Pensie întreţinere. Sentința nr. 1323/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1323/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 16478/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
(Operator de date cu caracter personal nr.8637)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1323
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.02.2014
PREȘEDINTE: M. A.
GREFIER: F. M.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea cauzei civile ce are ca obiect „pensie întreținere”, formulată de reclamanta E. L. în contradictoriu cu pârâtul M. C..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 10 februarie 2014, care face parte integrantă din prezenta instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data 09.09.2013, sub numărul nr._, reclamanta E. L., reprezentant legal al minorului M. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. C., stabilirea pensiei de întreținere a minorului (creditor) potrivit veniturilor actuale ale debitorului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din relația de concubinaj cu pârâtul s-a născut minora M. G..
Reclamanta a solicitat fixarea pensiei lunare de întreținere a pârâtului în cuantumul prevăzut de lege.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile legale.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform art.29 alin.(1) lit.c) O.U.G. nr.80/2013.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În ședință publică a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, respectiv: C.I. E. L. (fila 3), Certificat de Naștere M. G. – Erminia (fila 4), Adresa ITM (fila 19).
Analizând materialul probator instanța constată:
Potrivit certificatului de naștere al minorei M. G. Erminia (fila 4) aceasta este fiica lui M. C. și E. L..
Potrivit adresei ITM (fila 19) a rezultat că pârâtul M. C., identificat cu C.I. . nr._, CNP_, nu este încadrat cu un contract individual de muncă.
În drept, în temeiul dispozițiilor art.525, 527 și 530 Cod Civil, minorul poate cere de la părinții săi întreținere iar dacă pensia de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.
Potrivit art.529 Cod Civ., când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
De asemenea, potrivit art.527 Cod Civ. la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia precum și de posibilitățile de realizare a acestora.
Instanța a constatat că pârâtul nu poate furniza date exacte cu privire la venitul realizat (Adresa ITM (fila 19)), deși acesta are posibilitatea de a realiza venituri din muncă, iar reclamanta a solicitat stabilirea unei pensii raportat la nivelul salariului minim pe economie. Luând în considerare, imposibilitatea furnizării unui venit fix, necesitățile actuale și cele viitoare cu privire la îngrijirea copiilor, instanța a apreciat că pensia va fi stabilită în raport de salariul minim pe economie.
Văzând dispozițiile art.2 alin.(3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, precum și art.263 cod civil care consacră preeminența interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de jurisdicțiile naționale, instanța apreciază că în cauza de față este în interesul copilului, ca la stabilirea pensiei de întreținere cuantumul acesteia să fie fixat spre plafonul maximal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.529 Cod Civil, instanța va obliga pârâtul M. C. să plătească, în favoarea minorei M. G. Erminia, prin reprezentant legal E. L., suma de 210 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere de la data 09.09.2013 și până la majoratul minorei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta E. L., domiciliată în G., ., jud. G. în contradictoriu cu pârâtul M. C. cu domiciliul în G., ., jud. G..
Obligă pârâtul să plătească în favoare minorei M. G. - E. suma de 210 de lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, de la data de 09.09.2013 și până la majorat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2014.
Președinte, Grefier,
Judecător M. A. F. M.
p
Red. M.A.
Tehnoredactat F.M.- 4 ex.-28.02.2014
.>
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
(Operator de date cu caracter personal nr.8637)
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.02.2014
PREȘEDINTE: M. A.
GREFIER: F. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile ce are ca obiect „pensie întreținere”, formulată de reclamanta E. L. în contradictoriu cu pârâtul M. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la a doua strigare, au răspuns reclamanta și pârâtul.
ăineală A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, învederând că I.T.M. G. a răspuns solicitării instanței cu adresa nr.1481/27.01.2014 în sensul că nu există nici o înregistrare în baza națională de date REVISAL, după care;
Se procedează la identificarea părților astfel:
Reclamanta E. L. s-a legitimat cu C.I. . nr._ având CNP_ și pârâtul M. C. cu C.I. . nr._ având CNP_.
Instanța constată primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, în temeiul art. 131 C.proc.civ. își verifică competența și conform art. 94 pct. 1 lit.j c.pr.civ. se declară competentă în soluționarea cauzei.
Nefiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Părțile solicită administrarea probei cu actele deja existente la dosar.
Instanța, în temeiul art. 255 C.pr.civ, apreciind că proba cu înscrisurile din dosar este concludentă și legală pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează.
În conf. cu art. 394 c.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond:
Reclamanta solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Pârâtul este de acord cu acțiunea și solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la adresa din G., . (la fam. M.).
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru deliberare;
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la data de 12.02.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2014.
Președinte, Grefier,
Judecător M. A. F. M.
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 6218/2014.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4884/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|