Pensie întreţinere. Sentința nr. 4332/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 4332/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 18863/233/2013

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4332

Ședința Publică din data de 29.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. K.

GREFIER: V. G. R.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „pensie întreținere” formulată de reclamantul N. M. în contradictoriu cu pârâtul N. J..

Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2014, apoi la data de 16.04.2014, la data de 23.04.2014, iar apoi la data de 29.04.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamantul N. M. a chemat în judecată pe pârâtul N. J., solicitând acordarea pensiei de întreținere, întrucât urmează cursuri la învățământ de zi, face naveta, părinții nu au o situație bună și mai are 4 frați mai mici.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La cerere, a fost anexată în copie, adeverința nr.4778/22.10.2013 eliberată de Colegiul Tehnic T. V. G. (f.3 dosar).

Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, întrucât a achitat pensia de întreținere până la majoratul reclamantului și l-a ajutat și suplimentar ori de câte ori a fost nevoie. A mai precizat pârâtul că de comun acord cu reclamantul a încetat să-i mai achite pensia după ce a rămas fără serviciu, iar reclamantul a terminat școala, în prezent urmând un curs de calificare de 6 luni.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri și anchetă socială.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul N. M. este fiul pârâtului (astfel cum rezultă din Certificatul de naștere . nr._, fila 44), a devenit major la data de 31.08.2012, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că se află în continuarea studiilor (adeverință nr. 4778/22.10.2013 eliberată de Colegiul Tehnic T. V. G., f.3).

În drept, conform dispozițiilor art.499 alin.3 Cod Civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, instanța are în vedere dispozițiile art. 529 alin. 2 din Noul Cod Civil, în sensul că atunci când întreținerea este datorată de un părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul realizează venituri cu caracter de continuitate, și are în întreținere un copil, motiv pentru care instanța apreciază ca se impune stabilirea unei pensii lunare de întreținere de 25% din venitul net minim pe economia națională în favoarea reclamantului.

Pentru stabilirea acestei pensii, instanța a avut in vedere vârsta reclamantului (20 ani), precum și împrejurarea că aceasta are nevoi legate de asigurarea de îmbrăcăminte, alimente, frecventarea unei unități de învățământ, nefiind relevantă împrejurarea că acesta ar urma un curs de calificare profesională și nu altă formă de învățământ.

Față de toate aceste considerente, instanța urmează a admite cererea si va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere de 25% din venitul lunar net minim pe economia națională, de la data înregistrării acțiunii, respectiv 23.10.2013 (dată de la care se poate presupune starea de nevoie a creditorului) și pe tot parcursul continuării studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, respectiv data de 31.08.2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect „pensie întreținere” formulată de reclamantul N. M., cu domiciliul în com. S., ._, județul G., la familia G. T. și G. E. în contradictoriu cu pârâtul N. J., cu domiciliul în G., MICRO 19, ., Cod postal_, județul G..

Obligă pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere de 25% din venitul net minim pe economia națională, în favoarea reclamantului, începând cu data formulării prezentei cereri, respectiv data de 23.10.2013 și până la finalizarea studiilor reclamantului, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani, respectiv data de 31.08.2020.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. K. R. V. G.

Red. MK /Tehn. VGR/5EX/12.06.2014

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 4332/2014. Judecătoria GALAŢI