Pensie întreţinere. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 14815/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

„Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr._/2014

Ședința publică de la 02 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N.-L. C.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant R. D. și pe pârât R. I., având ca obiect „pensie întreținere”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin procurist Rînzescu G., legitimându-se cu CI . nr._, CNP_, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care;

Procuristul reclamantei depune procură judiciară de reprezentare.

Întrebat fiind, procuristul reclamantei învederează instanței că nu are cunoștință de locul de muncă al pârâtului, motiv pentru care solicită plata pensiei de întreținere raportată la venitul minim pe economie, în cuantum de 25%.

În temeiul art. 131 NCPC, procedând din oficiu la verificarea competenței, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea formulată de reclamantă iar în temeiul art. 238 alin. 1 NCPC estimează durata procesului la un termen de judecată.

Procuristul reclamantei arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Procuristul reclamantei solicită admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere raportată la venitul minim pe economie.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta R. D. a chemat în judecată pe pârâtul R. I., solicitând continuarea plății pensiei de întreținere.

În fapt, s-a arătat că pensia a fost stabilită în cuantum de 20% din venitul realizat lunar prin ., iar în prezent se află în continuarea studiilor.

În drept, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 533 NCC.

La cerere, au fost anexate, adeverința eliberată de Universitatea din Nisa, ..08.1997 și ..04.1998 ale Judecătoriei G., certificatul de naștere al reclamantei (filele 4-11 dosar).

Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri.

La dosar a fost depusă de angajatorul pârâtului adeverința de venit a acestuia.

La termenul de judecată din data de 03.12.2014 reclamanta, prin procurist, a precizat că solicit obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere raportat la venitul minim pe economie garantat în plată la nivel național.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta R. D. este fiica pârâtului (astfel cum rezultă din Certificatul de naștere . nr._), a devenit majoră la data de 02.09.2013, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că se află în continuarea studiilor (adeverința eliberată de Universitatea din Nisa - fila 11 dosar).

Prin ..04.1998 a Judecătoriei G., pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de 20% în favoarea reclamantei până la majoratul beneficiarei.

Față de aceste împrejurări, reclamanta a solicitat continuarea plății pensiei de întreținere întrucât este studentă.

În drept, conform dispozițiilor art.499 alin.3 Cod Civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

În aceste condiții, instanța este chemată să aprecieze asupra obligației de întreținere a pârâtului față de reclamanta aflată în continuarea studiilor, inclusiv sub aspectul cuantumului fără a se impune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.531 cod civil pentru modificarea cuantumului întreținerii.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, instanța are în vedere dispozițiile art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, în sensul că atunci când întreținerea este datorată de un părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că pârâtul nu realizează venituri cu caracter de continuitate, motiv pentru care se impune a fi obligat la plata unei pensii de întreținere de 25% din venitul minim pe economie garantat în plată la nivel național.

Pentru stabilirea acestei pensii, instanța a avut in vedere vârsta reclamantei (19 ani), precum și împrejurarea că aceasta are nevoi legate de asigurarea de îmbrăcăminte, alimente, frecventarea unei unități de învățământ, fiind student în străinătate.

În ceea ce privește perioada pentru care se impune obligarea pârâtului la pensie de întreținere, conform art.532 Cod Civil, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

În considerarea dispozițiilor legale menționate mai sus, instanța apreciază că pensia de întreținere se datorează începând cu data depunerii acțiunii, respectiv 31.07.2014 și până la finalizarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea de către aceasta a vârstei de 26 ani.

Față de toate aceste considerente, instanța urmează a admite cererea și va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea reclamantei, în cuantum de 25% din venitul minim pe economie garantat în plată la nivel național, începând cu data depunerii acțiunii, respectiv 31.07.2014, și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea de către aceasta a vârstei de 26 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta R. D., cu domiciliul în G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâtul R. I., domiciliat în G., ..22, ., jud. G..

Dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantei în cuantum de 25% din venitul minim pe economie garantat în plată la nivel național, cu începere de la data depunerii acțiunii, respectiv 31.07.2014 și până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2014.

PREȘEDINTE Grefier

Red VM/tehnored CNL/16.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI