost înregistrata pe rolul acestei instanțe acțiunea civilă formulată de reclamanta P. TINCUȚA, reprezentantă legală a minorului Târmoacă Marco I. prin care se solicită obligarea pârâtului TÂRMOACĂ M. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul, deși este tatăl minorului, nu contribuie la creșterea și întreținerea acestuia.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La dosarul cauzei reclamanta a depus copia certificatului de naștere al minorului (fila 3 din dosar).
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
În cauză a fost întocmit referatul de anchetă psiho-socială la domiciliul reclamantei.
Cauza a fost suspendată la data de 03.12.2013 și a fost repusă pe rol la data de 18.03.2014.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare.
În fapt, pârâtul Târmoacă M. este tatăl minorului Târmoacă Marco I., astfel cum rezultă din certificatul de naștere . nr._ și în această calitate are obligația de întreținere a acestuia.
În drept, potrivit art.516 din Codul civil obligația de întreținere exista între părinte și copil, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
De asemenea, conform art.529 alin.1 din Codul civil întreținerea este datorată potrivit cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de către părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din munca, daca are în întreținere un copil, în conformitate cu dispozițiile art.529 alin.2 din Codul civil.
Reclamanta nu a precizat cuantumul sumei cu care pârâtul să contribuie la creșterea minorului, însă, având în vedere că nu s-a făcut dovada nivelului veniturilor pârâtului, că orice persoană este prezumată că are un câștig din care trăiește, că în lipsa oricărui alt criteriu obiectiv, se poate reține doar nivelul venitului minim pe țară garantat în plată care în prezent este reglementat de H.G. nr.871/2013 la 850 lei brut lunar, instanța va stabili o pensie lunară de întreținere în sarcina pârâtului și în beneficiul minorului în cuantum de ¼ din echivalentul salariului de bază minim pe țară garantat în plată, astfel cum este stabilit de lege.
Potrivit referatului de anchetă psiho-socială întocmit în cauză (f.19), reclamanta beneficiază de prevederile Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.
În consecință, în raport de situația de fapt și de considerentele arătate în cele ce preced, instanța va admite acțiunea formulată și, în baza art. 516 și 529 alin.1 și 2 din Codul civil, va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din echivalentul salariului de bază minim pe țară garantat în plată, astfel cum este stabilit de lege, în favoarea fiului său Târmoacă Marco I., născut la data de 15.06.2011.
Data de la care este datorată pensia în noul cuantum este cea a introducerii prezentei acțiuni, respectiv 13.09.2013 întrucât de atunci a apărut, cel mai târziu, nevoia și, în baza principiului interesului superior al copilului, aplicabil în cauză potrivit art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, beneficiarii pensiei nu trebuie să sufere eventualele întârzieri rezultate din durata procedurii în fața instanței. Această obligație de întreținere va exista până la majoratul beneficiarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta PARFENU TINCUȚA, domiciliată în G., ..108, jud.G., în contradictoriu cu pârâtul ȚÂRMOACĂ M., domiciliat în G., ., ., ..
Obligă pârâtul la plata pensiei de întreținere în cuantum de 25% din venitul minim pe economie garantat în plată la nivel național, în favoarea minorului Țârmoacă Marco I., născut la data de 15.06.2011, de la data depunerii acțiunii, 13.09.2013 și până la majoratul beneficiarului, respectiv 15.06.2029.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.
PREȘEDINTE Grefier
Red VM/tehnored CNL/13.06.2014
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8411/2014. Judecătoria GALAŢI | Curatelă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|